Apostolul

Ap. Galateni 1, 1-3; 20-24; 2, 1-5

Galateni 1, 1-3

Pavel, apostol nu de la oameni, nici prin vreun om, ci prin Iisus Hristos și prin Dumnezeu-Tatăl, Care L-a înviat pe El din morți. Și toți frații care sunt împreună cu mine - Bisericilor Galatiei: Har vouă și pace de la Dumnezeu-Tatăl și de la Domnul nostru Iisus Hristos,

Galateni 1, 20-24

Dar cele ce vă scriu, iată (spun) înaintea lui Dumnezeu, că nu vă mint. După aceea am venit în ținuturile Siriei și ale Ciliciei. Și după față eram necunoscut Bisericilor lui Hristos celor din Iudeea. Ci numai auziseră că cel ce ne prigonea pe noi, odinioară, acum binevestește credința pe care altădată o nimicea; Și slăveau pe Dumnezeu în mine.

Galateni 2, 1-5

Apoi, după paisprezece ani, m-am suit iarăși la Ierusalim cu Barnaba, luând cu mine și pe Tit. M-am suit, potrivit unei descoperiri, și le-am arătat Evanghelia pe care o propovăduiesc la neamuri, îndeosebi celor mai de seamă, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar. Dar nici Tit, care era cu mine și care era elin, n-a fost silit să se taie împrejur, Din cauza fraților mincinoși, care veniseră, furișându-se, să iscodească libertatea noastră, pe care o avem în Hristos Iisus, ca să ne robească, Cărora nici măcar un ceas nu ne-am plecat cu supunere, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână neclintit la voi.

Sfânta Evanghelie

Ev. Marcu 5, 1-20

Și a venit de cealaltă parte a mării în ținutul Gadarenilor. Iar după ce a ieșit din corabie, îndată L-a întâmpinat, din morminte, un om cu duh necurat, Care își avea locuința în morminte, și nimeni nu putea să-l lege nici măcar în lanțuri, Pentru că de multe ori fiind legat în obezi și lanțuri, el rupea lanțurile, și obezile le sfărâma, și nimeni nu putea să-l potolească; Și neîncetat noaptea și ziua era prin morminte și prin munți, strigând și tăindu-se cu pietre. Iar văzându-L de departe pe Iisus, a alergat și s-a închinat Lui. Și strigând cu glas puternic, a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu să nu mă chinuiești. Căci îi zicea: Ieși duh necurat din omul acesta. Și l-a întrebat: Care îți este numele? Și I-a răspuns: Legiune este numele meu, căci suntem mulți. Și Îl rugau mult să nu-i trimită afară din acel ținut. Iar acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci, care păștea. Și L-au rugat, zicând: Trimite-ne pe noi în porci, ca să intrăm în ei. Și El le-a dat voie. Atunci, ieșind, duhurile necurate au intrat în porci și turma s-a aruncat de pe țărmul înalt, în mare. Și erau ca la două mii și s-au înecat în mare. Iar cei care-i pășteau au fugit și au vestit în cetate și prin sate. Și au venit oamenii să vadă ce s-a întâmplat. Și s-au dus la Iisus și au văzut pe cel demonizat șezând jos, îmbrăcat și întreg la minte, el care avusese legiune de demoni, și s-au înfricoșat. Iar cei ce au văzut le-au povestit cum a fost cu demonizatul și despre porci. Și ei au început să-L roage să se ducă din hotarele lor. Iar intrând El în corabie, cel ce fusese demonizat Îl ruga ca să-l ia cu El. Iisus însă nu l-a lăsat, ci i-a zis: Mergi în casa ta, la ai tăi, și spune-le câte ți-a făcut ție Domnul și cum te-a miluit. Iar el s-a dus și a început să vestească în Decapole câte i-a făcut Iisus lui; și toți se minunau.

Sinaxar

Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria – Egipt

A fost o tânără ce se învrednicise de binecuvântările lui Dumnezeu. S-a născut într-o familie înstărită și Dumnezeu îi dăruise un soț iubitor și credincios. Însă prin lucrarea diavolului, Cuvioasa Teodora a căzut în păcat cu un tânăr în lipsa soțului ei.

