Apostolul

Ap. 2 Corinteni 7, 1-10

Având deci aceste făgăduințe, iubiților, să ne curățim pe noi de toată întinarea trupului și a duhului, desăvârșind sfințenia în frica lui Dumnezeu. Faceți-ne loc în inimile voastre! N-am nedreptățit pe nimeni; n-am vătămat pe nimeni, n-am înșelat pe nimeni. Nu o spun spre osândirea voastră, căci v-am spus înainte că sunteți în inimile noastre, ca împreună să murim și împreună să trăim. Multă îmi este încrederea în voi! Multă îmi este lauda pentru voi! Umplutu-m-am de mângâiere! Cu tot necazul nostru, sunt covârșit de bucurie! Căci, după ce am sosit în Macedonia, trupul nostru n-a avut nici o odihnă, necăjiți fiind în tot felul: din afară lupte, dinăuntru temeri. Dar Dumnezeu, Cel ce mângâie pe cei smeriți, ne-a mângâiat pe noi cu venirea lui Tit. Și nu numai cu venirea lui, ci și cu mângâierea cu care el a fost mângâiat la voi, vestindu-ne nouă dorința voastră, plânsul vostru, râvna voastră pentru mine, ca eu mai mult să mă bucur. Că, chiar dacă v-am întristat prin scrisoare, nu-mi pare rău, deși îmi părea rău; căci văd că scrisoarea aceea, fie și numai pentru un timp, v-a întristat. Acum mă bucur, nu pentru că v-ați întristat, ci pentru că v-ați întristat spre pocăință. Căci v-ați întristat după Dumnezeu, ca să nu fiți întru nimic păgubiți de către noi. Căci întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăință spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte.

Sfânta Evanghelie

Ev. Marcu 1, 29-35

Și îndată ieșind ei din sinagogă, au venit în casa lui Simon și a lui Andrei, cu Iacov și cu Ioan. Iar soacra lui Simon zăcea, prinsă de friguri, și îndată I-au vorbit despre ea. Și apropiindu-Se a ridicat-o, apucând-o de mână. Și au lăsat-o frigurile și ea le slujea. Iar când s-a făcut seară și soarele apusese, au adus la El pe toți bolnavii și demonizații. Și toată cetatea era adunată la ușă. Și a tămăduit pe mulți care pătimeau de felurite boli și demoni mulți a alungat. Iar pe demoni nu-i lăsa să vorbească, pentru că-L știau că El e Hristos. Și a doua zi, foarte de dimineață, sculându-Se, a ieșit și S-a dus într-un loc pustiu și Se ruga acolo.

Sinaxar

Sfântul Cuvios Moise Etiopianul

Sfântul Cuvios Moise Etiopianul (secolele IV-V) a fost în prima perioadă a vieții tâlhar. Înțelegând că Dumnezeu l-a ajutat să scape din mai multe primejdii, s-a hotărât să renunțe la tot și s-a călugărit, pocăindu-se pentru păcatele sale. Mărturisea că s-a luptat atât de mult cu diavolii care-l ispiteau neîncetat, încât uneori cădea aproape mort.

Datorită pocăinței sale a reușit să convertească mai mulți tâlhari care au devenit monahi și părinți îmbunătățiți. Când Sfântul Cuvios Moise avea 75 de ani mănăstirea a fost atacată de păgâni, însă Sfântul Moise nu a vrut să fugă din calea păgânilor, ci a ales să moară, spunând că astfel își ispășește faptele.

Tropar, glas 1:

Locuitor pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat de Dumnezeu Purtătorule, Părintele nostru Moise; cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cereștile daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui ce Ți-a dat Ție putere; slavă Celui ce Te-a încununat pe Tine; slavă Celui ce lucrează prin Tine tuturor tămăduiri.

Dreptul Iezechia

Dreptul Iezechia (721-691 î.Hr.) era fiul regelui necredincios Ahaz. Viața Dreptului Iezechia e descrisă în Vechiul Testament, cartea a 4-a a Regilor, capitolele 18-20.

A devenit rege al regatului Iuda la vârsta de douăzeci și cinci de ani și a domnit la Ierusalim timp de 29 de ani. Înflăcărat adorator al Adevăratului Dumnezeu, Iezechia a redeschis Templul lui Solomon.

În vremea sărbătoririi Paștelui evreiesc, la care a invitat pe toți supușii regatului lui Israel, Iezechia dădu ordin să se distrugă idolii din tot regatul, reamintind oamenilor cum fuseseră pedepsiți stramoșii care se lepădasera de Dumnezeul cel Adevărat. După aceasta, idolatria a încetat nu numai în regatul lui Iuda, ci în multe locuri din regatul lui Israel.

Pentru aceasta, Dumnezeu l-a scapat de dușmani și i-a îndeplinit rugăciunile. Astfel, în al patrusprezecelea an al domniei lui Iezechia, regele asirian Senaherib, fiu al lui Salmanasar, cucerind Israelul, și-a adunat forțele pentru a începe război împotriva lui Iezechia.

Regele asirian cuceri fortareața Lachis și trimise o armată spre Ierusalim, cerând ca regele iudeu să se predea. Iezechia s-a întors către Dumnezeu în rugăciune și un înger al Domnului doborî 185.000 de soldați de partea asiriană.

La puțin timp după retragerea lui Senaherib, Iezechia se îmbolnăvi. Profetul Isaia veni la el prin voia lui Dumnezeu și îi spuse să își pună ordine în ale sale, pentru că va muri în curând. Dar puterea rugăciunii lui Iezechia fu atât de mare încât Dumnezeu îi prelungi viața cu încă cincisprezece ani.

