Voscreasna Învierii · a 6-a · Utrenie
Ev. Luca 24, 36-53
Și pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor și le-a zis: Pace vouă. Iar ei, înspăimântându-se și înfricoșându-se, credeau că văd duh. Și Iisus le-a zis: De ce sunteți tulburați și pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? Vedeți mâinile Mele și picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiți-Mă și vedeți, că duhul nu are carne și oase, precum Mă vedeți pe Mine că am. Și zicând acestea, le-a arătat mâinile și picioarele Sale. Iar ei încă necrezând de bucurie și minunându-se, El le-a zis: Aveți aici ceva de mâncare? Iar ei i-au dat o bucată de pește fript și dintr-un fagure de miere. Și luând, a mâncat înaintea lor. Și le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci și în psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Și le-a spus că așa este scris și așa trebuie să pătimească Hristos și așa să învieze din morți a treia zi. Și să se propovăduiască în numele Său pocăința spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteți martorii acestora. Și iată, Eu trimit peste voi făgăduința Tatălui Meu; voi însă ședeți în cetate, până ce vă veți îmbrăca cu putere de sus. Și i-a dus afară până spre Betania și, ridicându-Și mâinile, i-a binecuvântat. Și pe când îi binecuvânta, S-a despărțit de ei și S-a înălțat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Și erau în toată vremea în templu, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.
Apostolul
Ap. Evrei 1, 10-14; 2, 1-3
Evrei 1, 10-14
Și: "Întru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat și cerurile sunt lucrul mâinilor Tale; Ele vor pieri, dar Tu rămâi, și toate ca o haină se vor învechi; Și ca un pe un veșmânt le vei strânge și ca o haină vor fi schimbate. Dar Tu același ești și anii Tăi nu se vor sfârși". Și căruia dintre îngeri a zis Dumnezeu vreodată: "Șezi de-a dreapta Mea până când voi pune pe vrăjmașii tăi așternut picioarelor Tale"? Îngerii oare nu sunt toți duhuri slujitoare, trimise ca să slujească, pentru cei ce vor fi moștenitorii mântuirii?
Evrei 2, 1-3
Pentru aceea se cuvine ca noi să luăm aminte cu atât mai mult la cele auzite, ca nu cumva să ne pierdem. Căci, dacă s-a adeverit cuvântul grăit prin îngeri și orice călcare de poruncă și orice neascultare și-a primit dreapta răsplătire, Cum vom scăpa noi, dacă vom fi nepăsători la astfel de mântuire care, luând obârșie din propovăduirea Domnului, ne-a fost adeverită de cei ce au ascultat-o,
Sfânta Evanghelie
Ev. Marcu 2, 1-12
Și intrând iarăși în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Și îndată s-au adunat mulți, încât nu mai era loc, nici înaintea ușii, și le grăia lor cuvântul. Și au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru inși. Și neputând ei, din pricina mulțimii, să se apropie de El, au desfăcut acoperișul casei unde era Iisus și, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul. Și văzând Iisus credința lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îți sunt păcatele tale! Și erau acolo unii dintre cărturari, care ședeau și cugetau în inimile lor: Pentru ce vorbește Acesta astfel? El hulește. Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu? Și îndată cunoscând Iisus, cu duhul Lui, că așa cugetau ei în sine, le-a zis lor: De ce cugetați acestea în inimile voastre? Ce este mai ușor a zice slăbănogului: Iertate îți sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă? Dar, ca să știți că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ție: Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta. Și s-a sculat îndată și, luându-și patul, a ieșit înaintea tuturor, încât erau toți uimiți și slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată.
Din Evangheliar
Ev. Evrei 7, 26-28; 8, 1-2
Evrei 7, 26-28
Un astfel de Arhiereu se cuvenea să avem: sfânt, fără de răutate, fără de pată, osebit de cei păcătoși, și fiind mai presus decât cerurile. El nu are nevoie să aducă zilnic jertfe, ca arhiereii: întâi pentru păcatele lor, apoi pentru ale poporului, căci El a făcut aceasta o dată pentru totdeauna, aducându-Se jertfă pe Sine însuși. Căci Legea pune ca arhierei oameni care au slăbiciune, pe când cuvântul jurământului, venit în urma Legii, pune pe Fiul, desăvârșit în veacul veacului.
