Întâia și a doua aflare a capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul
Capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost îngropat de Irodiada într-un loc ascuns din curtea palatului său. Nu știa de aceasta decât Ioana, soția lui Huza, intendentul (administratorul) lui Irod Antipa, care, după cum arată Sfântul Evanghelist Luca în Evanghelia sa (8, 3), a fost una din femeile mironosițe. Ioana a luat capul proorocului și l-a îngropat în Muntele Eleonului.
După un timp, Inochentie, unul dintre slujitorii de seamă ai lui Irod, și-a cumpărat un loc din Muntele Eleonului, și-a făcut o chilie și s-a retras în ea în chip sihăstresc. Zidind lângă chilie o bisericuță de piatră, a găsit capul Sfântului Ioan, însă imediat l-a îngropat la loc. Inochentie a murit luând cu sine această taină.
După aproape 300 de ani, adică în zilele împăratului Constantin cel Mare (306-337), Sfântul Ioan Botezătorul s-a arătat la doi călugări, poruncindu-le să sape locul și să dezgroape cinstitul său cap, aceasta fiind prima aflare a lui. Pe când călugării se întorceau cu capul proorocului într-un sac, s-au întâlnit cu un olar și i-au dat acestuia să ducă sacul.
Pentru această stare de lenevire a celor doi călugări, Sfântul Ioan a îndemnat pe olar să fugă cu sac cu tot. Ajungând în propria casă, olarul a văzut că se învrednicea de multe binefaceri și știind că acest lucru se datorează prezenței capului Sfântului Ioan Botezătorul, a început să îl cinstească împreună cu familia sa.
Simțind că i se apropie sfârșitul, olarul a pus capul proorocului într-o raclă și l-a dăruit surorii sale, sfătuind-o să-l cinstească și să nu-l deschidă până când însuși sfântul îi va porunci. În acest fel, racla a ajuns din mână în mână în grija unui monah pe nume Eustatiu. Acesta trăia într-o peșteră din apropierea orașului Emesa din Siria. Deși monahul Eustatiu era arian, la peștera lui se făceau minuni, datorită sfântului cap. Eustatiu a fost izgonit din peșteră și trimis în exil. În peștera lui au intrat ulterior niște monahi credincioși, care mai târziu au zidit în apropiere o mănăstire.
În anul 452, arhimandritul Marcel, starețul acelei mănăstiri, a aflat capul sfântului în chip minunat, văzând foc mare la peștera de lângă orașul Emesa în timpul cântării psalmilor, aceasta fiind cea de-a doua aflare a Capului Sfântului Ioan, Înaintemergătorul Domnului. În anul 850, cinstitul cap a fost aflat pentru a treia oară în chip minunat, patriarhul Ignatie ducându-l în Constantinopol.
Sf. Cuvios Petroniu de la Podromu
Cuviosul Petroniu s-a născut în anul 1914, în comuna Farcașa (județul Neamț). S-a călugărit de foarte tânăr în obștea Mănăstirii Neamțului, unde s-a și format duhovnicește. Mai târziu a fost trimis la București pentru studii, și așa a intrat în obștea Mănăstirii Antim. A studiat Teologia (licență), dar a făcut în paralel și alte studii de matematică și filozofie.
La Mănăstirea Antim, din anul 1937, Cuviosul Petroniu a avut drept ascultare de a pune în bună rânduială biblioteca mănăstirii.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial și în primii ani după (1945-1947), Cuviosul Petroniu a fost funcționar la Cancelaria Sfântului Sinod și chiar la secretariatul patriarhului Nicodim. A făcut parte din mișcarea „Rugul Aprins” și a suferit consecințele acestei afilieri.
În anul 1977, la cererea monahilor români din Sfântul Munte Athos, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a decis să trimită două grupuri de călugări români ca să întărească efectivul Schitului românesc Prodromu și să revigoreze viața monastică a schitului, în 1977 și 1978. Cuviosul Petroniu a făcut parte din al doilea grup de monahi.
Din 1978, Cuviosul Petroniu a trăit neîntrerupt în Sfântul Munte Athos, iar din anul 1984 a fost ales stareț al Schitului Prodromu. A renunțat la stăreție la începutul anului 2011 din cauza vârstei înaintate. A trecut la Domnul în ziua de 22 februarie 2011 și a fost înmormântat după tradiția athonită la 24 februarie 2011 în cimitirul Schitului Prodromu.
Bunul nume al Cuviosului Petroniu era răspândit pe tot cuprinsul Sfântului Munte. Astfel, când Placide Deseille, starețul mănăstirii „Sfântul Antonie cel Mare” din Franța l-a rugat pe părintele Macarie Simonopetritul să-l ducă la un părinte după cuvânt de folos, au venit, împreună cu egumenul Elisei și toată sinaxa mănăstirii, la Avva Petroniu.
Mitropolitul Serafim Joantă mărturisea despre Cuviosul Petroniu: „În el vedeam chipul ideal al călugărului care îmbina în modul cel mai firesc erudiția teologică și laică cu smerenia și râvnă de rugăciune. Rar mi s-a dat să întâlnesc un om cult și smerit, în același timp, cum a fost Părintele Petroniu!”
A fost canonizat de Patriarhia Ecumenică la 31 august 2025.