Apostolul
Ap. 2 Timotei 2, 11-19
Vrednic de crezare este cuvântul: căci dacă am murit împreună cu El, vom și învia împreună cu El. Dacă rămânem întru El, vom și împărăți împreună cu El; de-L vom tăgădui, și El ne va tăgădui pe noi. Dacă nu-I suntem credincioși, El rămâne credincios, căci nu poate să Se tăgăduiască pe Sine însuși. Amintește-le acestea și îndeamnă stăruitor înaintea lui Dumnezeu să nu se certe pe cuvinte, ceea ce la nimic nu folosește, decât la pierzarea ascultătorilor. Silește-te să te arăți încercat, înaintea lui Dumnezeu lucrător cu fața curată, drept învățând cuvântul adevărului. Iar de deșartele vorbiri lumești ferește-te, căci ele vor spori nelegiuirea tot mai mult. Cuvântul lor va roade ca o cangrenă. Dintre ei sunt Imeneu și Filet, Care au rătăcit de la adevăr, zicând că învierea s-a și petrecut, și răstoarnă credința unora. Dar temelia cea tare a lui Dumnezeu stă neclintită, având pecetea aceasta: "Cunoscut-a Domnul pe cei ce sunt ai Săi"; și "să se depărteze de la nedreptate oricine cheamă numele Domnului".
Sfânta Evanghelie
Ev. Luca 18, 2-8
Zicând: Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea și de om nu se rușina. Și era, în cetatea aceea, o văduvă, care venea la el, zicând: Fă-mi dreptate față de potrivnicul meu. Și un timp n-a voit, dar după acestea a zis întru sine: Deși de Dumnezeu nu mă tem și de om nu mă rușinez, Totuși, fiindcă văduva aceasta îmi face supărare, îi voi face dreptate, ca să nu vină mereu să mă supere. Și a zis Domnul: Auziți ce spune judecătorul cel nedrept? Dar Dumnezeu, oare, nu va face dreptate aleșilor Săi care strigă către El ziua și noaptea și pentru care El rabdă îndelung? Zic vouă că le va face dreptate în curând. Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credință pe pământ?
Sinaxar
Sfinții Doctori fără de arginți Chir și Ioan au învățat medicina în Alexandria și pentru că tămăduiau mulțimea „fără onorariu”, li se spunea „doctori tămăduitori fără arginți”. Ca niște buni creștini, ei arătau bolnavilor că de multe ori boala este pedeapsă de la Dumnezeu pentru păcatele săvârșite. Mulți dintre cei tămăduiți primeau sfânta învățătură a Mântuitorului Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre.
În timpul împăratului Dioclețian (284-305), Sfântul Chir a fugit în Arabia și s-a călugărit acolo. Dumnezeu l-a învrednicit cu darul săvârșirii minunilor, tămăduind bolile numai prin puterea cuvântului. Sfântul Ioan era din orașul Edesa (Mesopotamia) creștin și ofițer în armata romană. Auzind de minunile săvârșite de Sfântul Chir, l-a căutat în Arabia și a rămas cu el. Când Sfânta Muceniță Atanasia, împreună cu cele trei fiice ale ei au fost prinse, Sfinții Chir și Ioan au părăsit Arabia, au venit în orașul Canope (lângă Alexandria) și le-au încurajat în pătimire.
Deși Teoctista nu avea decât 15 ani, Teodotia 13 și Eudoxia numai 11 ani, au primit cu bărbăție cununa muceniciei. În același fel au primit moarte mucenicească și Sfinții Chir și Ioan, plătind pentru faptul că le-au încurajat în pătimire pe Sfânta Muceniță Atanasia și fiicele ei. Creștinii luând trupurile lor, le-au îngropat cu cinste în Biserica „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu”.
După mai mulți ani, în timpul împăratului Teodosie cel Mic (408-450), Sfântul Chiril, Patriarhul Alexandriei (412-444), primind poruncă dumnezeiască, a luat moaștele Sfinților Chir și Ioan și le-a dus în satul Menuthis de lângă Canope, așezat chiar pe malul mării. Acolo se afla un templu în care era cinstită zeița Isis-Manuthis, considerată de păgâni ca tămăduitoare, ca și zeul Esrapis din Canope al cărui templu fusese dărâmat în anul 391, în vremea patriarhului Teofil.
Pentru a stopa înflorirea templului păgân, Teofil zidise chiar lângă el o biserică închinată Sfinților Evangheliști. Patriarhul Chiril a pus în această biserică moaștele sfinților mucenici „doctori fără de arginți” Chir și Ioan. Astfel, cei care se închinau la idolul zeiței Isis-Menuthis au părăsit cu timpul templul păgân care s-a ruinat și au primit noua credință în Iisus Hristos, primind și sfântul botez.
Tropar
Glasul 5
Sălășluindu-se darul Treimii în inimile voastre cele curate, Preafericiților Chir și Ioan, v-ați arătat înfricoșători izgonitori ai duhurilor celor necurate; și ați fost tămăduitori ai neputințelor, nu numai ai celor descoperite, ci și ai celor ascunse. Drept aceea, îndrăzneală având către Dumnezeu Cel Iubitor de oameni, prin rugăciunile voastre, cele neîncetate, tămăduiți patimile noastre.