Cuvioșii părinți uciși în Sinai și Rait

Sfârșitul mucenicesc al celor 38 de sihaștri în Sinai, istorisit de monahul Amonie, a fost în anul 288, în timpul împăratului Dioclețian. Peșterile acestor cuvioși sihaștri aflate în Muntele Sinai, au fost deseori jefuite de triburile arabe de beduini și barbarii din Egipt, la fel cum s-a întâmplat și cu mănăstirile din acea zonă.

În anul 288, niște beduini numiți vlemiți au năvălit asupra muntelui și au omorât 38 de sihaștri. Geograful Strabon († 29) scrie despre vlemiți că sunt „un neam neputincios la război, numai la a năvăli și a jefui este foarte abil”.

Cuviosul Amonie și părintele Dula, egumenul Sinaiului s-au ascuns într-un turn din Mănăstirea Horiv și au scăpat cu viață. Cuviosul Amonie istorisește:

„Când am coborât din turn, am găsit pe unii înjunghiați, pe alții 38 uciși cu sabia, având pe trupurile lor multe răni. Doi dintre ei erau încă vii și anume Isaia și Sava. Îndată am îngropat pe părinții cei înjunghiați, iar de cei vii am avut grijă. Unul dintre ei, anume Isaia, sosind noaptea a murit. Sava și-a dat sufletul în mâinile Domnului a patra zi după uciderea celorlalți părinți”.

Mănăstirea Raitului se află aproape de țărmul Mării Roșii. Ea a fost atacată de beduini în același timp cu Sinaiul. Aceștia au venit cu o corabie pe Marea Roșie, au petrecut noaptea ascunși în stâncile de sub mănăstire, iar a doua zi de dimineață au ucis 33 de monahi.

Nu au scăpat cu viață decât doi dintre ei și anume: Andrei și Orion.

După ce au căutat în zadar în toate chiliile mănăstirii aur și alte lucruri de preț, cei 300 de beduini s-au îndreptat spre corabie. Au găsit-o, însă, sfărâmată de stâncile țărmului.

Pe când umblau pe insulă, au fost înconjurați de 600 de oameni înarmați. Aceștia aflaseră de cele întâmplate în mănăstire și au început astfel lupta împotriva beduinilor. Aceștia din urmă au fost uciși până la ultimul.

Troparul, glas 4:

Dumnezeul părinților noștri Care faci pururea cu noi după blândețile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viața noastră.

Sfânta Nina, luminătoarea Georgiei

Sfânta Nina s-a născut în jurul anului 290, în Capadocia. Era rudă apropiată a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, potrivit unui vechi manuscris fiind chiar verișoara acestuia.

La împlinirea vârstei de 12 ani, ajunge în grija stareței Niofora, pentru că tatăl ei devine pustinc, iar mama sa ia decizia să-și petreacă viața îngrijindu-se de săraci și de cei în suferință.

Cu binecuvântarea episcopul Iuvenalie, pleacă din Ierusalim către Armenia. În anul 315 ajunge în Mtskheta, locul în care, potrivit celor mărturisite de stareța Niofora, s-ar afla „Cămașa lui Hristos“.

Sfânta Nina a învățat bine Sfânta Scriptură și textele liturgice iar la un moment dat, a aflat despre cămașa fără cusătură a Mântuitorului (vezi Ioan 19, 23-24) și a început să se roage Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să o învrednicească să se închine sfântului veșmânt.

Preasfânta Născătoare i-a ascultat rugăciunile și, arătându-i-se în vis i-a pus în mână o cruce pentru a o apăra de vrășmașii văzuți și nevăzuți și i-a poruncit să meargă în Georgia să predice Evanghelia și să găsească sfânta cămașă.

Când s-a trezit, Sfânta Nina a văzut că ținea în mână, cu adevărat, acea cruce. Această cruce se afla până astăzi Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Sion, în Tiflida Georgiei, fiind îmbrăcată în argint. Cu ajutorul acestei Sfinte Cruci primite din mâinile Maicii Domnului nostru, Sfânta Nina a predicat Evanghelia și a aflat, de asemenea, cămașa cea fără cusătură.

Săvârșește diverse minuni: convertește la creștinism pe conducătorul sinagogii din Abiatar, revarsă darurile Sfântului Duh asupra soției împăratului Miran, care era demonizată, îi va reda vederea împăratul Mirian. Cea din urmă minune va face ca împaratul Mirian să părăsească închinarea la idoli și să-l primească, pentru creștinarea Iviriei, pe Eustatie, arhiepiscopul Antiohiei.

Știind de mai înainte că i se apropie sfârșitul, sfânta i-a scris împăratului Mirian o scurtă scrisoare: „Împărăția ta să aibă pururea binecuvântarea lui Dumnezeu, ajutorul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și ocrotirea Sfintei Cruci. Eu, ca o străină și trecătoare, plec de acum din această lume. Voi urma calea părinților mei. Trimite-mi, te rog, pe episcopul Ioan, ca să mă pregătească pentru călătoria spre veșnicie, pentru că ziua morții mele este aproape“.

Sfânta Nina a trecut la cele veșnice pe data de 14 ianuarie 338. La moartea ei, Sfânta Nina a fost depusă în raclă la Mănăstirea Bodbe din Kakheti, mormântul acesteia devenind un vestit loc de pelerinaj. De asemenea, crucea Sfintei Nina, făcută din crengi de viță-de-vie și prinsă cu părul sfintei, a devenit simbolul creștinătății georgiene.

Încreștinarea ținutului Georgiei de astăzi a început destul de devreme datorită propovăduirii Sfântului Apostol Andrei. Încă din anul 40 au apărut în Iviria (veche denumire a Georgiei) primii creștini.

Acesta a fost momentul în care candela credinței a fost aprinsă. Totuși, lumina ei a devenit cunoscută tuturor mult mai târziu, începând cu secolul al IV-lea, prin propovăduirea Sfintei Nina, „cea întocmai cu Apostolii“.

Sfânta Nina a fost numită astfel datorită sacrificiului întregii vieți pentru creștinarea Georgiei. Precum Sfinții Apostoli s-au nevoit pentru a face cunoscută tuturor popoarelor Evanghelia, la fel și Sfânta Nina și-a închinat existența lucrării misionare de convertire a populației gruzine.

Tropar – Glas 4

Slujitoare a cuvântului dumnezeiesc, cea întocmai cu Apostolii, Nina, lui Andrei cel întâi chemat și altor apostoli în apostolească propovăduire te-ai asemănat, luminătoarea Iviriei și alăută a Duhului Sfânt, roagă-L pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.