Sfinții și Drepții dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana

Drepții Ioachim și Ana au fost părinții Maicii Domnului și bunicii Domnului Hristos. Aceștia erau drepți înaintea lui Dumnezeu și, bogați fiind ei, la fiecare sărbătoare luau două părți din câștigul lor, o parte o dădeau săracilor, iar pe cealaltă o dădeau lui Dumnezeu, adică o aduceau la templu.

Dar însoțirea acestor Sfinți s-a ținut multă vreme, prin dumnezeiască voință, întru nerodire de prunci, ca să se arate și puterea harului lui Dumnezeu. Că a naște pântecele cel neroditor și sterp este puterea harului dumnezeiesc.

Deci, au petrecut ei întru însoțire, neavând copii, cincizeci de ani și încă nu deznădăjduiau, aducându-și aminte de Sfântul patriarh Avraam și de soția lui, cinstita Sara, care la bătrânețe a născut fiu pe Isaac, după făgăduință. Dar, la această vrednicie nu au ajuns până ce nu s-au rugat lui Dumnezeu, în amărăciunea sufletului lor, cu mult post și rugăciune.

Deci, s-a dus Ioachim cu daruri la Ierusalim, la un praznic mare, dar un oarecare iudeu l-a ocărât pe el, zicându-i: „De ce aduci darul înaintea mea? Oare nu știi că nevrednic ești să aduci cu noi daruri, de vreme ce nu ai lăsat seminție în Israel?”

Și a plecat Ioachim foarte întristat și rușinat și defăimat de la praznicul acela, și, de mâhnire, nu s-a întors la casa sa, ci s-a dus în pustia Hozevei și s-a rugat lui Dumnezeu patruzeci de zile și striga către Dumnezeu cu lacrimi, ca să-i dea lui rod pântecelui. Asemenea și Ana, în casa și în grădina ei, se ruga lui Dumnezeu.

Și i-a auzit pe dânșii Domnul și a trimis pe Arhanghelul Gavriil, binevestindu-le lor nașterea Maicii Domnului, care a și fost, spre mântuirea a tot neamul omenesc.

Văzând Ioachim că Dumnezeu le-a dat rod pântecelui la bătrânețe, a adus la templu jertfe de mulțumire. Apoi, când prunca a împlinit trei ani, Sfinții Ioachim și Ana au adus-o la templu, după făgăduință, încredințând-o spre creștere marelui arhiereu Zaharia. La scurt timp după aceea, dumnezeieștii părinți au răposat cu pace.

Zămislirea Născătoarei de Dumnezeu de către Sfinții Ioachim și Ana este prăznuită pe data de 9 decembrie. Sfinții Părinți Ioachim și Ana sunt sărbătoriți împreună pe data de 9 septembrie, iar Adormirea Sfintei Ana este prăznuită la 25 iulie.

Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin.

Tropar – Glasul 2

Pomenirea drepților Tăi, Doamne, prăznuind, printr-înșii ne rugăm Ție, mântuiește sufletele noastre.

Sf. Cuv. Chiriac de la Tazlău

Sfântul Cuvios Chiriac s-a născut la începutul secolului al XVII-lea într-o familie de credincioși din satul Mesteacăn, din ținutul Neamțului. De mic copil, fiind luat de către părinți la sfintele slujbe de la Mănăstirea Tazlău, a simțit că sufletul ,,i se întraripează cu dumnezeiescul dor”, pentru care, luând binecuvântare părintească, a intrat din fragedă tinerețe în obștea acestei mănăstiri.

A deprins viața monahală, apoi a primit îngerescul chip al călugăriei. Aici el a dat dovadă de multă dragoste și râvnă duhovnicească, devenind un ales lucrător al smereniei întru ascultare, al rugăciunii neîncetate și al postirii îndelungate. După puțină vreme a fost hirotonit, fără voia lui, diacon și preot, devenind în scurtă vreme un iscusit povățuitor de suflete.

Dorul pentru o nevoință mai aspră l-a făcut să se retragă în pustnicie într-o peșteră de pe Măgura Tazlăului, unde s-a ostenit în privegheri de toată noaptea, răbdând și biruind frigul cumplit și ispitele diavolești. Dobândind darul rugăciunii curate, al vindecării bolilor și al izgonirii demonilor, el devine foarte căutat de către mulțimile de călugări și credincioși. Cuviosul a fost și un adevărat apărător și mărturisitor al dreptei credințe, păstrând aprinsă flacăra Ortodoxiei în tot ținutul Neamțului.

