Apostolul

Ap. 2 Corinteni 2, 3-15

Și v-am scris vouă aceasta, ca nu cumva la venirea mea să am întristare de la aceia care trebuie să mă bucure, fiind încredințat despre voi toți că bucuria mea este și a voastră a tuturor. Căci din multă supărare și cu inima strânsă de durere, v-am scris cu multe lacrimi, nu ca să vă întristați, ci ca să cunoașteți dragostea pe care o am cu prisosință către voi. Și dacă m-a întristat cineva, nu pe mine m-a întristat, ci în parte - ca să nu spun mai mult - pe voi toți. Destul este pentru un astfel de om pedeapsa aceasta dată de către cei mai mulți. Așa încât voi, dimpotrivă, mai bine să-l iertați și să-l mângâiați, ca să nu fie copleșit de prea multă întristare unul ca acesta. De aceea vă îndemn să întăriți în el dragostea. Căci pentru aceasta v-am și scris, ca să cunosc încercarea voastră, dacă sunteți ascultători în toate. Iar cui îi iertați ceva, îi iert și eu; pentru că și eu, dacă am iertat ceva, am iertat pentru voi, în fața lui Hristos, Ca să nu ne lăsăm covârșiți de satana, căci gândurile lui nu ne sunt necunoscute. Și venind eu la Troa, pentru Evanghelia lui Hristos, și ușa fiindu-mi deschisă în Domnul, N-am avut odihnă în duhul meu, fiindcă n-am găsit pe Tit, fratele meu, ci despărțindu-mă de ei, am plecat în Macedonia. Mulțumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos și descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoștinței Sale! Pentru că suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc și între cei ce pier;

Sfânta Evanghelie

Ev. Matei 23, 13-22

Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că închideți împărăția cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intrați, și nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsați. Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că mâncați casele văduvelor și cu fățărnicie vă rugați îndelung; pentru aceasta mai multă osândă veți lua. Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că înconjurați marea și uscatul ca să faceți un ucenic, și dacă l-ați făcut, îl faceți fiu al gheenei și îndoit decât voi. Vai vouă, călăuze oarbe, care ziceți: Cel ce se va jura pe templu nu este cu nimic legat, dar cel ce se va jura pe aurul templului este legat. Nebuni și orbi! Ce este mai mare, aurul sau templul care sfințește aurul? Ziceți iar: Cel ce se va jura pe altar cu nimic nu este legat, dar cel ce se va jura pe darul ce este deasupra altarului este legat. Nebuni și orbi! Ce este mai mare, darul sau altarul care sfințește darul? Deci, cel ce se jură pe altar se jură pe el și pe toate câte sunt deasupra lui. Deci cel ce se jură pe templu se jură pe el și pe Cel care locuiește în el. Cel ce se jură pe cer se jură pe tronul lui Dumnezeu și pe Cel ce șade pe el.

Sinaxar

Sf. Mc. Flor și Lavru

Sfinții Mucenici Flor și Lavru au trăit în secolul al II-lea, erau frați gemeni și sculptori în piatră, artă pe care au învățat-o de la Sfinții Proclu și Maxim. După ce dascălii lor au murit ca martiri, ei s-au dus la Iliric, în Dardania, în cetatea Ulpian, unde munceau pentru dregătorul Licon.

Acesta i-a trimis la Liciniu, fiul împărătesei Elpidia, care le-a poruncit să zidească un templu păgân. Flor și Lavru au împărțit săracilor banii primiți de la Liciniu și noaptea se rugau lui Dumnezeu, iar ziua lucrau pentru a termina templul.

Împreună cu Merentie, care fusese preot păgân și care se convertise la creștinism, Flor și Lavru au adunat pe săracii cărora le dăduseră banii și au dărâmat idolii din templu. Aflând despre cele întâmplate, Liciniu a poruncit ca săracii să fie aruncați într-un cuptor încins, iar Flor și Lavru să fie bătuți și trimiși dregătorului Licon.

Acesta i-a băgat pe sfinți într-un puț adânc și așa Flor și Lavru și-au găsit sfârșitul vieții. Peste câțiva ani moaștele lor au fost scoase din puț și așezate cu cinste în racle, care izvorau miruri și vindecau de boli pe cei care se apropiau de ele.

Tropar, glasul 4

Pe preaîmpodobita și de Dumnezeu înțelepțita doime cea prealuminoasă, pe Fericitul Flor și pe Preacinstitul Lavru, după vrednicie să-i lăudăm credincioșii, căci aceștia cu osârdie au propovăduit în chip văzut tuturor, pe Treimea Cea Nezidită. Pentru aceasta, pătimind până la sânge, s-au încununat cu cunună prealuminoasă și se roagă lui Hristos Dumnezeu, ca să mântuiască sufletele noastre.