Apostolul

Ap. 2 Corinteni 4, 1-12

De aceea, având această slujire, după cum am fost miluiți, nu ne pierdem nădejdea, Ci ne-am lepădat de cele ascunse ale rușinii, neumblând în vicleșug, nici stricând cuvântul lui Dumnezeu, ci făcându-ne cunoscuți prin arătarea adevărului față de orice conștiință omenească înaintea lui Dumnezeu. Iar dacă Evanghelia noastră este încă acoperită, este pentru cei pierduți, În care dumnezeul veacului acestuia a orbit mințile necredincioșilor, ca să nu le lumineze lumina Evangheliei slavei lui Hristos, Care este chipul lui Dumnezeu. Căci nu ne propovăduim pe noi înșine, ci pe Hristos Iisus, Domnul, iar noi înșine suntem slugile voastre, pentru Iisus. Fiindcă Dumnezeu, Care a zis: "Strălucească, din întuneric, lumina" - El a strălucit în inimile noastre, ca să strălucească cunoștința slavei lui Dumnezeu, pe fața lui Hristos. Și avem comoara aceasta în vase de lut, ca să se învedereze că puterea covârșitoare este a lui Dumnezeu și nu de la noi, În toate pătimind necaz, dar nefiind striviți; lipsiți fiind, dar nu deznădăjduiți; Prigoniți fiind, dar nu părăsiți; doborâți, dar nu nimiciți; Purtând totdeauna în trup omorârea lui Iisus, pentru ca și viața lui Iisus să se arate în trupul nostru. Căci pururea noi cei vii suntem dați spre moarte pentru Iisus, ca și viața lui Iisus să se arate în trupul nostru cel muritor. Astfel că în noi lucrează moartea, iar în voi viața.

Sfânta Evanghelie

Ev. Matei 24, 13-28

Dar cel ce va răbda până sfârșit, acela se va mântui. Și se va propovădui această Evanghelie a împărăției în toată lumea spre mărturie la toate neamurile; și atunci va veni sfârșitul. Deci, când veți vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel proorocul, stând în locul cel sfânt - cine citește să înțeleagă - Atunci cei din Iudeea să fugă în munți. Cel ce va fi pe casă să nu se coboare, ca să-și ia lucrurile din casă. Iar cel ce va fi în țarină să nu se întoarcă înapoi, ca să-și ia haina. Vai de cele însărcinate și de cele ce vor alăpta în zilele acelea! Rugați-vă ca să nu fie fuga voastră iarna, nici sâmbăta. Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum și nici nu va mai fi. Și de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleși se vor scurta acele zile. Atunci, de vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeți. Căci se vor ridica hristoși mincinoși și prooroci mincinoși și vor da semne mari și chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putință, și pe cei aleși. Iată, v-am spus de mai înainte. Deci, de vă vor zice vouă: Iată este în pustie, să nu ieșiți; iată este în cămări, să nu credeți. Căci precum fulgerul iese de la răsărit și se arată până la apus, așa va fi și venirea Fiului Omului. Căci unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii.

Sinaxar

Sf. Ap. Tadeu

Sfântul Apostol Tadeu a fost din cetatea Edesa. El era evreu de neam și cunoștea desăvârșit dumnezeiasca Scriptură a Legii Vechi. Și s-a suit în Ierusalim la închinăciune în zilele Sfântului Ioan Botezătorul și s-a minunat auzind propovăduirea lui și văzând îngereasca lui viață, și a fost botezat de către dânsul.

După aceea, văzând pe Domnul nostru Iisus Hristos în trup petrecând cu oamenii și auzind învățătura Lui și văzând minunile Lui, s-a dus după Dânsul și a fost numărat în ceata celor șaptezeci de apostoli mai mici, despre care se scrie în Evanghelie: Domnul a arătat și pe alți șaptezeci și i-a trimis pe ei câte doi înaintea feței Sale, în toată cetatea și locul, unde voia să meargă.

Iar după pătimirea cea de bunăvoie, după moartea Domnului și după învierea cea de a treia zi și înălțarea Lui la ceruri, Sfinții Apostoli împărțindu-se în toată lumea la propovăduire, Sfântul Tadeu s-a dus la Edesa, trimis fiind de Domnul.

