sfantul-ilie.ro

martie 2026

18 martie

miercuri · Semiluna în scădere

Sf. Ier. Chiril, arhiepiscopul Ierusalimului; Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, episcop al Ohridei și Jicei

PostPostul Sfintelor Paști

Nu se fac nunți · nu se fac parastase

Sinaxar

Sfântul Ier. Chiril, Arhiepiscopul Ierusalimului, s-a născut la Ierusalim în jurul anului 315. A intrat de tânăr în monahism și s-a dedicat studiului profund al Sfintei Scripturi. În anul 335 a fost hirotonit diacon de episcopul Macarie al Ierusalimului, iar peste zece ani, episcopul Maxim l-a ridicat la treapta preoției.

Nu peste mult timp (în 348), a primit cinstea de a fi ales episcop al Ierusalimului, iar în această calitate a rostit catehezele care i-au adus celebritatea. A urmat o perioadă mai sumbră în viața acestui sfânt, datorită conflictului pe care l-a avut cu Acachie, mitropolitul Cezareei. Acesta fusese declarat eretic arian de un sinod care s-a ținut la Sardica, iar Sfântul Chiril, apărător tare al dreptei credințe, nu dorea să i se supună.

Datorită relațiilor pe care Acachie le avea cu împăratul Constanțiu, a reușit să obțină exilul Sfântului Chiril, sub pretextul că a vândut bunurile Bisericii pe care o păstorea, pentru a-i ajuta pe săraci într-o perioadă de foamete. Îndepărtat, Chiril a mers la Silvan, episcopul Antiohiei. În anul 360, la conducerea imperiului a venit Iulian Apostatul, care i-a adus din exil pe toți episcopii surghiuniți. Sfântul Chiril și-a reluat scaunul, fiind martorul minunilor care s-au petrecut în timpul încercării rezidirii Templului din Ierusalim.

Mărturiile vremii arată că un cutremur foarte puternic a dărâmat noile temelii ale Templului. De asemenea, se spune că un foc din cer a ars toate uneltele folosite la zidire și că pe hainele celor care lucrau la construcție a apărut semnul Sfintei Cruci. Domnia lui Iulian a fost scurtă, dar succesorul său, împăratul Valens (care avea simpatii ariene), nu s-a arătat nici el mai îndurător cu Sfântul Chiril și l-a exilat din nou, datorită tăriei cu care condamna ereziile.

În anul 379, când împărat a devenit Teodosie cel Mare, Chiril și-a primit cu cinste înapoi scaunul episcopal, păstorindu-și credincioșii încă opt ani, până la sfârșitul vieții. În perioada în care a fost episcop al Ierusalimului, Sfântul Chiril a ținut în fața poporului o serie de cateheze cu un impact deosebit asupra lumii creștine. Rostite în Biserica Sfântului Mormânt, în jurul anului 350, acestea reprezintă mărturii importante ale credinței și practicilor acelor timpuri.

De asemenea, Sfântul Chiril a participat la Sinodul II Ecumenic (care s-a ținut la Constantinopol în anul 381) alături de Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Grigorie de Nyssa, Meletie al Antiohiei și alți mari Părinți ai Bisericii. El a avut un rol deosebit de important în combaterea ereticilor pnevmatomahi (care negau deplina dumnezeire a Sfântului Duh) și apolinariști (care negau existența sufletului rațional în Ipostasul Mântuitorului Hristos), dar și în formularea dogmei trinitare.

La acest sinod s-a definitivat Simbolul de credință (Crezul) numit până astăzi niceo-constantinopolitan, după localitățile care au găzduit primele două sinoade ecumenice. Sfântul Chiril explică amănunțit acest Simbol în Catehezele sale.

