sfantul-ilie.ro

februarie 2026

2 februarie

luni · Lună plină

(†) Întâmpinarea Domnului

Perioada Triodului

Nu se fac nunți · nu se fac parastase

Ap. Evrei 7, 7-17 · Ev. Luca 2, 22-40

Apostolul

Ap. Evrei 7, 7-17

Fără de nici o îndoială, cel mai mic ia binecuvântare de la cel mai mare. Și aici iau zeciuială niște oameni muritori, pe când dincolo, unul care e dovedit că este viu. Și ca să spun așa, prin Avraam, a dat zeciuială și Levi, cel ce lua zeciuială, Fiindcă el era încă în coapsele lui Avraam, când l-a întâmpinat Melchisedec. Dacă deci desăvârșirea ar fi fost prin preoția Leviților (căci legea s-a dat poporului pe temeiul preoției lor), ce nevoie mai era să se ridice un alt preot după rânduiala lui Melchisedec, și să nu se zică după rânduiala lui Aaron? Iar dacă preoția s-a schimbat urmează numaidecât și schimbarea Legii. Căci Acela, despre Care se spun acestea, își ia obârșia dintr-o altă seminție, de unde nimeni n-a slujit altarului, Știut fiind că Domnul nostru a răsărit din Iuda, iar despre seminția acestora, cu privire la preoți, Moise n-a vorbit nimic. Apoi este lucru și mai lămurit că, dacă se ridică un alt preot după asemănarea lui Melchisedec, El s-a făcut nu după legea unei porunci trupești, ci cu puterea unei vieți nepieritoare, Căci se mărturisește: "Tu ești Preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec".

Sfânta Evanghelie

Ev. Luca 2, 22-40

Și când s-au împlinit zilele curățirii lor, după legea lui Moise, L-au adus pe Prunc la Ierusalim, ca să-L pună înaintea Domnului. Precum este scris în Legea Domnului, că orice întâi-născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului. Și să dea jertfă, precum s-a zis în Legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel. Și iată era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; și omul acesta era drept și temător de Dumnezeu, așteptând mângâierea lui Israel, și Duhul Sfânt era asupra lui. Și lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. Și din îndemnul Duhului a venit la templu; și când părinții au adus înăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul Legii, El L-a primit în brațele sale și a binecuvântat pe Dumnezeu și a zis: Acum slobozește pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, Că ochii mei văzură mântuirea Ta, Pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel. Iar Iosif și mama Lui se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc. Și i-a binecuvântat Simeon și a zis către Maria, mama Lui: Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca un semn care va stârni împotriviri. Și prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi. Și era și Ana proorocița, fiica lui Fanuel, din seminția lui Așer, ajunsă la adânci bătrânețe și care trăise cu bărbatul ei șapte ani de la fecioria sa. Și ea era văduvă, în vârstă de optzeci și patru de ani, și nu se depărta de templu, slujind noaptea și ziua în post și în rugăciuni. Și venind ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu și vorbea despre Prunc tuturor celor ce așteptau mântuire în Ierusalim. După ce au săvârșit toate, s-au întors în Galileea, în cetatea lor Nazaret. Iar Copilul creștea și Se întărea cu duhul, umplându-Se de înțelepciune și harul lui Dumnezeu era asupra Lui.

Sinaxar

La 40 de zile după Nașterea Domnului Iisus Hristos din Fecioara Maria (prăznuită în 25 decembrie), cinstim ziua aducerii Pruncului Iisus la templul din Ierusalim, de Preasfânta Lui Maică și de Dreptul Iosif, care ascultau și împlineau porunca Legii vechi.

În această zi bătrânul Simeon, mișcat de Duhul Sfânt, a venit și el la templu, unde i s-a împlinit, înainte de moarte, așteptarea de a-L vedea pe Mesia, precum i se făgăduise. El a văzut, în Pruncul adus la templu, mântuirea pe care Dumnezeu a dăruit-o lumii, mai presus decât toată puterea Legii vechi. Bucuros de această descoperire, bătrânul Simeon a venit în întâmpinarea Pruncului Iisus și, luându-L în brațe, plin de recunoștință, a înălțat minunata lui cântare: „Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne…”

Pentru el, Hristos este mântuirea trimisă de Dumnezeu în lume, Hristos este Lumina tuturor popoarelor, Hristos este slava vechiului Israel, dar mai ales a noului Israel, poporul creștinilor. Simeon propovăduiește și despre pătimirea pe care o va avea Maica lui Dumnezeu la vremea Răstignirii Domnului, zicând: „Încă și prin sufletul tău va trece sabie” (Luca 2, 35), adică atunci când Îl va vedea pe Iisus răstignit, sufletul ei va fi cuprins de o durere cumplită și de o mare întristare, fiind străpuns ca și cu o sabie.

La Întâmpinarea Domnului a fost de față și Prorocița Ana, fiica lui Fanuel, înaintată în vârstă, care ziua și noaptea stăruia în templu, în rugăciune și post. Ea a mulțumit lui Dumnezeu, văzându-L îmbrăcat în trup omenesc pe Mesia Cel așteptat, spre mântuirea lumii.

Astfel, astăzi, prin glasul Dreptului Simeon și prin smerita prezență a bătrânei Ana, alături de Hristos Prunc, se întâlnesc, în templu, Legea veche a literei, cu Legea cea nouă a Duhului Sfânt.

Mântuitorul împlinește porunca Legii vechi, în numele nostru al tuturor, ca să ne facă pe toți liberi față de Legea veche, dar totodată ne cheamă și să primim Legea cea nouă, puterea de mântuire a credinței în El, mai tare decât Legea veche, puterea de mântuire a tuturor popoarelor lumii. Această veste bună este darul cel mai de preț al întâmpinării Domnului de astăzi, de Dreptul Simeon la templu.

Astfel, fiecare creștin este chemat să întâmpine pe Pruncul Iisus și să-L primească, rostind ca și Simeon: „Ochii mei, Stăpâne, au văzut mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o înaintea feței tuturor popoarelor” (Luca 2, 29). Rugăciunea Dreptului Simeon nu vrea să spună numai că acela care a primit pe Iisus poate muri în pace, ci înseamnă și că cel ce a primit pe Iisus și puterea Lui de mântuire are cu sine puterea de a trăi și viața de aici împăcat cu Dumnezeu, departe de robia păcatului și liber de tirania celui rău.

Tropar Glasul 1

Bucură-te, Ceea ce ești Plină de har, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; că din tine a Răsărit Soarele dreptății, Hristos Dumnezeul nostru, luminând pe cei dintru întuneric. Veselește-te și tu, bătrânule drepte, cel ce ai primit în brațe pe Izbăvitorul sufletelor noastre, Cel Ce ne-a dăruit nouă și Învierea.


Versiunea: 0.1.2 / 11.09.2026 - 11:26