noiembrie 2025
22 noiembrie
sâmbătă · Semilună în creștere
Sf. Ap. Filimon, Arhip, Onisim și Apfia; Sf. Mc. Cecilia
Dezlegare la peștePostul Nașterii Domnului
Nu se fac nunți ·
se fac parastase
Ap. 2 Corinteni 11, 1-6 · Ev. Luca 9, 1-6
Apostolul
Ap. 2 Corinteni 11, 1-6
O, de mi-ați îngădui puțină neînțelepție! Dar îmi și îngăduiți, Căci vă râvnesc pe voi cu râvna lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit unui singur bărbat, ca să vă înfățișez lui Hristos fecioară neprihănită. Dar mă tem ca nu cumva, precum șarpele a amăgit pe Eva în viclenia lui, tot așa să se abată și gândurile voastre de la curăția și nevinovăția cea în Hristos. Căci dacă cel ce vine vă propovăduiește un alt Iisus, pe care nu l-am propovăduit noi, sau luați un alt duh, pe care nu l-ați luat, sau altă evanghelie pe care nu ați primit-o, - voi l-ați îngădui foarte bine. Dar eu socotesc că nu sunt cu nimic mai prejos decât cei mai de frunte dintre apostoli. Și chiar dacă sunt neiscusit în cuvânt, nu însă în cunoștință, ci v-am dovedit-o în totul față de voi toți.
Sfânta Evanghelie
Ev. Luca 9, 1-6
Și chemând pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere și stăpânire peste toți demonii și să vindece bolile. Și i-a trimis să propovăduiască împărăția lui Dumnezeu și să vindece pe cei bolnavi. Și a zis către ei: Să nu luați nimic pe drum, nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani și nici să nu aveți câte două haine. Și în orice casă veți intra, acolo să rămâneți și de acolo să plecați. Și câți nu vă vor primi, ieșind din acea cetate scuturați praful de pe picioarele voastre, spre mărturie împotriva lor. Iar ei, plecând, mergeau prin sate binevestind și vindecând pretutindeni.
Sinaxar
Sfinții Apostoli Filimon, Arhip, Onisim și Apfia
Sfinții Apostoli Filimon, Arhip, Onisim și Apfia au făcut parte din cei șaptezeci de ucenici ai Mântuitorului Iisus Hristos și apoi au fost și ucenicii Sfântului Apostol Pavel.
Ei L-au mărturisit pe Hristos la Colose, în Frigia, unde păgânii o cinsteau pe zeița Artemida. Păgânii i-au prins și i-au dus la Androcleu, conducătorul Efesului. Din porunca acestuia, sfinții au fost bătuți și apoi uciși.
Troparul, glas 3:
Sfinților Apostoli, rugați pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.
Sfânta Muceniță Cecilia
Sfânta fecioară Cecilia s-a născut în Roma din părinți cinstiți și bogați. Apoi, auzind propovăduirea Sfintei Evanghelii, a crezut în Hristos; și rănindu-se cu dragostea inimii către Dânsul, a pus în mintea sa ca să nu se mărite; ci curată să-și păzească fecioria, închinându-o Mirelui Hristos Dumnezeu.
Însă fără voia sa, părinții au logodit-o cu un tânăr de bun neam, dar necredincios, anume Valerian, care în toate zilele o împodobea cu haine de mult preț și cu podoabe de aur. Iar ea pe dedesubtul hainelor de mult preț purta o haină aspră de păr, iar în inimă purta pe Hristos și neîncetat se ruga către Dânsul cu căldura Duhului; că El, cu judecățile pe care le știe, să o păzească curată și liberă de legătura nunții.
Tropar, glas 4 (audio)
Mielușeaua Ta, Iisuse, Cecilia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.
Mineiul mai menționează la această dată și pomenirea:
- Sf. Maxim Capelarie
- Sf. Mc. Marcu, Ștefan și alt Marcu
- Sf. Mc. Procopie din Palestina
- Sf. Mc. Menignu Piuarul
- Sf. Mc. Hristofor și Eufimia, Talaleu și Antim
- Sf. Mc. Tadeu
- Sf. Mc. Agapion, Sisinie și Agapie
- Sf. Climent, făcătorul de minuni, episcopul Ohridei din Bulgaria, care s-a numit și Bulgaro-Chiricos
- Sf. Cuv. Iacov (Tsalikis) din Evia.