Tropar

Glasul 4

Îndreptător credinței și chip blândețelor, învățător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte și cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Chiril, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, episcop al Ohridei și Jicei ( 1956)

Sfântul Nicolae Velimirovici s-a născut la 23 decembrie 1879, fiind primul dintre cei nouă copii ai unei familii de buni creștini ortodocși, Dragomir și Catarina Velimirovici, din satul Lelici, nu departe de orașul Valievo, în partea de apus a Serbiei. A fost botezat cu numele Nikola, adică Nicolae. Părinții lui erau țărani evlavioși, care i-au dat pildă de purtare creștinească și i-au dat învățătură despre Dumnezeu, despre viețile sfinților și despre sărbătorile bisericești. Adesea, mergeau pe jos, cale de trei mile, ducându-l de mână, până la Mănăstirea Celie. După ce a absolvit școala elementară din orașul Valievo, a urmat cursurile Seminarului Sfântul Sava din Belgrad.

În timpul anilor de studiu, a înființat un ziar, Vestitorul Creștin, în care au apărut primele sale lucrări și articole. Pe lângă lecturile școlare obișnuite, tânărul Nicolae a început să studieze pe marii scriitori și gânditori ai culturii europene. În 1905, a obținut o bursă de doctorat la Berna, unde a susținut teza: Credința în Învierea lui Hristos ca fundament dogmatic al Bisericii Apostolice. Pe lângă studiile sale din Elveția, a mai studiat în Germania, Anglia și Rusia. În anul 1909, la doar 29 de ani, a început pregătirea celui de-al doilea doctorat, în filosofie, la Oxford. Teza a susținut-o, în limba franceză, la Geneva. În toamna aceluiași an, întors acasă, Nicolae s-a îmbolnăvit grav. Pe când zăcea pe patul spitalului, unde a rămas peste două luni, s-a rugat în inima sa, făgăduind lui Dumnezeu că, dacă își va recăpăta sănătatea, se va călugări. Astfel, la sfârșitul anului 1909, a fost tuns în monahism și apoi hirotonit preot la Mănăstirea Rakovița, iar la scurt timp a fost ridicat la rangul de arhimandrit. A funcționat ca profesor la Seminarul Sfântul Sava din Belgrad și a scris mai multe cărți de predici și de reflecție teologică. Ușurința cu care învăța limbile străine îi uimea pe toți, întrucât citea, vorbea fluent și scria în șapte limbi.

A fost un mare duhovnic și un model pentru mulți preoți, teologi și călugări, printre care trebuie amintit marele profesor de dogmatică, Sfântul Iustin Popovici. Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, în vara lui 1914, când Serbia se afla în mare pericol, Părintele Nicolae a fost trimis de către Biserica Sârbă în Anglia și Statele Unite ale Americii, pentru a uni diaspora sârbă și a obține sprijinul guvernului britanic și, respectiv, american pentru poporul sârb, aflat în suferință. În martie 1919, arhimandritul Nicolae a fost ales episcop al Jicei, în cadrul Bisericii Sârbe. În timpul slujbei de hirotonire, fericitul Nicolae a plâns ca un copil. Timp de doi ani, episcopul Nicolae i-a păstorit și îndrumat duhovnicește pe evlavioșii săi compatrioți, greu încercați în război. În 1921 a devenit Arhiepiscop al Ohridei și Bitoliei, din Macedonia.

În 1921, Sfântul Ierarh a călătorit din nou în America, unde, de-a lungul a doar trei luni, a susținut peste 150 de predici și conferințe, chemând Occidentul să se întoarcă la adevărata temelie a culturii și civilizației sale, adică la Hristos, Piatra pe care au aruncat-o ziditorii (Matei 21, 42). În urma acestor discursuri, Episcopul Nicolae a fost numit „al doilea Isaia” și „Noul Gură de Aur”, iar Iugoslavia a fost acceptată ca membră a Ligii Națiunilor. Cu fondurile strânse din donațiile obținute, la întoarcerea în Serbia, el a întemeiat mai multe orfelinate, unde erau adăpostiți peste 600 de copii orfani și săraci. Pe lângă activitatea sa literară și de predicator, Sfântul Nicolae a inițiat o mișcare religioasă, numită Mișcarea Rugătorilor, care s-a răspândit repede în toată Biserica Sârbă, aducând un nou suflu de rugăciune și evlavie, prin promovarea pelerinajelor duhovnicești la mănăstiri. Episcopul încuraja credincioșii să țină posturile și îi îndemna la rugăciune, spovedanie și împărtășanie deasă. Pentru ei, sfântul ierarh a alcătuit cântări duhovnicești, pe care poporul le învăța ușor și le cânta cu drag. În 1927, a făcut a treia călătorie în Statele Unite, pentru a întări diaspora ortodoxă sârbă.