Urcând în scurt timp pe treptele sfințeniei, multora le aducea folos duhovnicesc prin viețuirea sa aleasă, prin rugăciunile și sfaturile sale, deoarece era binecuvântat de Dumnezeu cu darul deosebirii gândurilor și s-a arătat făcător de minuni încă din timpul vieții.

A trecut la Domnul în jurul anului 1660, fiind înmormântat în pridvorul bisericii Mănăstirii Tazlău.

Încă din timpul vieții, poporul l-a socotit drept sfânt, lucru adeverit și de Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, care l-a cunoscut și, apoi, i-a sărutat cinstitele moaște, după cum însuși mărturisește: ,,Apucat-am în zilele noastre părinți înalți la podvig (nevoință) și plecați la smerenie adâncă: pe părintele Chiriac de la Bisericani și pe Chiriac de la Tazlău”, iar în Patericul Sfinților moldo-români, din anul 1888, se scrie: ,,Asemenea, tot întru această vreme, s-a nevoit sihăstrește și alt preacuvios părinte Chiriac de la Schitul Tazlăul și tare mult s-a luptat împotriva vrăjmașilor celor nevăzuți și desăvârșit i-a biruit”.

Drept mărturie a viețuirii sale sfinte și minunate este aceea că după moarte, trupul fiindu-i dezgropat, a fost găsit nestricat. Cu credință adâncă și cu nădejde vin și astăzi să se închine la mormântul său călugări și credincioși de pretutindeni.

A fost trecut în rândul Sfinților de către Biserica Ortodoxă Română în anul 2008, având zi de pomenire la 9 septembrie.

Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

Tropar

De dragostea lui Hristos fiind înflăcărat, viață sihăstrească ai petrecut în peștera din Măgura Tazlăului. Pe Dumnezeu slăvind și pe diavol biruind. Pentru aceasta cu credință te lăudăm pe tine Cuvioase Chiriac.

Sf. Cuv. Onufrie de la Vorona

Între numeroșii Părinți care au sfințit pământul țării noastre prin înalta lor viață duhovnicească se numără și Cuviosul Onufrie, cel mai mare sihastru al ținuturilor botoșănene. El s-a născut în jurul anului 1700, în Rusia, într-o familie nobilă, ajungând să fie guvernator al unui ținut.

Dorind viața pustnicească și aprinzându-se cu dumnezeiasca râvnă, a lăsat familia, cinstea rangului și patria sa, în jurul anului 1749, venind în ținuturile Moldovei. Îl atrăsese aici renumele unor mari pustnici, nevoitori în osteneli tăcute și smerite, ascunși de ochii lumii în adâncul codrilor.

S-a îndeletnicit cu citirea Scripturii și a altor cărți folositoare, pe care le va copia mai târziu cu multă râvnă și răbdare, împodobindu-le cu o scriere frumoasă. A viețuit astfel timp de 15 ani, crescând duhovnicește în preajma unor aleși Părinți duhovnicești, precum Sfinții Vasile de la Poiana Mărului și Paisie de la Neamț.

Acesta din urmă îl va afla pe Cuviosul Onufrie la Mănăstirea Dragomirna, în jurul anului 1763, la venirea sa din Muntele Athos. Între cei doi se va înfiripa o strânsă legătură duhovnicească, povățuindu-se unul pe altul pentru a deprinde desăvârșita rugăciune a inimii, Cuviosul Paisie fiindu-i și duhovnic.

Auzind de alți pustnici români și ruși sporiți duhovnicește, care viețuiau în codrii Voronei, va intra în anul 1764 în obștea Schitului Sihăstria Voronei, retrăgându-se în pustie spre liniștire. Timp de 25 de ani va viețui într-o peșteră pe malul pârâului Vorona, într-o aspră nevoință, petrecând în smerenie, înfrânare, tăcere și neîncetată rugăciune.

Mânca doar o dată în zi, după apusul soarelui, iar noaptea o petrecea priveghind, ațipind doar două-trei ore pe un scaun, pentru odihna trupului, după cum mărturisește ucenicul său, Ieromonahul Nicolae. Cuviosul a îmbrăcat schima cea mare, pe care a primit-o din mâna duhovnicului său, starețul Paisie, în anul 1774.

Astfel va stărui în chemarea numelui preadulcelui Iisus, pentru a stinge toată patima trupului, învrednicindu-se de vederea luminii dumnezeiești și primind roua Duhului Sfânt. Făcând inima sa locaș neprihănit Mântuitorului Hristos, se va bucura întru adâncul ei de mari daruri și mângâieri duhovnicești, odihnindu-se cu lacrimile cele aducătoare de bucurie.