Pentru că așa a făgăduit Domnul lui Avgar, domnul Edesei, mai înainte de patima Sa cea de bunăvoie, trimițându-i pe mahramă închipuirea cea ne făcută de mână a Preasfintei Sale fețe și scriind către dânsul: „Când mă voi înălța la Tatăl, voi trimite la tine pe unul din ucenicii Mei, care te va tămădui desăvârșit de boala care te-a cuprins pe tine și îți va da viață veșnică ție și celor ce sunt cu tine”.

Deci Apostolul Tadeu, mergând în cetatea Edesa, nu s-a arătat îndată stăpânitorului, ci mai întâi a intrat în casa unui evreu cunoscut al său, cu numele Tobie, și fiind găzduit la dânsul, a început cu minune a face tămăduiri cu puterea lui Hristos, tămăduind toate bolile prin punerea mâinilor și prin chemarea numelui Domnului.

Deci, străbătând vestea despre dânsul prin toată cetatea, au început a aduce la dânsul pe neputincioșii lor și, văzând tămăduirea lor cea grabnică ce se făcea de apostolul lui Hristos, se minunau foarte. Despre aceasta s-a vestit și domnului Avgar, cum că un bărbat oarecare, venind de la Ierusalim, face multe minuni cu numele lui Iisus Hristos.

Deci Avgar îndată și-a adus aminte de scrisoarea lui Hristos, Care-i făgăduia că are să trimită la dânsul pe unul din ucenicii Săi și s-a gândit în sine, zicând: „Oare nu a venit acela pe care îi făgăduise lui să-l trimită?” Apoi, poruncind să-l cheme pe Tobie, a zis către dânsul: „Aud că în casa ta este un om din Ierusalim, care tămăduiește toate bolile cu numele lui Iisus”.

Tobie a zis: „Cu adevărat, stăpâne, oaspetele cel de la mine face multe minuni cu acel nume!” Domnul a zis: „Adu-l aici la mine”. Și ducându-se Tobie la Sfântul Tadeu, i-a zis: „Domnul acestei cetăți m-a chemat și mi-a poruncit să te duc la el, ca să-l tămăduiești de bolile ce l-au cuprins!” Și a zis Tadeu: „Cu adevărat eu sunt trimis la dânsul”. Iar a doua zi au mers amândoi la domnul Avgar, fiind adunați acolo toți boierii și dregătorii lui.

Și intrând apostolul cu Tobie pe ușile palatului domnesc, și domnul uitându-se la dânsul, a văzut fața lui apostolească strălucind cu lumină și, înspăimântându-se, s-a sculat degrabă de la locul său și i s-a închinat până la pământ. Și s-au mirat toți cei ce stăteau de față, văzând pe domnul că se închină la un străin; pentru că aceia nu vedeau strălucirea cea minunată care ieșea din fața lui Tadeu.

Deci domnul l-a întrebat pe Sfântul Tadeu: „Oare tu ești ucenicul lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Care mi-a făgăduit prin scrisoare să-mi trimită pe unul din ucenicii Săi, ca să-mi dea sănătate desăvârșită neputinței mele și viață veșnică, mie și celor ce sunt cu mine?” Apostolul lui Hristos a răspuns: „De vreme ce ai pus mare nădejde spre Domnul meu Iisus Hristos, de aceea am venit la tine, fiind trimis de Dânsul. Și dacă credința ta către El se va înmulți mai mult în tine, toate cele dorite de tine vor fi după credința ta”.

Avgar a zis: „Am crezut atâta într-însul, încât am voit să adun puterea oștii și să merg asupra iudeilor care L-au răstignit pe El, ca să răzbun asupra lor răutatea aceea și să-i pierd cu desăvârșire.

Dar stăpânirea romană, sub care suntem, m-a oprit”. Sfântul Tadeu a zis: „Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos n-a avut trebuință de ajutorul omenesc în vremea pătimirii Sale de la iudeii cei zavistnici și răi; căci putea să pună înaintea Sa legiuni de îngeri, dar, împlinind voia Părintelui, a pătimit pentru mântuirea a toată lumea.