Rugăciunea sa era înflăcărată când implora ajutorul lui Dumnezeu. Dar și mai fierbinti erau rugăciunile sale de mulțumire.

Iezechia a murit la vârsta de 54 de ani și a fost îngropat cu înalte onoruri la Ierusalim. Amintirea Dreptului Iezechia se prăznuieste și în Duminica iertării (a lăsatului sec de brânză), în Duminica Sfinților Strămoși și la 28 august.

Sfântul Cuvios Iosif Isihastul

Cuviosul Părinte Iosif s-a născut în anul 1897 în insula Paros, din Marea Egee. Odrăslit în familia credincioasă, cu mulți copii, a lui Gheorghe (Kottis) și a Mariei, a primit la Sfântul Botez numele Francisc. Fiind isteț și înțelept din copilărie, școala vieții, cu greutățile și întâmplările ei, l-a învățat să cunoască atât cinstirea lui Dumnezeu, cât și deșertăciunea acestei lumi.

Trăind puțină vreme în lume ca mirean și trudind pentru a-și sprijini familia după moartea tatălui, a primit în scurt timp, prin descoperire dumnezeiască, chemarea de a alege calea vieții monahale. Căutând Părinți încercați în făptuire și în vedere duhovni- cească, a venit în Sfântul Munte Athos, unde a rămas, cu statornicie și răbdare, vreme de 38 de ani, nevoindu-se în chip bineplăcut lui Dumnezeu și stăruind în multe osteneli monahale.

A primit tunderea în marele și îngerescul chip, devenind schimonah, în anul 1924, în peștera Cuviosului Atanasie Athonitul, care aparține de Marea Lavră. A strălucit în nevoințe la Katunakia și la Schiturile Sfântul Vasile și Sfânta Ana Mică. Aici și-a întemeiat obștea cu care s-a așezat în cele din urmă la Noul Schit, care ține de Mănăstirea Sfântul Pavel.

Acest Părinte purtător de Dumnezeu, nevoitorul cel luminat de harul Preasfântului Duh, un adevărat Avvă de Pateric din vremurile noastre și „un duhovnicesc general de oști”, cum după dreptate a fost numit, L-a iubit pe Dumnezeu din toată puterea, din tot sufletul și din tot cugetul său și s-a luptat cu asprime din tinerețe să biruiască pe omul cel vechi, cu patimile și poftele lui.

După opt ani de aprigă și neclintită nevoință, a primit darul nestricăcioasei curății sufletești. S-a învrednicit de arătări cerești și a fost dăruit din belșug cu harisma străvederii și a înainte-vederii.

Pășind pururea în chip bineplăcut lui Dumnezeu pe calea cea strâmtă și cu osteneli a vieții monahale, a devenit Părinte duhovnicesc a sute de călugări. Astfel, s-a făcut pildă monahilor, lucrător sârguincios al trezviei, nedorind să se arate oamenilor, chip al isihiei, dascăl neînșelat al viețuirii monahale, împlinitor cu fapta al teologiei Sfântului Grigorie Palama despre lumina necreată, trăind taina unirii cu Dumnezeu prin desăvârșita lepădare de sine și prin împărtășirea de energiile necreate ale Duhului Sfânt.

Astfel, s-a arătat vrednic următor al predaniei isihaste și filocalice; a fost înțelept povățuitor în vremuri de cumpănă, când râvna fără socoteală fărâmița unitatea Bisericii și smulgea din sânurile ei mulți monahi și creștini evlavioși. S-a arătat și înnoitor al Sfântului Munte, fiind Părinte duhovnicesc al unor vestite chinovii athonite din zilele noastre, dar și al unor monahi și monahii din afara Sfântului Munte.

Deși nu a primit educația lumească, decât cea elementară, trăia în isihie și singurătate, cel mai adesea zăvorât, dar împărtășea cu inima durerile și necazurile celor din lume. Făcea aceasta prin neîncetata sa rugăciune, ascultată de Dumnezeu, dar și prin scrisorile lui simple, însă înțelepte, izvorâte din viața sa de nevoință, precum și prin celelalte puține scrieri ale lui, prin care mângâia întru Domnul și povățuia fără primejdie pe căile mântuirii multe suflete din lume, care însetau după Dumnezeu.

Istovit de ostenelile nevoințelor sale și de bolile și de durerile trupului, la vârsta de 62 de ani și-a dat sufletul cu pace, la praznicul Adormirii Maicii Domnului din anul 1959, în Coliba Buna Vestire de la Noul Schit, după făgăduința pe care Preacurata însăși i-o dăduse.

După adormirea sa, vreme de zeci de ani a sprijinit cu prisosință – prin pilda, prin scrierile și mijlocirile sale – renașterea și înflorirea duhovnicească a Sfântului Munte, care începuseră deja să se înfăptuiască prin virtutea și nevoința aleșilor săi ucenici, deveniți mai târziu Stareți și Părinți duhovnicești ai multor obști athonite.

Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Hristoase Dumnezeule, învrednicește-ne și pe noi în pocăință și cu dumnezeiască râvnă să străbatem viața aceasta și mântuiește sufletele noastre, ca un bun și iubitor de oameni. Amin.

Tropar, glas 1

Pe propovăduitorul cel cuvios al smereniei care i-a uimit pe îngerii din cer cu sfânta sa viață, pe neadormitul lucrător al trezviei, vistierul rugăciunii inimii și al postului, al blândeții, al fecioriei, al neagoniselii, al dragostei, al înțelepciunii, al nădejdii, al ascultării și al milosteniei, pe Cuviosul Iosif, cel slăvit de Hristos, pe steaua ce luminoasă a Athonului și dascălul virtuții să-l preamărim, cântându-i laudele.