Sinaxar

Sfântul Policarp

Sfântul Policarp, originar din Efes (sud-vestul Turciei de azi), s-a născut în detenție în secolul 1. Părinții săi, Pangratie și Teodora, erau închiși pentru credința lor în Hristos.

Ulterior, părinții fiind condamnați la moarte prin decapitare, pruncul a fost crescut și educat de o creștină milostivă, pe nume Calista.

La vârsta de 20 de ani, tânărul Policarp a aflat că Sfântul Evanghelist Ioan propovăduiește pe Hristos în zona Asiei și, dorind să-l vadă, a părăsit casa Calistei.

L-a găsit pe Sf. Ap. Ioan alături de ucenicii săi, Sfântul Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, și Sfântul Vucol și a rămas împreună cu acești binecuvântați propovăduitor ai Evangheliei lui Hristos, înfruntând necazuri și suferințe în slujba credinței.

Pe vremea împăratului Traian (98-117), Sfântul Evanghelist Ioan, care era exilat în insula Patmos, l-a hirotonit pe Sfântul Vucol episcop de Smirna (azi Izmir, Turcia), și i l-a trimis ca ajutor pe Sfântul Policarp. La rândul său, Sfântul Vucol (pomenit pe 6 februarie), înainte de moarte, l-a lăsat pe Sfântul Policarp episcop în Smirna.

În lunga sa slujire ca episcop, Sfântul Policarp a convertit foarte mulți păgâni la dreapta credință.

Tot pe timpul împăratului Traian, Sfântul Policarp, în calitate de Episcop al Smirnei, a scris Epistola către Filipeni, care se păstrează până astăzi. În această scrisoare îi apreciază pe filipeni pentru frumoasa primire făcută Sfântului Episcop Ignatie din Antiohia, care, fiind legat în lanțuri și sub pază, era dus la Roma, unde urma să fie martirizat.

Pe vremea împăratului Antonin Piul (138-161), în anul 158, Sfântul Policarp a mers la Roma, și împreună cu papa Anicet, a fixat data de sărbătorire a Învierii Mântuitorului Hristos pentru întreaga creștinătate.

Un ucenic al Sfântului Policarp, Sfântul Irineu (130-211), ajuns episcop al Lugdunului (astăzi Lyon, în Franța), a scris despre el: „Eram de vârstă tânără și l-am cunoscut pe Policarp. Era de mulți ani și foarte bătrân. Învăța pe toți ceea ce singur învățase de la Apostoli și a dat Bisericii învățătura cea adevărată. Era, cu adevărat, un mărturisitor al dreptății, vrednic în credință”.

Pe vremea împăratului Marc Aureliu (161-180), Sfântul Policarp a fost prins și îndemnat de autoritățile romane să blesteme pe Hristos pentru a-și cruța bătrânețile.

Iar Policarp a răspuns: „De 86 de ani Îl slujesc pe Hristos și nu mi-a făcut niciodată niciun rău. Cum aș putea blestema pe Binefăcătorul și Mântuitorul meu?”.

Creștinii au adunat moaștele sale cu evlavie și le-au așezat la loc de cinste. Un fragment din acestea se află în prezent la Mănăstirea Ambelakiotissa din Grecia.

Troparul, glas 4:

Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credința răbdând până la sânge Sfinte Mucenice Policarp, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Sfânta Gorgonia

Sfânta Gorgonia a fost sora unuia dintre cei mai mari sfinți ai Bisericii, Sfântul Grigorie Teologul.

Având ca tată un episcop și ca mamă o femeie desăvârșită, Nona, iar ca frate un tezaur de știință și de credință ca Sfântul Grigorie de Nazianz (în Turcia centrală de azi), nu i-a fost greu Gorgoniei să ducă o viață plină de cuviință, evlavie și lumină. Totuși, ea era mai presus decât toți ceilalți în ceea ce privește cântarea înțeleaptă a psalmilor, citirea și explicarea Sfintelor Scripturi, precum ne spune chiar fratele său, cinstitul Grigorie.

Avea o memorie ageră, un suflet drept și luminat, iar genunchii ei aveau pielea întărită de mulțimea privegherilor în care se închina până la pământ și a rugăciunilor purificate de lacrimi.

Deși a fost căsătorită, a născut, crescut și educat cinci copii, Gorgonia s-a bucurat de o curăție care a înălțat-o până la Mântuitorul lumii și a logodit-o cu El, încât fratele său, Grigorie, nu ezită să-i exalte noblețea dobândită de la Duhul în Hristos.

În cuvântul pe care i l-a închinat la înmormântarea sfintei, marele ierarh o numește „arcă plină de hărnicie, de pudoare și de înțelepciune; realizatoarea celor mai înalte virtualități ale făptuirii și destinului nostru, întrecând prin frumusețea puțin comună a sufletului său pe majoritatea femeilor”.

Gorgonia s-a căsătorit, asemenea mamei sale Sfânta Nona, cu un păgân, pe care – ca și aceasta – l-a convertit la învățătura Domnului nostru Iisus Hristos.

Era o femeie frumoasă și aparținea unei familii înstărite, dar nu a devenit roaba luxului, ci chiar disprețuia toate podoabele exterioare.

La un moment dat, sfânta s-a îmbolnăvit de o boală neobișnuită, încât doctorii nu știau cum să o vindece. Așteptând venirea nopții, când nimeni nu o putea împiedica, Gorgonia s-a dus înaintea Sfântului Altar și a început să strige către Dumnezeu spre ajutor. Apoi și-a apropiat capul de Sfânta Masă și în urma rugăciunilor făcute s-a vindecat.

Fiică delicată și ascultătoare, soție iubitoare, mamă desăvârșită și creștină dedicată întru totul ajutorării aproapelui, Gorgonia este un model desăvârșit pentru femeia creștină.

Tropar, glasul al 8-lea:

Întru tine, Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; căci luând Crucea, ai urmat lui Hristos; și luptând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii se bucură, Cuvioasă Gorgonia, duhul tău.