Evrei 8, 1-2
Lucru de căpetenie din cele spuse este că avem astfel de Arhiereu care a șezut de-a dreapta tronului slavei în ceruri, Slujitor Altarului și Cortului celui adevărat, pe care l-a înfipt Dumnezeu și nu omul.
Ev. Ioan 10, 9-16
Eu sunt ușa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; și va intra și va ieși și pășune va afla. Furul nu vine decât ca să fure și să junghie și să piardă. Eu am venit ca viață să aibă și din belșug să aibă. Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun își pune sufletul pentru oile sale. Iar cel plătit și cel care nu este păstor, și ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind și lasă oile și fuge; și lupul le răpește și le risipește. Dar cel plătit fuge, pentru că este plătit și nu are grijă de oi. Eu sunt păstorul cel bun și cunosc pe ale Mele și ale Mele Mă cunosc pe Mine. Precum Mă cunoaște Tatăl și Eu cunosc pe Tatăl. Și sufletul Îmi pun pentru oi. Am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Și pe acelea trebuie să le aduc, și vor auzi glasul Meu și va fi o turmă și un păstor.
Sinaxar
În ziua a opta a lunii martie, săvârșim pomenirea Sfântului Preot Mucenic Liviu-Galaction de la Cluj.
Sfântul preot Liviu-Galaction s-a născut în 16 mai 1898, în localitatea Cristian, din județul Brașov. Tatăl său, Nicolae Munteanu, învățător, iar mama sa Maria, casnică, au dat naștere la șase copii, dintre care Liviu Galaction a fost al doilea. Din copilărie, el a fost iubitor de Dumnezeu și plin de evlavie față de Biserică. A învățat mai întâi la școală românească din Cristian, întemeiată și condusă de tatăl său, apoi a urmat Liceul Andrei Șaguna din Brașov și Institutul Teologic din Sibiu, pe care l-a absolvit în anul 1920. În 1923 a obținut titlul de doctor în teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cernăuți. În același an s-a căsătorit cu Silvia, Dumnezeu binecuvântându-i cu trei copii. În anul 1924, după ce Episcopul Nicolae Ivan a înființat Academia Teologică din Cluj, tânărul Liviu-Galaction a fost chemat ca profesor la școala care avea să formeze viitorii slujitori ai altarelor străbune din Eparhia Clujului. Darul preoției l-a primit prin punerea mâinilor aceluiași episcop, în 17 februarie 1927. A fost profesorul cu cea mai lungă activitate în cadrul Academiei Teologice din Cluj, ajungând și rector al ei. Teologia lui se putea caracteriza ca mărturisitoare, nu numai prin conținutul și modul predării ei, ci și prin pilda propriei vieți. Cei care l-au cunoscut mărturiseau că era „profesorul desăvârșit, care știe să fie față de studentul său, în același timp, părinte și frate; să fie dascăl și părtaș la știință și la neștiință”. A publicat numeroase articole teologice și culturale, în multe dintre ele prezentând pericolul pe care îl constituiau ideologiile fără Dumnezeu, care erau tot mai prezente în acea perioadă. După ocuparea Ardealului de Nord de către regimul horthyst, în 1940, Părintele Liviu-Galaction, arătând mult curaj și statornicie, nu a părăsit Clujul, ci a rămas împreună cu Episcopul Nicolae Colan și cu unii intelectuali români, ca să insufle speranță românilor transilvăneni asupriți. Inima lui iubitoare l-a îndemnat să sprijine nu numai pe cei de un neam cu el, ci și pe alți clujeni de alte neamuri și credințe, cunoscându-se, de exemplu, că a salvat, de la deportare și de la o moarte sigură, trei tineri evrei, pe care i-a ajutat să treacă dincolo de graniță. După eliberarea Ardealului de Nord, greutățile nu s-au împuținat, deoarece în România s-a instaurat regimul comunist ateu, care propovăduia ura de clasă și materialismul dialectic, aspecte ale ideologiei marxiste pe care părintele le combătuse în scrierile sale. Început al prigoanei și al suferințelor Părintelui a fost desființarea, în anul 1952, a Institutului Teologic din