Sfântul Teodor Stratilat

A trăit pe vremea împăratului Liciniu (308-324), fiind cu neamul din cetatea Evhania (aproape de Evhaita, îm Asia Mică). Și a fost în oaste stratilat, adică general, iar împăratul îi încredințase cârmuirea cetății Heracleea, din ținutul Pontului.

Sfântul întrecea pe mulți cu virtuțile sufletului, cu frumusețea trupului și cu puterea cuvântului și mulți căutau să-l aibă prieten. Până și împăratul Liciniu dorea să-l întâlnească.

Auzind, însă, că acest dregător al său nu numai că s-a îndepărtat de cinstirea zeilor, dar se ostenea și cu propovăduirea credinței în Hristos și îndeamna pe toți să se lepede de închinarea idolilor, împăratul a hotărât să-l cerceteze el însuși și, de nu se va întoarce, cu înfricoșătoare moarte să-l piardă.

Astfel, împăratul a venit în Heracleea și, la cererea Sfântului Teodor, i-a dat acestuia îngăduința să ia idolii de aur acasă la el, spre a-i cinsti după datină.

Dar, ducându-i acasă, Sfântul a sfărâmat idolii în bucăți și i-a împărțit săracilor. Iar după ce s-a făcut ziuă, un sutaș a spus împăratului că a văzut capul de aur al zeiței Artemida – zeița care fusese dată în ajun Sfântului Teodor – și că acum era purtat de un sărac.

Și acesta, fiind întrebat, a mărturisit că de la Teodor Stratilat l-a primit. Și împăratul, auzind de o faptă ca aceasta, a rămas mut de mânie. Deci, poruncind slujitorilor, Sfântul a fost prins și adus înaintea sa.

Atunci, mărturisind el că toate cele spuse de sutaș sunt adevărate, a fost osândit la chinuri grele. Și a îndurat Sfântul Teodor, cu credință și cu vitejie, toate chinurile; și, pătimind, neîncetat propovăduia credința în Hristos.

În cele din urmă a fost răstignit pe cruce, unde a pătimit o zi întreagă, încât păgânii credeau că va muri, dar noaptea un înger l-a tămăduit de răni și l-a făcut întreg sănătos. Această minune a adus pe mulți la credința creștină.

Deci, împăratul, văzând că nu poate să-l întoarcă la zadarnica cinstire a idolilor, a poruncit să i se taie capul. Și, astfel, s-a săvârșit Sfântul Teodor mucenicește în ziua de 8 februarie a anului 320.

După o vreme, sfintele lui moaște au fost mutate în cetatea de naștere, Evhania (în apropiere de Evhaita), care mai apoi s-a numit Teodoropole, în cinstea Sfântului. Peste multă vreme, în anul 1260, cea mai mare parte din moaștele lui a fost dusă la Veneția, unde se află și astăzi.

Aducerea cinstitelor sale moaște din Heracleea în Evhania se prăznuiește în fiecare an la 8 iunie. La aceeași dată se pomenește și minunea care s-a făcut cu icoana lui, despre care mărturisesc Sfântul Anastasie Sinaitul și Sfântul Ioan Damaschin.

Astfel, aproape de cetatea Damascului era un loc numit Carsat, unde era o biserică a Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat. Acest loc l-au luat turcii în stăpânire. Ei au adus în ea dobitoacele lor și femeile și copiii lor.

Și era acolo, zugrăvit pe perete, chipul Sfântului Mare Mucenic Teodor. Și, într-o zi, șezând mulți necredincioși în biserica aceea și vorbind între ei, unul a luat un arc și o săgeată și, încordându-l, a tras în icoană.

Și s-a înfipt săgeata în umărul drept al Sfântului și îndată a curs sânge din icoană, ca dintr-un om viu. Și, văzând acea minune, turcii s-au mirat, însă n-au ieșit din biserică, ci au locuit în ea mai departe.

Și erau acolo douăzeci de turci cu femeile și copiii lor, și, în puține zile, toți au murit ca loviți de o amară boală. Iar cei ce locuiau în afara bisericii, în aceeași vreme, au rămas întregi și sănătoși.

Și spune Cuviosul Anastasie Sinaitul despre icoana aceea, pe care a văzut-o, că erau pe ea urme de sânge, care cursese din rană.

Această minune a fost spre înfricoșarea necredincioșilor, iar nouă, credincioșilor, spre învățătură, ca să știm că datori suntem a cinsti sfintele icoane, pentru că cinstirea lor se înalță către cel înfățișat pe ele și prin ele ni se dă și lucrează în noi harul cel minunat al Dumnezeului nostru.

Tradiția ortodoxă deosebește pe Sfântul Teodor Stratilat de Sfântul Teodor Tiron (pomenit la 17 februarie și în prima sâmbătă a Postului Mare).

La noi în țară se găsesc părți din moaștele Sfântului Teodor Stratilat la Catedrala arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, precum și în București, la Mănăstirea Stavropoleos, la biserica Sfânta Vineri – Drumul Taberei, precum și în alte sfinte locașuri.

Tropar

Glasul 4

Strălucit voievod al adevăratei Oști a Împăratului Ceresc ai ajuns, Fericite Teodor, purtătorule de biruință; că înțelepțește te-ai luptat cu armele credinței și mulțimile demonilor le-ai biruit și adevărat biruitor te-ai arătat. Pentru aceasta pe tine cu credință pururea te fericim.

Sfântul Proroc Zaharia († 520 î. Hr.)

S-a născut în Haldeea în timpul robiei babilonice. Zaharia se tâlcuiește pomenire a lui Dumnezeu. El era din neamul lui Israil și din seminția lui Levi, fiu al lui Varahie și s-a născut în Galaad.

Misiunea lui profetică a început în al doilea an al domniei lui Darius I al lui Histaspe, regele perșilor (521-485), adică pe la anul 520 î. Hr., după întoarcerea evreilor din robie.

A venit din pământul haldeilor, fiind bătrân, și, când se afla acolo, a prorocit multe poporului israelitean și a făcut multe semne, spre dovadă.

A zis lui Iosedec că va naște un fiu și că va fi preot al Domnului în Ierusalim. El a binecuvântat și pe Salatiil, pentru fiul său, zicându-i: Vei naște fiu și-i vei da numele Zorobabel. În vremea lui Chir, împăratul perșilor, i-a dat semn despre Cris, împăratul lidenilor.

El a îndemnat poporul să înceapă lucrările pentru refacerea templului. Cartea proorocului Zaharia are 14 capitole. Ea cuprinde tot felul de încurajări de viitor pentru Ierusalim și pentru poporul iudeu.

El a prorocit încă și despre prădarea Ierusalimului, despre sfârșitul lui și despre începutul și sfârșitul neamurilor. Apoi despre surparea templului, până în sfârșit și despre încetarea prorocilor, a preoților iudei, a sâmbetelor și pentru îndoita judecată.

În sfârșit, mai prorocind și multe altele, a adormit în pace, la adânci bătrâneți.

Glasul proorocului Zaharia vestește printre veacuri împlinirea legii morale.

Tropar

Glasul 2

A proorocului Tău, Doamne, Zaharia pomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuiește sufletele noastre.