Iar după împlinirea voii Părintelui Său, S-a suit către Dânsul la ceruri cu slavă și a șezut de-a dreapta Lui, și nu are trebuință ca cineva să-L răzbune pe El asupra vrăjmașilor Lui, având El însuși putere peste toți, ca să judece viii și morții, și fiecăruia să-i răsplătească după faptele lui”.

Deci vorbind mult despre Hristos Dumnezeu către Avgar și către cei ce erau cu dânsul, Sfântul Tadeu l-a adus la desăvârșita credință și l-a botezat. Atunci Avgar a câștigat în Sfântul Botez tămăduire de lepra pe care o avea rămasă pe fața sa după cea dintâi vindecare, căci mai înainte era lepros peste tot trupul, și când s-a adus la el scrisoarea lui Hristos și chipul cel nefăcut de mână al Preasfintei fețe a Lui, atunci i-a fost cea dintâi tămăduire, curățindu-i-se trupul de lepră, rămânând numai o mică parte – cu dumnezeiască rânduială -, pe fața lui, până la venirea apostolului Tadeu.

Iar cealaltă tămăduire desăvârșită a lui, nu numai cea trupească, dar și cea sufletească, s-a făcut prin venirea apostolului și prin Sfântul Botez, când a ieșit din sfânta scăldătoare cu totul întreg și sănătos. Deci s-a botezat domnul Avgar cu toată casa sa; asemenea s-au botezat și ceilalți care văzuseră minunile și câștigaseră tămăduire de neputințele lor. Apoi Sfântul Apostol Tadeu a poruncit domnului Avgar să adune pe toți locuitorii cetății și să asculte cuvântul lui Dumnezeu.

Deci a doua zi s-a adunat tot poporul, iar Tadeu, apostolul lui Hristos, stând pe un loc înalt, a început a le bine vesti pe Unul adevăratul Dumnezeu, Care a făcut cerul și pământul, toate cele văzute și nevăzute, cu atotputernica Sa tărie, și cum Fiul lui Dumnezeu S-a pogorât din cer pe pământ, prin cea negrăită întrupare pentru mântuirea omenească, și a pătimit de voie, a murit, a înviat și S-a înălțat la ceruri, și a pregătit celor buni răsplătire veșnică la ceruri, iar celor răi pedeapsă nesfârșită în iad.

Asemenea, le-a spus și toate celelalte taine ale mântuirii noastre prin cuvinte pe larg. Iar popoarele au crezut cuvintele apostolului, de vreme ce au văzut și minunile lui, căci vedeau pe domnul lor tămăduit și pe ceilalți mulți; deci au început a slăvi pe Hristos, cerând Sfântul Botez.

Astfel s-a luminat prin botez cetatea Edesa prin sfânta credință cea întru Domnul nostru Iisus Hristos; deci s-au zidit biserici și s-au pus preoți, prin punerea mâinilor apostolului. Iar domnul Avgar, vrând să mulțumească Sfântului Apostol Tadeu pentru tămăduirea sa, i-a dat lui mult aur, dar sfântul n-a primit, zicând: „Dacă pe ale noastre le-am lăsat, apoi cum să vrem să le primim pe cele străine?”

Deci întărind în Edesa sfânta credința și pe toate rânduindu-le bine, Sfântul Apostol Tadeu s-a dus în Mesopotamia, și luminând acolo pe mulți și zidind multe biserici, străbătea pretutindeni cetățile Siriei, ostenindu-se cu buna vestire a lui Hristos. Apoi, mergând la Virit, cetatea Feniciei, propovăduind și botezând pe mulți, s-a odihnit întru Domnul.

Tropar, glasul 3

Apostole Sfinte Tadeu, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Sfânta Muceniță Vasa

Sfânta Muceniță Vasa a trăit în împărăția lui Maximian, în cetatea Edesa. Ea, însoțindu-se cu un oarecare slujitor idolesc, anume Valerie, a născut cu dânsul trei fii: Teognie, Agapie și Pist, și i-a crescut în credința creștinească, căci era creștină, fiind învățată sfânta credință în Hristos de la strămoșii săi. Ea fiind pârâtă de bărbatul său, a fost adusă înaintea judecătorului, și a mărturisit că este creștină; pentru aceasta a fost aruncată în temniță cu fiii săi.

