sfantul-ilie.ro

ianuarie 2026

3 ianuarie

sâmbătă · Lună plină

Sf. Proroc Maleahi; Sf. Mc. Gordie

Nu se fac nunți · nu se fac parastase

Ap. Efeseni 5, 1-8 · Ev. Luca 14, 1-11

Apostolul

Ap. Efeseni 5, 1-8

Fiți dar următori ai lui Dumnezeu, ca niște fii iubiți, Și umblați întru iubire, precum și Hristos ne-a iubit pe noi și S-a dat pe Sine pentru noi, prinos și jertfă lui Dumnezeu, întru miros cu bună mireasmă. Iar desfrâu și orice necurăție și lăcomie de avere nici să se pomenească între voi, cum se cuvine sfinților; Nici vorbe de rușine, nici vorbe nebunești, nici glume care nu se cuvin, ci mai degrabă mulțumire. Căci aceasta s-o știți bine, că nici un desfrânat, sau necurat, sau lacom de avere, care este un închinător la idoli, nu are moștenire în împărăția lui Hristos și a lui Dumnezeu. Nimeni să nu vă amăgească cu cuvinte deșarte, căci pentru acestea vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. Deci să nu vă faceți părtași cu ei. Altădată erați întuneric, iar acum sunteți lumină întru Domnul; umblați ca fii ai luminii!

Sfânta Evanghelie

Ev. Luca 14, 1-11

Și când a intrat El în casa unuia dintre căpeteniile fariseilor sâmbăta, ca să mănânce, și ei Îl pândeau, Iată un om bolnav de idropică era înaintea Lui. Și, răspunzând, Iisus a zis către învățătorii de lege și către farisei, spunând: Cuvine-se a vindeca sâmbăta ori nu? Ei însă au tăcut. Și luându-l, l-a vindecat și i-a dat drumul. Și către ei a zis: Care dintre voi, de-i cădea fiul sau boul în fântână nu-l va scoate îndată în ziua sâmbetei? Și n-au putut să-i răspundă la acestea. Și luând seama cum își alegeau la masă cele dintâi locuri, a spus celor chemați o pildă, zicând între ei: Când vei fi chemat de cineva la nuntă, nu te așeza în locul cel dintâi, ca nu cumva să fie chemat de el altul mai de cinste decât tine. Și venind cel care te-a chemat pe tine și pe el, îți va zice: Dă acestuia locul. Și atunci, cu rușine, te vei duce să te așezi pe locul cel mai de pe urmă. Ci, când vei fi chemat, mergând așează-te în cel din urmă loc, ca atunci când va veni cel ce te-a chemat, el să-ți zică: Prietene, mută-te mai sus. Atunci vei avea cinstea în fața tuturor celor care vor ședea împreună cu tine. Căci, oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța.

Sinaxar

1. Sfântul Proroc Maleahi s-a născut în satul Sofes, din seminția lui Levi, după întoarcerea evreilor din robia babilonică. Încă de tânăr a avut viață curată și sfântă. Maleahi este cel din urmă prooroc din Legea Veche și a prorocit cu 430 de ani înainte de venirea Mântuitorului, despre înaintemergătorul Domnului (Luca 1, 17), adică despre Sfântul Ioan Botezătorul. Murind, a fost îngropat în satul părinților săi. După Sfânta Tradiție, numele Sfântul Proroc Maleahi se tâlcuiește ‘îngerul Domnului’.

Tropar Glasul 2

Pomenirea prorocului Tău Maleahi prăznuind, Doamne, printr-însul Te rugăm, mântuiește sufletele noastre.

2. Sfântul Mucenic Gordie a trăit în Cezareea Capadociei în timpul împăratului păgân Liciniu (308-324), fiind crescut în credința cea dreaptă creștină. Adult fiind a fost luat în armată și pus conducător peste o sută de oameni, pentru că întrecea pe mulți cu tăria trupească și cu bărbăția sufletească.

Începând Liciniu prigoana aspră împotriva creștinilor, sutașul Gordie s-a scârbit de slujba lui, a aruncat brâul ostășesc, a părăsit toate înlesnirile vieții din lume și s-a dus în pustiu să locuiască mai bine cu fiarele decât cu închinătorii la idoli. Și întărindu-se cu duhul în pustiu, ca și altădată proorocul Ilie, a luat îndrăzneală să iasă iar în lume, să lupte împotriva rătăcirii.

Și așa, când se țineau în Cezareea alergări de cai în cinstea zeului Marte, Gordie a mărturisit pe Hristos în mijlocul hipodromului, spre bucuria creștinilor și spre supărarea păgânilor. Pe loc a fost adus înaintea eparhului, unde a mărturisit cu tărie credința creștină și a murit ca martir. Pe acest sfânt mucenic Gordie l-a cinstit cu frumos cuvânt de laudă Sfântul Vasile cel Mare.

Tropar Glasul 4

Mucenicul Tău, Doamne, Gordie, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.


Versiunea: 0.1.2 / 11.09.2026 - 11:26