Apostolul

Ap. 1 Petru 3, 10-22

Cel ce voiește să iubească viața și să vadă zile bune să-și oprească limba de la rău și buzele sale să nu grăiască vicleșug; Să se ferească de rău și să facă bine; să caute pacea și s-o urmeze; Căci ochii Domnului sunt peste cei drepți și urechile Lui spre rugăciunile lor, iar fața Domnului este împotriva celor ce fac rele. Și cine vă va face vouă rău, dacă sunteți plini de râvnă pentru bine? Dar de veți și pătimi pentru dreptate, fericiți veți fi. Iar de frica lor să nu vă temeți, nici să vă tulburați. Ci pe Domnul, pe Hristos, să-L sfințiți în inimile voastre și să fiți gata totdeauna să răspundeți oricui vă cere socoteală despre nădejdea voastră, Dar cu blândețe și cu frică, având cuget curat, ca, tocmai în ceea ce sunteți clevetiți, să iasă de rușine cei ce grăiesc de rău purtarea voastră cea bună întru Hristos. Căci e mai bine, dacă așa este voia lui Dumnezeu, să pătimiți făcând cele bune, decât făcând cele rele. Pentru că și Hristos a suferit odată moartea pentru păcatele noastre, El cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul, Cu care S-a coborât și a propovăduit și duhurilor ținute în închisoare, Care fuseseră neascultătoare altădată, când îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu aștepta, în zilele lui Noe, și se pregătea corabia în care puține suflete, adică opt, s-au mântuit prin apă. Iar această mântuire prin apă închipuia botezul, care vă mântuiește astăzi și pe voi, nu ca ștergere a necurăției trupului, ci ca deschiderea cugetului bun către Dumnezeu, prin învierea lui Iisus Hristos, Care, după ce S-a suit la cer, este de-a dreapta lui Dumnezeu, și se supun Lui îngerii și stăpâniile și puterile.

Sfânta Evanghelie

Ev. Marcu 12, 18-27

Și au venit la El saducheii care zic că nu este înviere și-L întrebau zicând: Învățătorule, Moise ne-a lăsat scris, că de va muri fratele cuiva și va lăsa femeia fără copil, să ia fratele său pe femeia lui și să ridice urmaș fratelui. Și erau șapte frați. Și cel dintâi și-a luat femeie, dar, murind, n-a lăsat urmaș. Și a luat-o pe ea al doilea, și a murit, nelăsând urmaș. Tot așa și al treilea. Și au luat-o toți șapte și n-au lăsat urmaș. În urma tuturor a murit și femeia. La înviere, când vor învia, a căruia dintre ei va fi femeia? Căci toți șapte au avut-o de soție. Și le-a zis Iisus: Oare nu pentru aceasta rătăciți, neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? Căci, când vor învia din morți, nici nu se mai însoară, nici nu se mai mărită, ci sunt ca îngerii din ceruri. Iar despre morți că vor învia, n-ați citit, oare, în cartea lui Moise, când i-a vorbit Dumnezeu din rug, zicând: "Eu sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov"? Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morți, ci a celor vii. Mult rătăciți.

Sinaxar

Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur

În sâmbăta Sfintelor Paști (16 aprilie 404), Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, a fost scos cu forța din biserică de ostașii împărătesei Eudoxia (soția lui Arcadiu) și închis în reședința Arhiepiscopiei până după sărbătoarea Cincizecimii, când a fost adus în exil într-o localitate din Asia Mică (Turcia de astăzi), anume Cucuz.

De aici a continuat legăturile sale cu prietenii din Constantinopol și Antiohia. Acolo a stat sub paza legionarilor armatei imperiale bizantine timp de trei ani, până în anul 407. În acel an, la insistențele împărătesei Eudoxia, împăratul Arcadius a hotărât ca Sfântul Ioan Gură de Aur să fie exilat pe țărmul răsăritean al Mării Negre, în localitatea Pityus, pentru a fi cât mai departe de Constantinopol și Antiohia și pentru a nu influența pe credincioșii din capitala imperiului.

După trei luni de călătorie, au ajuns în localitatea Comana din provincia Pont, a Imperiului Bizantin. Într-o noapte, i s-a arătat mucenicul Vasilisc, ale cărui sfinte moaște se aflau acolo și i-a zis: „Curaj, frate Ioane, că mâine vom fi împreună!”.

Această călătorie afectând iremediabil starea precară a sănătății Sfântului, în data de 14 septembrie a anului 407, după ce s-a împărtășit cu Sfintele Taine, s-a mutat la Domnul rostind cuvintele: „Slavă Ție, Doamne, pentru toate”.

După 31 ani, adică la 27 ianuarie 438, împăratul Teodosie al II-lea, fiul lui Arcadius, îndrumat de sfatul duhovnicesc al patriarhului Proclu, a adus moaștele sfântului Ioan Gură de Aur din localitatea Comana la Constantinopol.

Când racla cu sfintele moaște a ajuns în portul capitalei imperiale, toți locuitorii, în frunte cu împăratul și patriarhul, au ieșit cu lumânări aprinse în întâmpinarea marelui păstor al Constantinopolului, Sfântul Ioan Gură de Aur.

După acest moment, procesiunea cu moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur, condusă de patriarhul Proclu și de împăratul Teodosie al II-lea, a pornit spre Biserica Sfinților Apostoli, ctitoria Sfântului Împărat Constantin cel Mare, după ce mai întâi s-a oprit la Biserica Sfântului Apostol Toma, iar apoi la Biserica Sfintei Irina, care se numea și Biserica păcii lui Hristos.

Aici, la Biserica Sfintei Irina, împăratul și patriarhul au descoperit racla și au aflat trupul Sfântului Ioan neatins de stricăciune și emanând o mireasmă duhovnicească. Împăratul, în semn de smerenie, și-a dat jos mantia de porfiră, semnul imperialității sale, și a întins-o sub racla cu sfintele moaște și și-a cerut iertare în numele părinților săi, împăratul Arcadius și împărăteasa Eudoxia.

Toți locuitorii Constantinopolului au venit să atingă măcar racla Sfântului și au rămas în rugăciune zi și noapte lângă ea.

De la Biserica Sfintei Irina, moaștele au fost duse la vechea Biserică a Sfintei Sofia, pe locul căreia, peste o sută de ani, marele împărat Justinian, va construi Catedrala „Sfânta Sofia”, care străjuiește și astăzi malurile Bosforului.

De la Biserica „Sfânta Sofia”, moaștele Sfântului au fost duse la catedrala de atunci a Constantinopolului, Biserica Sfinților Apostoli. Moaștele Sfântului au fost așezate sub sfânta masă din altarul acestei biserici construite de Sfântul Împărat Constantin cel Mare.

Tropar Glasul 8

Din gura ta ca o văpaie de foc strălucind harul, lumea a luminat; vistieriile neiubirii de argint lumii a câștigat; înălțimea gândului smerit nouă ne-a arătat. Ci, cu cuvintele tale învățându-ne, Sfinte Părinte Ioan Gură de Aur, roagă pe Hristos Cuvântul să mântuiască sufletele noastre.

Sfânta Marciana, împărăteasa, cea întocmai cu Apostolii.

Sfânta Marciana Împărăteasa a fost soția Împăratului Iustin cel Bătrân (518-527). Fiind o femeie evlavioasă a dus o viață ascetică. Ea s-a remarcat prin grija față de săraci. A trecut în pace la viața veșnică și a fost înmormântată în Biserica Sfinții Apostoli din Constantinopol.