sfantul-ilie.ro

octombrie 2025

12 octombrie

duminică · Lună în scădere

Duminica a 21-a după Rusalii (a Sfinților Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic)

Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei

Rugăciunea lui Iisus

Se fac nunți · nu se fac parastase

Ap. Galateni 2, 16-20 · al Sf. Părinți: Tit 3, 8-15 · Ev. Luca 8, 5-15 (Pilda semănătorului) · a Sf. Părinți: Ioan 17, 1-13 · glas 1, voscr. 7

Voscreasna Învierii · a 7-a · Utrenie

Ev. Ioan 20, 1-10

Iar în ziua întâia a săptămânii (duminica), Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineață, fiind încă întuneric, și a văzut piatra ridicată de pe mormânt. Deci a alergat și a venit la Simon-Petru și la celălalt ucenic pe care-l iubea Iisus, și le-a zis: Au luat pe Domnul din mormânt și noi nu știm unde L-au pus. Deci a ieșit Petru și celălalt ucenic și veneau la mormânt. Și cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic, alergând înainte, mai repede decât Petru, a sosit cel dintâi la mormânt. Și, aplecându-se, a văzut giulgiurile puse jos, dar n-a intrat. A sosit și Simon-Petru, urmând după el, și a intrat în mormânt și a văzut giulgiurile puse jos, Iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfășurată, la o parte, într-un loc. Atunci a intrat și celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt, și a văzut și a crezut. Căci încă nu știau Scriptura, că Iisus trebuia să învieze din morți. Și s-au dus ucenicii iarăși la ai lor.

Apostolul

Ap. Galateni 2, 16-20

Știind însă că omul nu se îndreptează din faptele Legii, ci prin credința în Hristos Iisus, am crezut și noi în Hristos Iisus, ca să ne îndreptă din credința în Hristos, iar nu din faptele Legii, căci din faptele Legii, nimeni nu se va îndrepta. Dacă însă, căutând să ne îndreptăm în Hristos, ne-am aflat și noi înșine păcătoși, este, oare, Hristos slujitor al păcatului? Nicidecum! Căci dacă zidesc iarăși ceea ce am dărâmat, mă arăt pe mine însumi călcător (de poruncă). Căci, eu, prin Lege, am murit față de Lege, ca să trăiesc lui Dumnezeu. M-am răstignit împreună cu Hristos; și nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine. Și viața de acum, în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine.

Sfânta Evanghelie

Ev. Luca 8, 5-15

Ieșit-a semănătorul să semene sămânța sa. Și semănând el, una a căzut lângă drum și a fost călcată cu picioarele și păsările cerului au mâncat-o. Și alta a căzut pe piatră, și, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Și alta a căzut între spini și spinii, crescând cu ea, au înăbușit-o. Și alta a căzut pe pământul cel bun și, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă. Și ucenicii Lui Îl întrebau: Ce înseamnă pilda aceasta? El a zis: Vouă vă este dat să cunoașteți tainele împărăției lui Dumnezeu, iar celorlalți în pilde, ca, văzând, să nu vadă și, auzind, să nu înțeleagă. Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânța este cuvântul lui Dumnezeu. Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul și ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască. Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceștia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile și cu bogăția și cu plăcerile vieții, se înăbușă și nu rodesc. Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată și bună, aud cuvântul, îl păstrează și rodesc întru răbdare.

Din Evangheliar

Ev. Tit 3, 8-15

Vrednic de crezare este cuvântul, și voiesc să adeverești acestea cu tărie, pentru ca acei ce au crezut în Dumnezeu să aibă grijă să fie în frunte la fapte bune. Că acestea sunt cele bune și de folos oamenilor. Iar de întrebările nebunești și de înșirări de neamuri și de certuri și de sfădirile pentru lege, ferește-te, căci sunt nefolositoare și deșarte. De omul eretic, după întâia și a doua mustrare, depărtează-te, Știind că unul ca acesta s-a abătut și a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit. Când voi trimite pe Artemas la tine sau pe Tihic, sârguiește-te să vii la mine la Nicopole, căci acolo m-am hotărât să iernez. Pe Zenas, cunoscătorul de lege, și pe Apollo trimite-i mai înainte, cu bună grijă, ca nimic să nu le lipsească. Să învețe și ai noștri să poarte grijă de lucrurile bune, spre treburile cele de neapărată nevoie, ca ei să nu fie fără de roadă. Te îmbrățișează toți care sunt cu mine. Îmbrățișează pe cei ce ne iubesc întru credință. Harul fie cu voi cu toți! Amin.