Cluj, pe care îl conducea. Nu i s-a permis să se transfere ca profesor la un alt institut, și, sub pretextul unor acuzații calomnioase, i s-a confiscat și naționalizat locuința. A fost numit preot slujitor la biserica Sfinții Trei Ierarhi din Bistrița, unde, timp de șase ani, s-a ostenit cu multă râvnă și dăruire, întărindu-i în credința ortodoxă pe cei încredințați lui spre păstorire. Cuvântările pe care le rostea au atras mulțimea credincioșilor, fapt care nu era deloc pe placul Securității Statului, care a inițiat urmărirea sa. În 1958, Episcopul Teofil Herineanu, care dorea să revigoreze viața duhovnicească din Eparhie, l-a rechemat la Cluj, ca vicar administrativ. La soborul protopopilor din august 1958, părintele Liviu-Galaction a primit sarcina de a realiza o programă analitică orientativă pentru catehizarea copiilor și a adulților. Planul de cateheză, pregătit în colaborare cu preotul profesor Ioan Bunea, de la Seminarul Teologic, a fost aprobat de Episcopul Teofil și trimis către protopopiatele din Eparhie. Proiectul catehetic însă nu a apucat să fie implementat în parohii. În 21 noiembrie 1958, părintele Liviu-Galaction a fost arestat, anchetat și torturat fizic și psihic, până la judecarea sa, petrecută la 6 mai 1959. În timpul procesului a dat dovadă de credință și nădejde în Dumnezeu, spunând că este gata să primească martiriul pentru credința în Hristos. A fost condamnat la 17 ani de temniță grea, dar, în urma recursului, pedeapsa i-a fost redusă la 8 ani. A fost închis la Gherla, apoi la Aiud, unde a mărturisit dreapta credință ortodoxă cu prețul vieții sale, întrucât, în urma suferințelor îndurate, și-a încredințat sufletul în mâinile Mântuitorului Hristos, la 8 martie 1961, trupul său fiind aruncat în groapa comună a martirilor de la Aiud.
Pentru iubirea sa jertfelnică față de Stăpânul Hristos pe care l-a slujit în toată viața sa și pentru mărturisirea desăvârșită a credinței creștine străbune, trecut prin proba de sânge, într-o vreme a necredinței și a ateismului, Dumnezeu l-a proslăvit pe preotul și mărturisitorul Său, Liviu-Galaction, în soborul sfinților mucenici.
Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.
Sfântul Teofilact Mărturisitorul
Sfântul Teofilact Mărturisitorul, Episcopul Nicomidiei – Provenea dintr-o familie bogată. Părinții săi l-au trimis la Constantinopol pentru a studia, aici împrietenindu-se cu Tarasie, secretarul împărătesei Irina (780-802) și cu Mihail, viitorul episcop al Sinadelor.
Tarasie a ajuns patriarh. Mihail și Teofilact au intrat într-o mănăstire de pe țărmul Mării Negre.
Patriarhul Tarasie l-a hirotonit pe Teofilact episcop al Nicomidiei, iar pe Mihail episcop al Sinadelor.
Când la conducerea Bizanțului a venit Leon Armeanul (813-820) au început luptele împotriva cinstirii icoanelor.
Marii ierarhi ai bisericii de atunci, în frunte cu patriarhul Nichifor, urmașul lui Tarasie, printre care și Teofliact al Nicomidiei s-au dus la împărat cu rugămintea de a înceta tulburarea apărută în Biserică, având în vedere că cinstirea sfintelor icoane a fost hotărâtă de Sinodul VII Ecumenic, de la Niceea, în anul 787.
Împăratul nu a ascultat sfaturile înțelepte ale ierarhilor, ci a luat chiar aspre hotărâri împotriva lor. Patriarhul Nichifor a fost exilat în insula Tasos, Mihail al Sinadelor, în Evdochiada. Teofilact a fost exilat în Strovila, un oraș lângă mare.
Acolo a mai petrecut timp de 30 de ani, după care a trecut cu pace la Domnul.
Trupul lui a fost dus în Nicomidia, în timpul împărătesei Teodora (842-867) și îngropat cu cinstea cuvenită.
Troparul, glas 6
Neștiut ai trăit, preafericite, dar Hristos te-a arătat pe tine tuturor, luminând ca un astru, punându-te ca pe o lumină înțelegătoare în sfeșnic. Și ți-a înmânat tablele dogmelor Duhului, cu care luminează-ne și pe noi.