După aceasta, scoțând-o la judecată, au chinuit pe fiii săi înaintea ochilor ei. Intâi pe Teognie l-au spânzurat și după aceea l-au strujit; după aceea lui Agapie i-au jupuit pielea capului până la piept, dar el tăcea, nezicând nimic; apoi pe al treilea l-au muncit în tot chipul. Iar maica, privind la pătimirea fiilor ei, îi întărea spre nevoință și îi îndemna cu rugăminte.

Toți acești trei prunci, suferind cu bărbăție muncile pentru Hristos, au fost tăiați cu sabia. Deci Sfânta Vasa, maica lor, s-a bucurat că a trimis mai înainte la Hristos pe iubiții săi fii. Și iar au pus-o în legăturile temniței, unde fiind chinuită de foame, a luat hrană din mâna îngerului și s-a întărit spre cea mai mare pătimire.

După aceasta a fost dusă în Macedonia, din porunca chinuitorului, și acolo, silind-o la necurata jertfă, nu s-a supus. Drept aceea, mai întâi a fost aruncată în apă, apoi în foc și după aceea au bătut-o cu pietre; dar din toate acele chinuri a rămas nevătămată. Apoi, aducând-o în capiștea idolească, ea a apucat pe idolul Die, l-a aruncat la pământ și l-a sfărâmat.

După aceea au dat-o spre mâncare fiarelor, dar ele nu s-au atins de dânsa, apoi au aruncat-o în mare, departe de mal ca treizeci de stadii, și au văzut cei ce priveau la dânsa, cum trei bărbați luminoși, care străluceau mai mult decât soarele, au adus-o în corabie și au pus-o pe scaun. Iar după opt zile s-a arătat ostașilor într-o insulă oarecare, care era în Helespont.

Iar dregătorul din Macedonia, cu numele Filip, înștiințându-se de acest lucru, a scris lui Consularie al Cizicului, din eparhia Helespontului, ca să o prindă. Deci acela, prinzând pe sfânta, a silit-o la jertfa idolească, dar, văzând că nu se pleacă nicidecum, a poruncit să-i lege mâinile înapoi și, cu bătaie cumplită sfărâmându-i toate mădularele, la sfârșit i-a tăiat cinstitul ei cap.

Astfel sfânta și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos Dumnezeu, Căruia I se cuvine slava, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tropar, glasul 4

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Sfinții Mucenici Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul și Venust

Aceștia au suferit moarte martirică în timpul împăratului Dioclețian. Persecuțiile sângeroase împotriva creștinilor au fost pornite de către împărații romani, care considerau creștinismul ca un pericol pentru însăși existența statului roman păgân de atunci.

În acele vremuri, în statul roman, religia era strâns legată de viața politică și socială. Cetățenii romani aveau obligația de a cinsti pe zei și a le aduce jertfe, rigori pe care creștinii nu le îndeplineau. Au fost foarte mulți împărați romani care au declanșat persecuții sângeroase împotriva creștinilor printre care și Dioclețian (284-305).

În anii 303-304 Dioclețian a dat patru edicte împotriva creștinilor, prin care se prevedea dărâmarea lăcașurilor de cult, interzicerea adunărilor creștine, uciderea preoților și chiar a credincioșilor, dacă nu voiau să jertfească zeilor păgâni.

Printre pedepsele care se aplicau: bătaia cu vergi sau cu pietre, sfâșierea trupului cu cioburi ascuțite, arderea cu fier înroșit, turnarea de plumb topit pe spate, spânzurarea cu capul în jos, sfărâmarea picioarelor, sugrumarea, înecarea, tăierea capului cu sabia. Preotul Romulus, diaconul Silvanus (Silvan), diaconul Donatus (Donat) și fratele său Venust au primit moarte martirică în localitatea Cibalae (Cibales), în apropiere de Sirmium.

Tuturor li s-a tăiat capul cu sabia în ziua de 21 august, anul 304, pentru că au mărturisit că sunt creștini și au refuzat să aducă jertfe zeilor păgâni.