Apostolul

Ap. Iacov 3, 1-10

Nu vă faceți voi mulți învățători, frații mei, știind că (noi, învățătorii) mai mare osândă vom lua. Pentru că toți greșim în multe chipuri; dacă nu greșește cineva în cuvânt, acela este bărbat desăvârșit, în stare să înfrâneze și tot trupul. Dar, dacă noi punem în gura cailor frâul, ca să ni-i supunem, ducem după noi și trupul lor întreg. Iată și corăbiile, deși sunt atât de mari și împinse de vânturi aprige, sunt totuși purtate de o cârmă foarte mică încotro hotărăște vrerea cârmaciului. Așa și limba: mic mădular este, dar cu mari lucruri se fălește! Iată puțin foc și cât codru aprinde! Foc este și limba, lume a fărădelegii! Limba își are locul ei între mădularele noastre, dar spurcă tot trupul și aruncă în foc drumul vieții, după ce aprinsă a fost ea de flăcările gheenei. Pentru că orice fel de fiare și de păsări, de târâtoare și de vietăți din mare se domolește și s-a domolit de firea omenească, Dar limba, nimeni dintre oameni nu poate s-o domolească! Ea este un rău fără astâmpăr; ea este plină de venin aducător de moarte. Cu ea binecuvântăm pe Dumnezeu și Tatăl, și cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuți după asemănarea lui Dumnezeu. Din aceeași gură ies binecuvântarea și blestemul. Nu trebuie, frații mei, să fie acestea așa.

Sfânta Evanghelie

Ev. Marcu 11, 11-23

Și a intrat Iisus în Ierusalim și în templu și, privind toate în jur și vremea fiind spre seară, a ieșit spre Betania cu cei doisprezece. Și a doua zi, ieșind ei din Betania, El a flămânzit. Și văzând de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo, doar va găsi ceva în el; și, ajungând la smochin, n-a găsit nimic decât frunze. Căci nu era timpul smochinelor. Și, vorbind, i-a zis: De acum înainte, rod din tine nimeni în veac să nu mănânce. Și ucenicii Lui ascultau. Și au venit în Ierusalim. Și, intrând în templu, a început să dea afară pe cei ce vindeau și pe cei ce cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani și scaunele vânzătorilor de porumbei le-a răsturnat. Și nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin templu. Și-i învăța și le spunea: Nu este, oare, scris: "Casa Mea casă de rugăciune se va chema, pentru toate neamurile"? Voi însă ați făcut din ea peșteră de tâlhari. Și au auzit arhiereii și cărturarii. Și căutau cum să-L piardă. Căci se temeau de El, pentru că toată mulțimea era uimită de învățătura Lui. Iar când s-a făcut seară, au ieșit afară din cetate. Dimineața, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini. Și Petru, aducându-și aminte, I-a zis: Învățătorule, iată smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat. Și răspunzând, Iisus le-a zis: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.

Sinaxar

Cuviosul Părinte Eftimie cel Mare

Era de neam din cetatea Melitina Armeniei și s-a născut în anul 377 din părinți binecredincioși, Pavel și Dionisia, fiind născut din făgăduință și primind, la botez, numele de Eftimie, care, în limba greacă, înseamnă ,,veselie”.

După moartea tatălui său, mama sa l-a încredințat fratelui ei, care era preot, iar acesta l-a dus la episcopul Armeniei, care l-a crescut cu dragoste, punându-l să învețe de la dascăli de seamă și rânduindu-l, de copil, printre slujitorii Bisericii. Deci, deprinzând bine Sfintele Scripturi, viața curată și toată învățătura credinței, la vreme potrivită a fost făcut preot, iar episcopul i-a dat în seamă grija mănăstirilor și a schiturilor din toată mitropolia Armeniei.

Fiind el de 29 de ani, s-a dus la Ierusalim și, închinându-se la Sfintele Locuri, s-a sălășluit acolo, aproape de Ierusalim, într-o mănăstire numită Fara, unde a cunoscut pe Cuviosul Teoctist, care a devenit sfătuitorul său de o viață și de un gând. Și, înțelegând ei că nu pot fi izvor de har pentru alții decât sfințindu-se mai întâi pe ei înșiși, au alergat împreună la adâncul însingurării de lume, cautând să se facă mai întâi ei plăcuți și apropiați ai lui Dumnezeu.