Din cauza mustrărilor de conștiință, la câteva zile, Teodora și-a părăsit soțul și casa și a intrat în Mănăstirea Octodeocat, fiind tunsă și îmbrăcată în haine bărbătești. După grele încercări și aspră ascultare, fratele Teodor a fost îmbrăcat în haina monahului, neștiind nimeni că este femeie.

Postul și încercările îi schimbaseră mult trăsăturile feței, astfel încât trimisă fiind după untdelemn în Alexandria și-a văzut soțul în pragul unei biserici, iar acesta a salutat-o și a trecut mai departe. Iertându-i păcatele, Dumnezeu o învrednicește pe Cuvioasa Teodora cu darul minunilor. Diavolul, însă, nu a încetat cu ispitele asupra fericitei Teodora.

Starețul mănăstirii trimițând-o pe Cuvioasa Teodora să cumpere grâu, aceasta a trebuit să înnopteze la Mănăstirea Enatului. Aici, starețul acestei mănăstiri a primit vizita fiicei sale, deoarece fusese înainte căsătorit. Noaptea, Cuviosul Teodor se trezește în chilia în care dormea cu fata starețului care îl îndemna la păcat. Refuzând, aceea a găsit pe altcineva cu care a păcătuit, rămânând însărcinată.

După ce copilul s-a născut, starețul Mănăstirii Enatului a adus copilul la Mănăstirea Octodeocat, lăsându-l aici și punând fapta întâmplată pe seama fratelui Teodor. Cuviosul Teodor a fost alungat din mănăstire împreună cu copilul, deși ar fi putut să își dovedească nevinovăția.

Timp de șapte ani s-a chinuit într-o colibă din apropierea mănăstiri, hrănind pruncul. După cei șapte ani, a fost reprimit în mănăstire, unde i s-a dat o chilie în care să își crească copilul, fără să fie supus nici unei ascultări mănăstirești. După alți doi ani Cuviosul Teodor a murit și abia atunci s-a aflat că a fost femeie.

Tot atunci, soțul Teodorei îndrumat fiind de Dumnezeu către Mănăstirea Octodeocat a aflat cele întâmplate și întristându-se a cerut voie starețului să rămână în chilia Cuvioasei Teodora și să aibă grijă mai departe de copil. Sfaturile Teodorei și ale soțului ei au rodit, copilul ajungând stareț al Mănăstirii Octodeocat.

Tropar glasul 8

Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Teodora, duhul tău.

Cuviosul Eufrosin

Era născut din părinți neînvățați, dar i-a întrecut pe cei de bun neam cu lucrările cele bune. Pentru că mulți cu fala neamului cel bun al lor cad în adâncul iadului; fiind fără de lucrări bune, iar cei neînvățați, cu smerenia lor cea îmbunătățită, în mijlocul dumnezeiescului rai se înalță. Așa și acest cuvios Eufrosin era văzut în rai. Să ascultăm prin ce fel de viață s-a sălășluit în rai.

La început, slujea fraților într-o mănăstire, la bucătărie; dar slujea nu că oamenilor, ci ca lui Dumnezeu, cu mare smerenie și supunere, ostenindu-se în ascultare ziua și noaptea. Rugăciunile și posturile niciodată nu le-a lăsat. Răbdarea lui era negrăită, pentru că multe nevoi, defăimări, batjocoriri și dese ocări lua. Focul, acest material aprinzându-l, se învăpăia cu focul cel duhovnicesc al dragostei dumnezeiești și ardea cu inima către Domnul.

Fierbând bucatele fraților, își gătea lui masă în împărăția lui Dumnezeu, prin viața sa cea îmbunătățită, ca să se sature împreună cu aceia pentru care s-a zis: „Fericit este cel ce va prânzi întru împărăția lui Dumnezeu” (Luca 14,15).

Deci, slujea Domnului în taină, ca să i se facă lui arătare. Și a arătat Domnul răsplătire robului său în chipul acesta: oarecare preot, viețuind în aceeași mănăstire cu dânsul, se ruga Domnului mereu, ca să-i arate lui într-un chip văzut bunătățile viitoare, cele gătite celor cel ce-l iubesc pe el. Deci, într-o noapte, a avut o vedenie ca aceasta: i se părea că stă în rai cu frică și cu bucurie, privind la frumusețile cele negrăite ale raiului celui văzut acolo.

