Sf. Cuv. Hariton

Cuviosul Hariton Mărturisitorul († 274) s-a născut în orașul Licaonia – Asia Mică. A fost prins în timpul împăratului Aurelian (270-275), supus supliciilor și întemnițat. Abia după moartea împăratului Cuviosul Hariton și-a redobândit libertatea.

Retrăgându-se în pustie, aici este prins de către tâlhari, din mâna cărora scapă în mod miraculos. În timp ce tâlharii beau vin, ei mor otrăviți de șarpele care intrase în vasul în care se afla vinul. Cu aurul pe care Cuviosul Hariton îl găsește în peștera tâlharilor, face o biserică chiar din acea peșteră, iar mai târziu întemeiază o mănăstire.

Lăsând stareț aici pe unul dintre călugări, s-a retras în sihăstrie, însă alți călugări și credincioși au venit la el, întemeind astfel alte două mănăstiri. În cele din urmă s-a retras pe o stâncă înaltă, iar când a simțit că i se apropie sfârșitul s-a întors la prima mănăstire unde a murit.

Tropar – Glasul 8

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Hariton, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Sf. Proroc Baruh

Sfântul Proroc Baruh († 583 î. Hr.) – Era fiul lui Neria și provenea dintr-o familie însemnată din regatul Iuda. A fost ucenicul și prietenul Prorocului Ieremia (a prorocit înainte și după începutul robiei babilonice: 629-585 î.H.).

În anul 605, Prorocul Ieremia a trimis pe Baruh cu o scrisoare la Ierusalim prin care vestea pedepsele ce urmau să vină asupra iudeilor și robia babilonică. Baruh și Ieremia au fost întemnițați până după cucerirea Ierusalimului. Nabucodonosor le-a dat voie să rămână în Sfânta Cetate.

Aici Ieremia a scris ‘Plângerile’ sale, iar după răscoala lui Godolia este dus în Egipt, unde a murit. Baruh este luat ca și rob și dus în Babilon, unde continuă să le vestească iudeilor împlinirea marilor promisiuni, eliberarea din robie, refacerea Ierusalimului și întâlnirea tuturor în templul Domnului (Baruh IV, 4-6; IV, 36-37; V, 1-3).

Sf. Cuv. Neofit Zăvorâtul

Sfântul Cuvios Neofit Zăvorâtul s-a născut în anul 1134 la Lefkara, în insula Cipru. Părinții lui se numeau Atanasie și Eudoxia, care l-au crescut în dreapta credință ortodoxă. Ajungând la vârsta de 18 ani, dorind jugul cel ușor al Domnului, a părăsit în ascuns casa părintească și a mers la Mănăstirea Sfântul Ioan Hrisostom din Muntele Kuțoventi, unde a primit schima monahală.

Deși în copilărie nu a învățat carte, odată ajuns la mănăstire a deprins cititul și scrisul, dedicându-se cu multă stăruință citirii Sfintelor Scripturi și scrierilor Sfinților Părinți, ajungând nu doar un învățat autodidact, ci și un iscusit scriitor, așa cum o dovedesc numeroasele sale scrieri păstrate până astăzi.

A învățat pe de rost Psaltirea și avea ascultarea de eclesiarh. După șapte ani de nevoință, căutând un loc mai liniștit pentru o înaltă viață duhovnicească, a plecat la Ierusalim, dar, negăsind ceea ce dorea, s-a închinat cu evlavie la Preasfântul Mormânt al Domnului și la celelalte Sfinte Locuri, după care s-a întors în Cipru.

Înțelegând că este voia lui Dumnezeu să rămână în patria sa, a căutat un loc liniștit și pustiu pentru nevoință în apropiere de Pafos și a aflat o peșteră pe care a numit-o Enclistra, adică loc zăvorât, și s-a așezat în acea peșteră, fapt pentru care s-a numit Zăvorâtul (Enklistos). Nevoindu-se în aspre osteneli, privegheri și rugăciuni, a devenit lăcaș al Duhului Sfânt și pildă pentru ucenicii care s-au adunat în preajma lui.

Peștera a fost împărțită în biserică, trapeză și chilii și a fost pictată. înmulțindu-se monahii și închinătorii, Cuviosul și-a pregătit mai sus o peșteră mică în care s-a așezat, învățând de acolo pe cei care-l cercetau.

A lăsat o mare mulțime de scrieri, printre care: predici și tâlcuiri ale textelor scripturistice, îndrumări pentru viața monahilor, vieți și slujbe ale Sfinților din Cipru, precum și o cronică în care istorisește cele mai însemnate întâmplări din vremea sa, precum căderea Ierusalimului sub Saladin (1187), căderea Ciprului în stăpânirea latinilor (1191), jefuirea Constantinopolului de către cruciați (1204), fiind un izvor istoric foarte important.

La 24 ianuarie 1198, pe când își pregătea peștera cea mică, Cuviosul a alunecat în prăpastie, dar a fost izbăvit în chip minunat de Dumnezeu, pentru care Sfântul a prăznuit în fiecare an această minune, mulțumind Celui ce poartă grijă tuturor.

Astfel, îngerește viețuind la peștera sa vreme de 60 de ani și ajungând mare întru virtuți, s-a mutat la veșnicele lăcașuri în ziua de 12 aprilie 1219, primind de la Hristos răsplata nevoințelor, iar trupul său a fost îngropat într-un mormânt cioplit în piatră, în peștera sa.

În anul 1750, pe 28 septembrie, a fost descoperit în chip minunat mormântul Cuviosului, peste care se așternuse uitarea. De acolo au fost scoase cinstitele sale moaște, care răspândeau bună mireasmă, și au fost așezate în biserica mare a mănăstirii sale.

Pomenirea Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul se face, în Cipru, la 24 ianuarie (ziua izbăvirii lui de la moarte în anul 1198), 12 aprilie (ziuaîn care a răposat) și 28 septembrie (ziua aflării moaștelor).

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis înscrierea sa în calendar în octombrie 2017 ca urmare a propunerilor Sinodului Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Tropar – Glasul 1

Podobie: Locuitor pustiului…

Pe cel născut în Lefcara, pe lauda Ciprului și ocrotitorul Mănăstirii Enclistra, pe purtătorul-de- Dumnezeu Neofit să-l cinstim în laude și în cântări, ca pe un vas al virtuților cerești și ca pe un mare mijlocitor al nostru către Domnul, din suflet strigând: Slavă Celui ce ți-a dat putere! Slavă Celui ce te-a încununat! Slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri!

Mineiul mai menționează la această dată pomenirea:

• Sfântului Sfințit Mucenic Marcu păstorul, Sf. Mucenici frați buni Alexandru, Alfie și Zosima; A Sfântului Mucenic Pimen și a Sfinților Mucenici Nicon, Neon, Ilidor și a celor împreună cu ei fecioare și prunci;
• Sf. Mc. Calinic și Eustatie Romeul
• Sf. Mc. Alexandru și a celor 30 de mucenici împreună cu el