noiembrie 2025
1 noiembrie
sâmbătă · Lună în creștere
Sf. doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Asia
100 de ani de la întronizarea primului patriarh al României, Miron Cristea
Sâmbăta celor adormiți – Moșii de toamnă
Se fac nunți ·
se fac parastase
Ap. 2 Corinteni 3, 12-18 · Ev. Luca 6, 1-10
Apostolul
Ap. 2 Corinteni 3, 12-18
Având deci o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală, Și nu ca Moise, care își punea un văl pe fața sa, ca fiii lui Israel să nu privească sfârșitul a ceea ce era trecător. Dar mințile lor s-au învârtoșat, căci până în ziua de azi, la citirea Vechiului Testament, rămâne același văl, neridicându-se, căci el se desființează prin Hristos; Ci până astăzi, când se citește Moise, stă un văl pe inima lor; Iar când se vor întoarce către Domnul, vălul se va ridica. Domnul este Duh, și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate. Iar noi toți, privind ca în oglindă, cu fața descoperită, slava Domnului, ne prefacem în același chip din slavă în slavă, ca de la Duhul Domnului.
Sfânta Evanghelie
Ev. Luca 6, 1-10
Într-o sâmbătă, a doua după Paști, Iisus mergea prin semănături și ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile și mâncau. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceți ce nu se cade a face sâmbăta? Și Iisus, răspunzând, a zis către ei: Oare n-ați citit ce a făcut David, când a flămânzit el și cei ce erau cu el? Cum a intrat în casa lui Dumnezeu și a luat pâinile punerii înainte și a mâncat și a dat și însoțitorilor săi, din ele, pe care nu se cuvine să le mănânce decât numai preoții? Și le zicea: Fiul Omului este Domn și al sâmbetei. Iar în altă sâmbătă, a intrat El în sinagogă și învăța. Și era acolo un om a cărui mână dreaptă era uscată. Dar cărturarii și fariseii Îl pândeau de-l va vindeca sâmbăta, ca să-I găsească vină. Însă El știa gândurile lor și a zis omului care avea mâna uscată: Scoală-te și stai la mijloc. El s-a sculat și a stat. Atunci Iisus a zis către ei: Vă întreb pe voi, ce se cade sâmbăta: a face bine sau a face rău? A scăpa un suflet sau a-l pierde? Și privind împrejur pe toți aceștia, i-a zis: Întinde mâna ta. Iar el a făcut așa și mâna lui s-a făcut sănătoasă, ca și cealaltă.
Sinaxar
Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Asia
Sfinții Cosma și Damian erau frați, de neam din Asia. Tatăl lor era păgân, iar mama creștină, pe anume Teodotia. Aceasta, după moartea soțului ei, a trăit în văduvie, având libertate deplină și închinându-și toată viața lui Dumnezeu.
Așa îi învăța și pe iubiții ei fii, Cosma și Damian. I-a hrănit cu bună învățătură, în credința creștinească și cu dulceața dumnezeieștii Scripturi, povățuindu-i spre toată fapta bună.
Iar ei, crescând în legea Domnului și deprinzând viață curată s-au făcut ca doi luminători, strălucind în lume cu faptele lor bune. Pentru aceasta au primit de la Dumnezeu darul tămăduirilor, oferind sănătate sufletelor și trupurilor, vindecând tot felul de boli și alungând duhurile rele.
Nu ajutau doar oamenilor, ci și animalelor și nu primeau nimic pentru aceasta de la nimeni. Pe toate le făceau nu pentru avere, ci din dragoste față de Dumnezeu și de aproapele.
Astfel, petrecându-și viața lor cu bună credință, au plecat la cele veșnice în pace.
Troparul, Glas 8
Sfinților cei fără de arginți și de minuni făcători, cercetați neputințele noastre; în dar ați luat, în dar dați-ne nouă.
Mineiul mai menționează la această dată și următoarele pomeniri:
- Sfintele Mucenițe Chiriena și Iuliana;
- Sfinții Mucenici Chesarie, Dasie și alți cinci împreună cu ei;
- Sfinții sfințiții Mucenici Ioan Episcopul, și Iacov Preotul;
- Sfântul Mucenic Erminingheld;
- Sfinții Mucenici Ciprian și Iuliani care prin foc s-au săvârșit;
- Sfântul Cuvios Mucenic Iacov cel nou, împreună cu doi ucenici ai lui, Iacov Diaconul și Dionisie Monahul, care prin sugrumare s-au săvârșit în 1520.