A văzut într-însul pe Eufrosin, bucătarul mănăstirii sale, umblând, și, apropiindu-se de el preotul, l-a întrebat: „Frate, Eufrosine, ce este aceasta ? Nu cumva acesta este raiul ?” Răspuns-a Eufrosin: „Așa este, părinte, raiul lui Dumnezeu este”. Iarăși l-a întrebat preotul: „Dar tu cum te-ai aflat aici?” Răspunse acest bucătar, Eufrosin: „Pentru bunătatea cea mare a lui Dumnezeu sunt sălășluit ca să locuiesc aici, pentru că locașul aleșilor lui Dumnezeu este acesta”.

Și a zis preotul: „Nu cumva ai vreo stăpânire peste frumusețile acestea ?” Și a zis Eufrosin: „Pe cât pot, pe atâta dau dintr-acestea pe care le vezi”. Zis-a lui preotul: „Oare poți să-mi dai mie ceva dintr-acestea ?” Și i-a grăit Eufrosin: „Cele ce poftești, ia-le cu darul Dumnezeului meu”. Atunci preotul a arătat cu mâna spre mere și luând Eufrosin trei mere, le-a pus în basmaua preotului, zi-cîndu-i: „Primește cele ce ai cerut și te îndulcește”.

Și îndată începu a toca în toaca bisericii de utrenie, iar preotul, deșteptându-se și în sine venindu-și, socotea că un vis vedenia aceea. Apoi, întinzîndu-și mâna la basma, a găsit merele pe care le-a luat de la Eufrosin în vedenie. Și mirosind bună mirosire dintr-însele, a rămas minunându-se pe pat. Și lăsând merele pe pat, a mers în biserică și a aflat pe Eufrosin în sobor, stând la cântarea cea de dimineață.

Apropiindu-se de el, l-a jurat ca să-i arate lui unde a fost în noaptea aceasta, iar el a zis: „Iartă-mă părinte, că acolo am fost în noaptea aceasta, unde m-ai văzut pe mine”. Și i-a zis preotul: „Pentru aceasta cu jurământ înainte te-am apucat, spre arătarea dumnezeieștilor măriri, ca să nu îndrăznești a spune adevărul”.

Atunci, cel smerit la minte, Eufrosin, a zis: „Tu, părinte ai cerut de la Domnul ca să-ți arate ție în chip văzut răsplătirile aleșilor lui. Deci, a vrut Domnul ca să înștiințeze pe cuvioșia ta prin mine, ne-învățatul și nevrednicul, și m-ai aflat în raiul acela al lui, Dumnezeului meu”. Apoi l-a întrebat preotul: „Și ce mi-ai dat mie părinte, în rai, când am cerut de la tine ?” Răspuns-a Eufrosin: „Ți-am dat ție acele trei mere bine mirositoare, pe care le-ai pus în chilia ta pe pat. Însă iartă-mă, părinte, că eu vierme sunt, iar nu om”.

Deci, sfârșindu-se utrenia, a adunat preotul pe frați și le-a arătat lor acele trei mere din rai și le-a spus cu de-amăruntul vedenia aceea.

Și se umplură toți din merele acelea de negrăită bună mireasmă și de dulceață duhovnicească, și s-au mirat, umilindu-se, de cele spuse de preot. Apoi alergară în bucătărie la Eufrosin, ca să se închine robului lui Dumnezeu, și nu l-au aflat pe el, pentru că el, ieșind din biserică, s-a tăinuit fugind de slava omenească și cu totul neștiut s-a făcut.

Iar unde s-a dus nu este de nevoie a căuta mult, pentru că fiindu-i lui raiul deschis, apoi avea unde să se întoarcă. Iar merele acelea le-au împărțit frații între dânșii, și le-au dat spre binecuvântare la mulți, dar mai ales spre vindecare. Citi bolnavi au gustat din ele s-au tămăduit de bolile lor și s-au folosit mult toți de o cuvioșie ca aceasta a Sfântului Eufrosin.

Și scriind această minunată vedenie nu numai pe hârtii, ci și pe inimile lor, se întindeau spre nevoințele cele mari și plăcute lui Dumnezeu.

Cu rugăciunile cuviosului Eufrosin, să ne învrednicească și pe noi Domnul sălășluirii raiului. Amin.

Troparul, glas 8

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Eufrosine, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.