În 1930, Nicolae Velimirovici a participat la Conferința Panortodoxă de la Mănăstirea Vatoped, din Muntele Athos, reușind, prin calitățile sale, de mare trăitor al credinței ortodoxe, să-i unească în același duh pe ortodocșii de diferite naționalități. În același an, l-a hirotonit diacon pe Cuviosul Sofronie Saharov, la Vechiul Russikon din Muntele Athos. La slujbă a participat și Sfântul Siluan Athonitul, pe care episcopul Nicolae Velimirovici l-a asemănat cu Sfântul Simeon Noul Teolog, deoarece „cuvântul lui era tămăduitor”. În 1936 a revenit ca episcop la Jicea, iar, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1941, a fost arestat de naziști, și, împreună cu patriarhul Gavriil al Serbiei, a fost trimis în lagărul de la Dachau, unde a suferit chinuri groaznice, din care a scăpat, după cum mărturisește, numai cu ajutorul și prin intervenția directă a Maicii Domnului. După război, episcopul Nicolae a ales calea exilului, stabilindu-se, în 1946, în Statele Unite ale Americii, unde și-a petrecut ultimii ani de viață. În ciuda sănătății precare, a fost profesor la seminariile ortodoxe Sfântul Sava din Libertyville (Illinois), Sfântul Tihon din South Canaan (Pennsylvania), Sfântul Vladimir din Crestwood (New York) și Sfânta Treime din Jordanville (New York).

Dintre numeroasele sale scrieri, amintim Proloagele de la Ohrida, Secerișul Domnului și Cassiana. Ultima sa carte, Singura iubire a omenirii, a fost publicată postum, în 1958.

Episcopul Nicolae a trecut la Domnul în 18 martie 1956, la vârsta de 76 de ani, în modesta sa chilie de la Mănăstirea Sfântul Tihon. În ziua dinainte, după Sfânta Liturghie, el a mers la trapeza mănăstirii, unde a avut o scurtă convorbire cu călugării, după care, la plecare, a murmurat de trei ori: Iertați-mă, fraților! A doua zi dimineața, a trecut la Domnul în chilie, în timp ce se ruga în genunchi. După 35 de ani de la adormirea sa, în 1991, trupul fericitului ierarh s-a întors în Serbia, fiind reînhumat la mănăstirea sa iubită, Celie, lângă mormântul Cuviosului Iustin Popovici (†1979). Biserica Ortodoxă Sârbă l-a canonizat în 2003, iar creștinii ortodocși americani îl socotesc protectorul Bisericii Ortodoxe din America. Patriarhia Română l-a înscris în calendar în urma hotărârii luate în ședința Sfântului Sinod din septembrie 2025.

Troparul Ierarhului Nicolae, glasul al 3-lea:

Adâncul Duhului cercetându-l, Părinte, de acolo te-ai adăpat cu înțelepte cuvinte; că, revărsând râuri de aur pe câmpiile sufletelor și arătându-te nou Gură de Aur al ortodocșilor, ai urmat calea Sfântului Sava al Serbiei și te-ai arătat îndrumător către Hristos, pe Care roagă-L, de Dumnezeu iubitorule, Sfinte Nicolae, să mântuiască toată lumea și sufletele noastre.

Condacul Ierarhului Nicolae, glasul al 8-lea:

De la Dumnezeu ai fost trimis ca un nou apostol, propovăduitor neobosit al Evangheliei și cinstitor al Preasfintei Treimi, iar noi cu lacrimi de umilință te-am primit, că, prin rugăciune neîncetată, te-ai nevoit ca o stea prealuminoasă a dreptei credințe, vistierie ai fost a bunelor învățături, iar, cu minte cerească, ai slujit Arhiereului celui veșnic; pentru aceasta, îți cântăm: Bucură-te, Sfinte Nicolae, noule Gură de Aur și mare propovăduitor al Ortodoxiei!


Versiunea: 0.1.2 / 11.09.2026 - 11:26