sfantul-ilie.ro

noiembrie 2025 · Sinaxar

15 noiembrie

sâmbătă · Semiluna în scădere

†) Sf. Cuv. Paisie de la Neamț; Sf. Mc. și Mărturisitori: Gurie, Samona și Aviv diaconul

Sf. Cuv. Paisie de la Neamț

Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Paisie de la Neamț s-a născut în orașul Poltava, pe teritoriul Ucrainei de astăzi, în anul 1722, la 21 decembrie, într-o binecuvântată familie preoțească, fiind al unsprezecelea copil din cei doisprezece frați.

Tatăl său se numea Ioan și era protoiereu al Poltavei, iar mama sa se chema Irina. Din botez s-a numit Petru.

Tatăl său murind de tânăr, în anul 1735 copilul a fost dat de mama sa să învețe carte la Academia teologică din Kiev, întemeiată de mitropolitul moldovean Petru Movilă. După patru ani, părăsind școala, intră în viața monahală la Mănăstirea Medvedeski, având vârsta de 19 ani. Aici este făcut rasofor, primind numele de Platon.

După o scurtă ședere în Mănăstirea Pecerska, vine în Moldova, în anul 1745, și se stabilește la schitul Trăisteni – Vrancea, apoi la Mănăstirile Cârnu și Dălhăuți, aflate sub povața duhovnicească a Sfântului Vasile de la Poiana Mărului, care-l îndrumă și pe rasoforul Platon.

În vara anului 1746 se duce la Muntele Athos, unde se nevoiește ca sihastru timp de patru ani. În 1750 este tuns în monahism de Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului, duhovnicul său, primind numele de Paisie. Apoi, este hirotonit ieromonah și întemeiază o obște monahală în Schitul Sfântul Proroc Ilie, unde se nevoiește până în vara anului 1763, adunând în jurul său 64 de călugări români, ucraineni și ruși.

Din pricina asupririi turcești părăsește Athosul și vine în Țara Românească, la Mănăstirea Vărzărești-Vrancea, dar, după o scurtă ședere acolo, trece în Moldova și se stabilește, împreună cu toți ucenicii săi, la Mănăstirea Dragomirna, unde se nevoiește doisprezece ani, până în 1775. La Dragomirna obștea urma întru totul rânduiala atonită.

Aici, Cuviosul Paisie formează o obște mare de 350 de călugări și traduce, împreună cu ucenicii săi români, care erau buni cunoscători ai limbii grecești vechi, o parte din scrierile filocalice ale Sfinților Părinți, devenind, astfel, ctitorul Filocaliei în limbile română și slavonă. Filocalia de la Dragomirna din 1769 este prima colecție majoră de traduceri românești filocalice (de 626 pagini), adunate de monahul Rafail.

În anul 1775, Moldova de Nord căzând sub ocupație austriacă, Sfântul Paisie a fost nevoit să se stabilească la Mănăstirea Secu, împreună cu 200 de ucenici, lăsând la Dragomirna o obște de 150 de monahi. În anul 1779, cu binecuvântarea mitropolitului Moldovei Gavriil Calimachi și la îndemnul domnitorului Alexandru Moruzi, Cuviosul Paisie s-a mutat la Mănăstirea Neamț, cu o mare parte din obștea de la Secu.

Timp de cincisprezece ani, cât a fost stareț al celor două mânăstiri unificate, Neamț și Secu, Sfântul Paisie a păstrat cu sfințenie aceeași rânduială. La biserică erau datori să ia parte toți părinții și frații, afară de cei bolnavi sau cei trimiși la ascultări. Marele stareț venea cel dintâi la sfintele slujbe și neîncetat se ruga cu rugăciunea inimii, vărsând în taină multe lacrimi. Spovedania fraților obștii se făcea în fiecare seară, iar pentru cei mai sporiți, o dată la trei zile.

Pentru aceasta, Cuviosul Paisie a rânduit 24 de duhovnici, care spovedeau și îndrumau duhovnicește întreaga obște, iar marele stareț supraveghea bunul mers al celor două mănăstiri, atât în cele duhovnicești, cât și în ascultările de obște, primind pe cei care veneau pentru sfat și binecuvântare. Cei neascultători primeau canon și mustrare părintească.

O atenție deosebită a acordat Cuviosul Paisie traducerii din limba greacă a scrierilor patristice filocalice, continuând, astfel, șirul traducerilor de la Dragomirna și Secu. Unii călugări moldoveni, munteni și ardeleni, fiind buni eleniști, traduceau scrierile Sfinților Părinți din limba greacă veche în limba română, iar călugării slavi traduceau în limba slavonă, făcând din Mănăstirea Neamț o adevărată academie patristică și duhovnicească, nemaiîntâlnită în alte țări ortodoxe din acea vreme.