Drept aceea, după cinci ani au ieșit din Fara și au mers de s-au sălășluit într-o peșteră din râpa unui munte din pustie, către Iordan. Și au locuit acolo mulți ani, în viață aspră de sihaștri, trudindu-și neîncetat trupul și dorind a vorbi în liniște cu Dumnezeu prin rugăciune, aducând astfel sufletului lor hrana duhovnicească întru răbdare, bunătate și gând smerit. Iar, din nevoința aceasta, a primit marele Eftimie de la Dumnezeu harul Sfântului Duh, darul facerii de minuni și al prorociei.

Deci, când a binevoit Dumnezeu, au fost descoperiți de niște păstori. Și au început a veni la ei mulți care se lepădau de lume. Și au întemeiat mănăstire de obște și lavră de sihaștri, că mulți auzind pe fericitul Eftimie, nu voiau să se îndepărteze de locul unde era el. Și mulți îl căutau și îl împresurau, iar bolnavii așteptau tămăduire. Însă el dorea a fi mai mult cu Dumnezeu, prin liniștea rugăciunii în pustie.

De aceea, luând pe ucenicul său Dometian, a ieșit din chilia sa și a venit în munții dinspre Marea Moartă. Și, găsind o fântână cu apă, a ridicat chilii și a rămas acolo o vreme. Dar și acolo, văzându-se împresurat de mulțime, s-a întors la chilia sa, la Cuviosul Teoctist. Și era în pustie toată săptămâna, iar sâmbăta și Duminica se întâlnea cu cei care-l căutau, și multe fapte și semne minunate a lucrat Dumnezeu prin el.

Cuviosul Eftimie era cunoscut și cinstit chiar și de cei trei mari îndrumători ai vieții pustnicești din vremea lui: Simeon Stâlpnicul, Sava cel Sfințit și Teodosie din Palestina; și toți patru apărau dreapta credință statornicită la Sinodul din Calcedon (451), vorbind împotriva ereticilor din vremea aceea, mai ales împotriva monofiziților.

Iar fericitul Eftimie a întors la dreapta credință chiar și pe împărăteasa Evdochia (†460), care căzuse și ea în rătăcirea lui Eutihie. Și s-a sfârșit acest Sfânt și mare Părinte, prorocind că doi dintre ucenicii lui, anume Ilie (494-516) și Macarie (544-552, 564-574), vor fi patriarhi ai Ierusalimului, lucru care s-a întâmplat întocmai.

N-a căutat niciodată vreo mărire omenească, ci toată viața a rămas un simplu iubitor de străini și un îndrumător de sihaștri. Astfel a adormit în Domnul la 20 ianuarie, în anul 473, fiind cinstit de atunci în toată Biserica Ortodoxă la aceeași dată.

Astăzi, părți importante din moaștele sale se găsesc la Mănăstirile Marea Lavră și Iviron din Muntele Athos, dar și în alte locașuri ale lumii creștine.

Tropar – Glasul 4

Veselește-te pustiu care nu rodeai, bucură-te ceea ce nu aveai durere; că bărbatul doririlor Duhului ți-a înmulțit ție fii, sădindu-i cu dreapta cinstire de Dumnezeu și hrănindu-i cu înfrânarea, spre împlinirea faptelor bune. Cu ale cărui rugăciuni, Hristoase Dumne­zeule, mântuiește sufletele noastre.

Sfinții Mucenici Vas și Eusebiu

Au pătimit în timpul împăratului Dioclețian (284-305). Erau senatori și oameni bogați. Au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos și au primit sfântul botez. Fiind de față în Nicomidia în momentul când Episcopul Teopempt a pătimit și mărturisind și ei că sunt creștini, au fost supuși supliciilor împreună cu cinci slujitori ai lor, primind în cele din urmă cununa muceniciei.

Sfinții Mucenici In, Pin și Rim

De neamul lor dintr-o țară de la miazănoapte, fiind prinși de barbarii închinători la idoli, au fost duși la stăpânitorul locului, care, văzând că mucenicii mărturisesc pe Hristos, i-a osândit să piară prin înghețare.

Deci sfinții au fost legați de niște stâlpi, înfipți în apa unui râu. Și era iarnă. Apa a înghețat ajungând nemișcătoare ca și trupurile nemișcate ale sfinților. În acest chip și-au sfârșit viața și și-au dat sufletele lor fericite în mâinile lui Dumnezeu.