sfantul-ilie.ro

octombrie 2025

8 octombrie

miercuri · Lună în scădere

Sf. Cuv. Pelaghia și Taisia

Post

Nu se fac nunți · se fac parastase

Ap. Efeseni 5, 25-33 · Ev. Luca 4, 1-15

Apostolul

Ap. Efeseni 5, 25-33

Bărbaților, iubiți pe femeile voastre, după cum și Hristos a iubit Biserica, și S-a dat pe Sine pentru ea, Ca s-o sfințească, curățind-o cu baia apei prin cuvânt, Și ca s-o înfățișeze Sieși, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă și fără de prihană. Așadar, bărbații sunt datori să-și iubească femeile ca pe înseși trupurile lor. Cel ce-și iubește femeia pe sine se iubește. Căci nimeni vreodată nu și-a urât trupul său, ci fiecare îl hrănește și îl încălzește, precum și Hristos Biserica, Pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui și din oasele Lui. De aceea, va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos și în Biserică. Astfel și voi, fiecare așa să-și iubească femeia ca pe sine însuși; iar femeia să se teamă de bărbat.

Sfânta Evanghelie

Ev. Luca 4, 1-15

Iar Iisus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan și a fost dus de Duhul în pustie, Timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de diavolul. Și în aceste zile nu a mâncat nimic; și, sfârșindu-se ele, a flămânzit. Și I-a spus diavolul: Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, zi acestei pietre să se facă pâine. Și a răspuns Iisus către el: Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu. Și suindu-L diavolul pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărățiile lumii. Și I-a zis diavolul: Ție îți voi da toată stăpânirea aceasta și strălucirea lor, căci mi-a fost dată mie și eu o dau cui voiesc; Deci dacă Tu Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta. Și răspunzând, Iisus i-a zis: Mergi înapoia Mea, satano, căci scris este: "Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai Lui Unuia să-I slujești". Și L-a dus în Ierusalim și L-a așezat pe aripa templului și I-a zis: Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te de aici jos; Căci scris este: "Că îngerilor Săi va porunci pentru Tine, ca să Te păzească"; Și te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să lovești de piatră piciorul Tău. Și răspunzând, Iisus i-a zis: S-a spus: "Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău". Și diavolul, sfârșind toată ispita, s-a îndepărtat de la El, până la o vreme. Și S-a întors Iisus în puterea Duhului în Galileea și a ieșit vestea despre El în toată împrejurimea. Și învăța în sinagogile lor, slăvit fiind de toți.

Sinaxar

Sfânta Cuvioasă Pelaghia

A fost artistă a teatrului din Antiohia. Era o femeie de moravuri ușoare. S-a convertit la creștinism, pocăindu-se pentru păcatele ei, datorită episcopului Non din Iliopoli. Acesta a botezat-o și i-a dat numele de Pelaghia, apoi a încredințat-o preacuvioasei diaconița Romana să o povățuiască pe calea cea bună.

Averea pe care o deținea a împărțit-o servitorilor și Bisericii, iar la opt zile de la botez a mers, în taină, la Ierusalim. Aici, s-a retras în pustiu într-o chilie și a luat numele de Pelaghie deghizându-se în călugăr. La moartea sa († 457) a fost descoperită ca fiind Pelaghia și a fost înmormântată în chilia în care s-a nevoit.

Troparul, glas 8

Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Pelaghia, duhul tău.

Sfânta Cuvioasă Taisia

Sfânta Cuvioasă Taisia s-a născut în Alexandria Egiptului din părinți păgâni. A cunoscut credința ortodoxă prin servitorul casei, Ahmes, pe numele său de creștin Teodor, care a prezentat-o episcopului Vivantius primind astfel Taina Sfântului Botez.

Teodor a suferit moarte martirică în timpul persecuției împăratului Galeriu. Sfânta a ajuns artistă ducând o viață desfrânată, însă Sfântul Cuvios Pafnutie din Tebaida Egiptului a vizitat-o și prin sfaturile lui ea s-a pocăit pentru păcatele ei.

Apoi, s-a retras într-o mănăstire în apropiere de Alexandria unde s-a nevoit timp de trei ani plângându-și păcatele. După trei ani, Sfântul Pafnutie, prin descoperire divină, a aflat că este bolnavă, a mers și a împărtășit-o cu Sfintele Taine. După două săptămâni Sfânta Taisia a trecut la Domnul († 340).

Troparul, glas 8

Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Taisia, duhul tău.


Versiunea: 0.1.2 / 11.09.2026 - 19:14