Cuviosul Paisie era și un bun organizator și înnoitor al vieții monahale, întemeind în jurul Muntelui Ceahlău câteva sihăstrii de călugărițe, pe care le îndruma duhovnicește, rânduindu-le duhovnic pe Cuviosul Iosif Pustnicul (†1828 pomenit la 16 august), unul dintre ucenicii săi de la Neamț. Alt ucenic al său cu viață sfântă era Cuviosul Irinarh Rosetti (†1859), mare lucrător al rugăciunii inimii, ctitorul Mănăstirii Horaița din Moldova, precum și al bisericii de pe Muntele Tabor, din Țara Sfântă.

Pentru sfințenia vieții sale, numele Cuviosului Paisie de la Neamț era cunoscut în toate țările ortodoxe, începând din Muntele Athos până în Lavra Peșterilor din Kiev și de la Mănăstirea Optina până în sihăstriile din nordul Rusiei.

De aceea, în 1790, mitropolitul Ambrozie, trecând prin Moldova, l-a făcut arhimandrit. În vremea aceea, mulți dregători, boieri și chiar ierarhi sau domnitori poposeau la Mănăstirea Neamț, dorind să vadă pe acest mare stareț cu viață sfântă. Înrâurirea lui a fost mare asupra multor mănăstiri și schituri din Moldova și din Țara Românească.

În toamna anului 1794, îmbolnăvindu-se, și-a dat sufletul său curat în mâinile Domnului nostru Iisus Hristos în ziua de joi, 15 noiembrie, la vârsta de 72 de ani. A fost plâns de toată obștea celor două mănăstiri, cu schiturile lor, care numărau peste 1000 de călugări români, ruși, ucraineni, greci, bulgari.

Fiind cinstit ca sfânt, încă din viață, ucenicii săi i-au săvârșit slujba de pomenire, rânduindu-i ca zi anuală de prăznuire 15 noiembrie. În ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, precum și în secolul al XIX-lea, ucenicii lui români au răspândit isihasmul în Țările Române, iar cei slavi în peste 100 de mănăstiri din Rusia și Ucraina.

La mormântul lui de la Mănăstirea Neamț vin să se închine și să-i ceară ajutor nu numai credincioși din România, ci și din alte țări ortodoxe.

Pentru rugăciunile lui, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Tropar Glasul 4

Apărătorule al dreptei credințe și lauda monahilor, Cuvioase Părinte Paisie, din pruncie iubind pe Hristos, ca un alt Avraam ai părăsit patria ta, în Muntele Athosului nevoindu-te; și, adunând ceată de ucenici, te-ai așezat în țara Moldovei cea binecuvântată și Mănăstirea Neamțului rai pământesc ai făcut-o. Pentru aceasta, împreună cu îngerii, nu înceta a te ruga lui Dumnezeu pentru sufletele noastre.

Sf. Mc. și Mărturisitori Gurie, Samona și Aviv diaconul

Samona și Gurie s-au nevoit în zilele împăratului Diocletian și a guvernatorului Antonie. Gurie se trăgea din satul Sargochitia, iar Samona din Ganad. Fiind pârâți că sfătuiesc pe oameni să nu jertfească la idoli, îndată i-au spânzurat și pe unul și pe altul de câte o mâna, îngreuindu-le picioarele cu pietre, și au stat spânzurați de la al treilea ceas, până la al șaselea.

Apoi, coborându-i, i-au băgat într-o temniță întunecoasă, cu picioarele strânse în butuci, și au zăcut patru luni, chinuiți de foame și de sete, în legături. Apoi scoțându-i iarăși, au spânzurat pe Sfântul Samona de un picior și, deznodându-i-se genunchiul l-au spânzurat cu capul în jos, de la al doilea ceas, până la al cincilea. Iar pe Sfântul Gurie, lăsându-l mai mult mort decât viu, l-au scos a doua zi de i-au tăiat capul.

Iar Aviv, diacon fiind cu rânduiala, a fost pârât în zilele împăratului Liciniu că învață în orașe și în sate cuvântul Domnului. De aceea, ținându-l spânzurat și bătându-l, l-au adus iarăși la cercetare și, neînduplecându-se după voia tiranului, a fost dat focului și așa își săvârși mucenicia sa.

Tropar – Glasul 5

Minunile sfinților Tăi mucenici zid nebiruit ne-ai dăruit nouă, Hristoase Dumnezeule. Pentru rugăciunile lor, sfaturile păgânilor le risipește, sceptrele împărăției le întărește, ca un Bun și de oameni Iubitor.


Versiunea: 0.1.2 / 11.09.2026 - 18:32