Ev. Ioan 17, 1-13

Acestea a vorbit Iisus și, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul să Te preaslăvească. Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viață veșnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Și aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârșit. Și acum, preaslăvește-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuți, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau și Mie Mi i-ai dat și cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; Pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit, și au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceștia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Și toate ale Mele sunt ale Tale, și ale Tale sunt ale Mele și M-am preaslăvit întru ei. Și Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt și Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzește-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem și Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; și i-am păzit și n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine și acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei.

Sinaxar

Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic

Prov era originar din Pamfilia, Tarah fusese soldat în armata împărătească, iar Andronic era cel mai tânăr, fiind fiul unui om important din Efes.

Au fost prinși și întemnițați în orașul Pompeiopolis din Cilicia și supus supliciilor în orașele: Tarah, Mopsuestia și Anazarab de Maxim Numerian conducătorul Ciliciei. Au suferit moarte martirică în anul 304 în timpul persecuțiilor împăraților Dioclețian (284-305) și Maximian (285-305).

Tropar – Glasul 5 (audio)

De isprăvile sfinților mucenici Puterile Îngerești foarte s-au mi­nunat; că fiind un trup muri­tor, pe vrăjmașul cel fără de trup cu Puterea Crucii nevoindu-se tare, l-au biruit nevăzut. Și acum se roagă Domnului să se miluiască sufletele noastre.

Sfântul Ierarh Cosma, Episcopul Maiumei

Părinții Sfântului Ioan Damaschin au adoptat un copil orfan din Ierusalim și l-au crescut cu aceeași dragoste ca și pe fiul lor Ioan, având aceeași vârstă.

Amândoi au avut ca învățător al Sfintei Scripturi pe un călugăr pe nume tot Cosma. Acesta era originar din Italia și fusese luat în robie de Agareni (arabi) și dus tocmai în ținutul Damascului. Părinții lui Ioan îl răscumpăraseră pentru a-l folosi ca educator celor doi copii.

Orfanul Cosma, ajungând în vârstă, a intrat împreună cu Ioan în Mănăstirea Sfântul Sava din Palestina, călugărindu-se.

În timpul iconoclasmului Cosma și Ioan luptă prin cuvânt și prin scrieri, apărând sfintele icoane. Pe când Sfântul Ioan Damaschin și-a înălțat mintea către cele mai grele învățături și taine ale creștinătății care se regăsesc în Dogmatica sa, Cuviosul Cosma a manifestat darul primit de la Bunul Dumnezeu de poet și imnolog.

Patriarhul Ioan al Ierusalimului l-a luat din mănăstire și l-a așezat Episcop al orașului Maiuma (în Palestina, aproape de Gaza), unde a păstorit până la moarte († 787).

Glasul 8

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învățătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu și al curăției și luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Părinte Cosma, înțelepte, cu învățăturile tale pe toți i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Mineiul mai menționează la această dată pomenirea următorilor:

  • Sf. Mc. Domnina;
  • Sf. Mc. Anastasia Fecioara;
  • Sf. 70 de mucenici care de sabie s-au săvârșit;
  • Sf. Teodot, episcopul Efesului, care cu pace s-a săvârșit;
  • Sf. Mc. Malfetà, care săgetată s-a săvârșit;
  • Sf. Mc. Anthia, care într-un bou de aramă înroșit în foc s-a săvârșit;
  • Sf. Mc. Iuventin și Maxim, care de sabie s-au săvârșit;
  • Sf. Iason, episcopul Damascului;
  • Sf. Mc. Andromah și Diodor, care prin foc s-au săvârșit.


Versiunea: 0.1.2 / 11.09.2026 - 19:14