Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului
S-a născut în Peloponez în prima jumătate a veacului al XV-lea, din părinți străluciți cu neamul, dar și cu dreapta credință și cu faptele bune, Manuel și Maria, primind la botez numele de Nicolae.
Arătând multă dragoste pentru carte, a avut mulți dascăli iscusiți și cuvioși la școlile Despotatului din Mistra, care i-au dat o învățătură aleasă dar l-au povățuit și pe căile slujirii lui Dumnezeu. După trecerea la cele veșnice a tatălui său, alege calea vieții monahale, plecând în ascultare la pustnicul Antonie din Epidaur, apoi la dascălul său, ieromonahul athonit Zaharia, din mâinile căruia a primit chipul monahicesc, luând numele Nifon, care în limba greacă înseamnă: cel ce veghează.
Împreună cu acesta, din pricina tulburărilor iscate de Sinodul unionist de la Ferrara-Florența (1438-1439) a plecat din Grecia în Albania, unde a fost hirotonit ieromonah, iar, după cucerirea ei de către turci, a stat o vreme la Mănăstirea Maicii Domnului din Ohrida. După moartea îndrumătorului său, a plecat la Muntele Athos.
Acolo, cercetând mai multe mănăstiri, schituri, peșteri și chilii pustnicești, s-a așezat în cele din urmă la Mănăstirea Dionisiu, unde s-a ostenit multă vreme în ascultare, în nevoințe, în privegheri și mai ales în rostirea neîncetată a rugăciunii minții. Aflând, însă, de evlavia și de înțelepciunea lui, clerul și credincioșii din Tesalonic l-au ales mitropolit, în anul 1483.
Acolo a păstorit cu vrednicie, învățând și întărind în Ortodoxie pe credincioșii săi, tulburați de zvonurile falsei uniri cu Biserica latină. În anul 1484, mitropolitul Nifon a luat parte la un sinod care a osândit hotărârile de la Ferrara-Florența.
În anul 1486, Sfântul Nifon a fost ales patriarh al Constantinopolului. De vreme ce împrejurările erau deosebit de grele – întrucât, de la cucerirea Constantinopolului (1453), turcii se amestecau necontenit în treburile Bisericii Ortodoxe – și păstoria Sfântului Nifon a fost zbuciumată. A fost alungat din scaun, apoi iarăși chemat, la cererea credincioșilor, iar în anul 1498 a fost surghiunit la Adrianopol.
În această cetate l-a aflat voievodul Țării Românești, Radu cel Mare (1495-1508), în anul 1503, pe când se întorcea de la Constantinopol spre țară, și l-a înduplecat să vină spre a pune bună rânduială în Biserica Țării Românești. Astfel a venit la Târgoviște, însoțit de cei doi ucenici ai săi, Macarie și Ioasaf (care, fiind mai târziu martirizați de păgâni, sunt și ei cinstiți în rândul Sfinților). Deci, îndată ce a sosit în Țara Românească, Sfântul Ierarh Nifon a adunat în sobor pe egumenii și boierii țării.
Atunci au fost întemeiate Episcopia de la Râmnic și cea de la Buzău, iar Sfântul Nifon a sfințit pe cei doi episcopi. De asemenea, s-a îngrijit de apărarea credinței ortodoxe și de bunul mers al vieții monahale. În Țara Românească a avut ca fiu duhovnicesc pe Neagoe Basarab, cel care avea să devină în 1512 domnitor.
Nu a trecut, însă, multă vreme și Sfântul Nifon nu s-a mai putut bucura de buna rânduială pe care o pusese în Biserica Țării Românești, deoarece domnitorul Radu cel Mare a săvârșit o nelegiuire, căsătorind pe o soră a sa cu un boier moldovean, numit Bogdan, care avea în Moldova, soție și copii. Sfântul Nifon, neputând încuviința o asemenea căsătorie, a rămas neînduplecat la rugămințile voievodului.
După puțină vreme, a plecat din Țara Românească, împreună cu cei doi ucenici ai săi, mergând întâi în Bitolia Macedoniei, iar de acolo la Sfântul Munte, așezându-se la Mănăstirea Vatoped. După moartea mucenicească a ucenicului său Macarie (14 septembrie 1507), Sfântul Nifon s-a stabilit în Mănăstirea Dionisiu, unde, prorocind pătimirea pentru Hristos a celuilalt ucenic al său, Ioasaf († 26 octombrie 1516), și-a dat fericitul suflet în mâinile lui Dumnezeu, la 11 august 1508.
După șapte ani, Sfântul Voievod Neagoe Basarab (1512-1521), noul domn al Țării Românești, a trimis pe boierii săi la Mănăstirea Dionisiu și, cu încuviințarea monahilor de acolo, luând moaștele Sfântului Nifon, le-au pus într-un sicriu de lemn și le-au adus în țară cu mare alai. Apoi, le-au așezat deasupra mormântului lui Radu cel Mare, de la Mănăstirea Dealu, ctitoria acestuia, ca, astfel, Sfântul să ierte greșeala răposatului domnitor.
Sfântul Voievod Neagoe Basarab a rânduit ca sfintele moaște ale Ierarhului să fie puse într-o raclă de argint, poleită cu aur și pietre scumpe, și să fie duse înapoi la Sfântul Munte. Însă, părinții din acea mănăstire, văzând adânca evlavie a Voievodului, i-au dăruit capul Sfântului Nifon și o mână.
Deci, zidind Sfântul Voievod Neagoe Basarab biserică nouă la Curtea de Argeș, în anul 1517 a venit la sfințire patriarhul Teolipt al Constantinopolului, săvârșind și trecerea în rândul Sfinților a marelui ierarh Nifon. Moaștele lui au fost așezate acolo, iar din anul 1949 se află în Catedrala Mitropolitană din Craiova.
Pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Nifon, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.
Tropar, Glasul 3
Cu faptele dreptei credințe strălucind toată Biserica ai luminat, însoțindu-te cu smerenia cea dătătoare de înălțare, tu, cinstea cea mărită a celor două sfinte locașuri, podoaba și înfrumusețarea patriarhilor, Mărite Ierarhe Nifon. Iar acum umple de dumnezeiești daruri pe cei ce cu credință te măresc pe tine.
Sf. Mc. Evplu Arhidiaconul
Acest sfânt a trăit în zilele împăratului Dioclețian și era de neam din cetatea Catania, din Eparhia Siciliei. Fiind el pârât la guvernatorul Calvisian că este creștin, și nevoind a se lepăda de Hristos a fost supus la nesfârșite și grele chinuri, după care, tăindu-i-se capul și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Tropar, glasul 4
Mucenicul Tău, Doamne, Evplu, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.