Sfântul Elefterie

A trăit în veacul al doilea după Hristos. Părinții săi erau din Roma, tatăl său, Eugeniu, fiind păgân și mare dregător al Imperiului, iar mama sa, Antia, primind credința creștină de la ucenicii Sfântului Apostol Pavel.

Însă Elefterie a rămas de mic orfan de tată și a fost crescut numai de mama sa, care îl aducea adesea la biserică și îl încredința preoților ca să-l învețe Sfintele Scripturi.

Pentru bunele lui deprinderi, credința dreaptă, iscusința minții și darul cuvântului, a fost hirotonit diacon la vârsta de 15 ani și preot la 18 ani; iar la vârsta de 20 de ani a fost rânduit episcop al Iliricului.

Atunci a trecut marea din Italia în Iliric și a început a propovădui Sfânta Evanghelie, prin purtare, prin minuni și prin cuvânt, în cetatea Avlon (astăzi Vlore, în Albania) și în împrejurimi. Sfântul Elefterie a atras pe mulți la credință.

De aceea, împăratul Adrian (117-138) a dat poruncă să fie prins și adus înaintea lui, iar Sfântul, mărturisind luminat pe Hristos – Dumnezeu adevărat, iar pe idoli defăimându-i, a fost dat la chinuri.

Atunci împăratul a poruncit ca Sfântul să fie culcat pe un pat de aramă înroșit în foc. L-au aruncat apoi într-un vas plin cu untură și smoală clocotită, dar, cu puterea lui Hristos, a fost păzit nevătămat.

Sfătuit de prefectul Coremon, împăratul a făcut un cuptor cu țepușe ascuțite de o parte și de alta. Însă, la rugăciunea Sfântului, Coremon însuși, umplându-se de Duh Sfânt, a intrat el mai întâi în cuptor și a ieșit nevătămat, mărturisind că Hristos este Dumnezeu, pentru care i s-a tăiat capul.

Iar Sfântul Elefterie, ieșind și el neatins din cuptor, a fost aruncat în temniță la porunca tiranului. Apoi a fost legat de un car tras de cai sălbatici.

Dezlegat însă de îngeri, s-a dus într-un munte înalt, unde trăia între fiarele sălbatice, care se îmblânzeau atunci când Sfântul le grăia cuvintele lui Dumnezeu.

Auzind împăratul că a scăpat, a trimis ostași ca să-l prindă; dar Sfântul i-a îndrumat la Hristos și i-a botezat. Iar toți cei care au crezut în Hristos erau ca la cinci sute.

Fiind prins în cele din urmă, Sfântul a fost dus iarăși în fața împăratului, care l-a dat spre mâncare fiarelor sălbatice. Dar, scăpând nevătămat, împăratul a poruncit la doi ostași de l-au ucis cu sulițele; și astfel și-a dat fericitul său suflet în mâna Ziditorului.

Iar mama lui, Sfânta Antia, pe când îl îmbrățișa și-l săruta pe fiul ei ucis de păgâni, a mărturisit și ea că este creștină, pentru care i s-a tăiat capul cu sabia.

Sfintele lor moaște au fost duse din Roma în cetatea Rieti, dar părți din ele s-au răspândit în lumea creștină, găsindu-se și la noi în țară, la biserica „Sfântul Elefterie” din București, precum și la alte biserici și mănăstiri.

Troparul, glas 5:

Cu haină de preot fiind îm­podobit și cu sângele curgând șiroaie, fericite, ai alergat la Stăpânul tău, Hristos, Înțe­lepte Elefterie, nimicitorul sa­tanei. Pentru aceasta nu în­ceta a te ruga pentru cei ce cu credință cinstesc fericitele tale nevoințe.

Mineul mai menționează la această dată și pomenirea:

• Sf. Antia, mama Sf. Elefterie
• Sf. Coremon prefectul
• Sf. Cuv. Pavel din Latro
• Sf. Mc. Suzana
• Sf. Cuv. Elefterie Cubicularul