Și atât monahii, cât și credincioșii de rând îl căutau, iar el pe mulți i-a îndreptat pe calea cea bună, risipind cursele vrăjmașilor și arătându-se făcător de minuni încă din timpul vieții sale. Iar când a săvârșit călătoria cea bună și a sosit timpul să încredințeze curatul său suflet Stăpânului Hristos, a fost vestit mai înainte de aceasta.

În noaptea Sfintelor Paști, dorind a se împărtăși pentru ultima dată cu Trupul și Sângele Mântuitorului, un înger s-a arătat preotului din satul Tudora, aflat în apropiere, și i-a cerut să ia cu sine Sfintele Taine și să meargă la robul lui Dumnezeu Onufrie. Același înger îl va călăuzi până la peștera Cuviosului, pe care îl va afla foarte slăbit.

Și, cerând să meargă la Sihăstrie, după câteva zile a adormit întru Domnul, la 29 martie 1789, fiind înmormântat de către câțiva călugări în livadă, la rădăcina unui măr. Nu după mult timp, la mormântul Cuviosului au început să se petreacă fapte minunate, care adevereau sfințenia sa. În iarna anului 1846 s-a arătat din nou puterea făcătoare de minuni a Cuviosului Onufrie.

Pe când domnitorul Mihail Sturza (1834-1849) se afla la vânătoare, a găsit un fruct mare și frumos la rădăcina mărului ce străjuia mormântul Cuviosului, l-a luat cu sine și l-a dat fiicei sale care era bolnavă de epilepsie. Cu harul lui Dumnezeu, aceasta s-a vindecat de boală. Minunându-se, domnitorul se va întoarce la Vorona și, aflând despre viața nevoitorului pentru Dumnezeu, va porunci să se dezgroape osemintele lui și să fie așezate spre cinstire într-o raclă în altarul bisericii Mănăstirii Vorona.

Zece ani mai târziu, în urma unui vis în care însuși Cuviosul Onufrie s-a arătat starețului Mănăstirii Vorona, cerându-i să fie dus în Sihăstrie, racla cu sfintele sale moaște a fost așezată într-o firidă din pronaosul bisericii „Buna-Vestire“ din Sihăstria Voronei, unde se află și astăzi.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul sfinților în anul 2005. Cuviosul Onufrie continuă să săvârșească numeroase minuni pentru cei care îi cer ajutorul cu multă credință și smerenie.

Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi! Amin

Tropar

Cu ostenelile sihăstriei, la viața cea fără de prihană ai ajuns, fericite, și ca un luceafăr din pământul Rusiei răsărind, întru singurătatea codrilor Moldovei te-ai sălășluit. Monahilor ai fost învățător, făcându-te pildă, prin aspra ta viețuire, Cuvioase Părinte Onufrie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.

Alt tropar – Glasul 4

Viețuind în rugăciune și tăcere, te-ai suit pe treptele sfințeniei, Cuvioase Părinte Onufrie, chip al blândeții te-ai arătat și tuturor bun sfătuitor te-ai făcut prin pilda vieții tale, căci iubind mai mult pe Dumnezeu, te-ai depărtat de cele lumești și în pustietăți te-ai sălășluit. Roagă-te Domnului pentru sufletele noastre.

Sf. Părinți de la Sinodul al III-lea Ecumenic

Două sute de episcopi au participat la Sinodul de la Efes. Nestorie a ajuns și el, dar nu s-a prezentat la Sinod, chiar dacă Părinții i-au sugerat de trei ori să participe la discuții. Atunci Părinții au început să discute despre erezie în absența ereticului. Sinodul s-a desfășurat în perioada 22 iunie – 31 august, 431.

La Sinodul din Efes au fost prezenți Părinții Bisericii atât de celebri precum Sfântul Chiril al Alexandriei, Juvenal al Ierusalimului, Memnon din Efes (Sfântul Celestin, Papa de la Roma, nu a putut să a participat din cauza bolii, dar a trimis legați papali).

Al Treilea Sinod Ecumenic a condamnat erezia lui Nestorie și a confirmat învățătura ortodoxă cu privire la aceste chestiuni: că este necesar să-L mărturisim pe Domnul Iisus Hristos ca o singură persoană (Hypostasis) în două naturi, Divinul și Omul, și că Preacurata Maică a Domnului să fie venerată ca Pururea-Fecioară și cu adevărat Născătoare de Dumnezeu.

În îndrumarea Bisericii, sfinții Părinți au emis opt canoane și „Doisprezece anateme împotriva lui Nestorie”, redactate de Sfântul Chiril al Alexandriei.