Apostolul
Ap. 1 Corinteni 14, 26-40
Ce este deci, fraților? Când vă adunați împreună, fiecare din voi are psalm, are învățătură, are descoperire, are limbă, are tălmăcire: toate spre zidire să se facă. Dacă grăiește cineva într-o limbă străină, să fie câte doi, sau cel mult trei și pe rând să grăiască și unul să tălmăcească. Iar dacă nu e tălmăcitor, să tacă în biserică și să-și grăiască numai lui și lui Dumnezeu. Iar proorocii să vorbească doi sau trei, iar ceilalți să judece. Iar dacă se va descoperi ceva altuia care șade, să tacă cei dintâi. Căci puteți să proorociți toți câte unul, ca toți să învețe și toți să se mângâie. Și duhurile proorocilor se supun proorocilor. Pentru că Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii. Ca în toate Bisericile sfinților, femeile voastre să tacă în biserică, căci lor nu le este îngăduit să vorbească, ci să se supună, precum zice și Legea. Iar dacă voiesc să învețe ceva, să întrebe acasă pe bărbații lor, căci este rușinos ca femeile să vorbească în biserică. Oare de la voi a ieșit cuvântul lui Dumnezeu sau a ajuns numai la voi? Dacă i se pare cuiva că este prooroc sau om duhovnicesc, să cunoască că cele ce vă scriu sunt porunci ale Domnului. Iar dacă cineva nu vrea să știe, să nu știe. Așa că, frații mei, râvniți a prooroci și nu opriți să se grăiască în limbi. Dar toate să se facă cu cuviință și după rânduială.
Sfânta Evanghelie
Ev. Matei 21, 12-14; 17-20
Matei 21, 12-14
Și a intrat Iisus în templu și a alungat pe toți cei ce vindeau și cumpărau în templu și a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor care vindeau porumbei. Și a zis lor: Scris este: "Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceți peșteră de tâlhari!" Și au venit la El, în templu, orbi și șchiopi și i-a făcut sănătoși.
Matei 21, 17-20
Și lăsându-i, a ieșit afară din cetate la Betania, și noaptea a rămas acolo. Dimineața, a doua zi, pe când se întorcea în cetate, a flămânzit; Și văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze, și a zis lui: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Și smochinul s-a uscat îndată. Văzând aceasta, ucenicii s-au minunat, zicând: Cum s-a uscat smochinul îndată?
Sinaxar
Sfântul Ierarh Emilian Mărturisitorul, Episcopul Cizicului
Sfântul Emilian, Episcopul cetății Cizic a trăit în timpul domniei împăratului Leon Armeanul (813-820) care a luptat împotriva sfintelor icoane. De multe ori s-au făcut presiuni asupra Sfântului Emilian pentru a renunța la cinstirea icoanelor, dar acesta nu a cedat. Pentru aceasta a suferit multe chinuri.
Pe toate le-a răbdat cu bucurie având nădejdea că pentru necazurile cele vremelnice va dobândi bunătățile cele veșnice. Sfântul Emilian a trecut la Domnul în exil în anul 815, încununându-se cu cununa mărturisirii. De aceea este numit până astăzi Mărturisitorul.
Tropar, glasul 4
Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Emilian, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Sfântul Ierarh Miron, Episcopul Cretei
Acest sfânt părinte s-a născut în satul Avrachi din insula Creta (Marea Mediterană). A fost un om gospodar, lucrător de pământ, de o rară bunătate și blândețe, milostiv și iubitor de Dumnezeu. Odată a prins niște hoți pe aria sa. Tocmai își umpluseră sacii și încercau să-i ridice pe umeri.
În loc să-i izgonească sau să le facă vreun alt rău, Miron i-a ajutat să ridice sacii și să plece cu ei, poruncindu-le să nu spună la nimeni nimic. Dumnezeu nu a trecut cu vederea bunătatea sufletească a cuviosului Miron. Pentru aceste daruri alese a fost sfințit preot în vremea împăratului Deciu (249-251).
După încetarea prigoanei acestuia s-a învrednicit și de Episcopia Cretei, unde, cu darul și cu ajutorul lui Dumnezeu, a păstorit până la adânci bătrâneți. A trecut la cele veșnice la vârsta de 110 ani.
Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia
Sfântul Preot Mucenic Alexandru Baltaga s-a născut în binecuvântata Basarabie, la 14 aprilie 1861, în comuna Lozova, județul Lăpușna. El a făcut parte dintr-o familie binecredincioasă care a dat mulți slujitori vrednici acestui ținut. Tatăl său, preotul Ștefan Baltaga, slujea la biserica Sfântul Nicolae din Lozova, fiind ajutat în slujirea sa de preoteasa Elena, o femeie plină de evlavie și frică de Dumnezeu, care a sădit aceste virtuți de timpuriu și în sufletul fiului ei.
Copilul Alexandru a urmat cursurile școlii parohiale din Lozova, apoi ale Seminarului Teologic din Chișinău. După terminarea studiilor, i s-a încredințat responsabilitatea de pedagog al Școlii Spirituale de băieți din Chișinău.
S-a căsătorit cu Elena Bivol, și ea fiică de preot, alături de care a înfiat și a crescut doi copii, pe Vsevolod și Margareta. La scurt timp, în anul 1886, a fost hirotonit pe seama bisericii Sfântul Ierarh Nicolae din Călărași-Sat, în județul Lăpușna, unde a slujit ca preot până la sfârșitul vieții. Sfântul Alexandru a dat dovadă de o mare putere de muncă, minte pătrunzătoare, voință neînduplecată și tact deosebit de păstor duhovnicesc. Pentru calitățile sale, a primit o serie de responsabilități administrative în cadrul Arhiepiscopiei Chișinăului.
Totodată s-a ostenit să cultive în inimile tinerilor dragostea de Dumnezeu și de Biserică. Pentru o mai bună propovăduire a cuvântului lui Dumnezeu în limba română, pe înțelesul poporului, între anii 1906 și 1917, alături de Arhimandritul Gurie Grosu, viitorul mitropolit al Basarabiei, și de Preotul Constantin Popovici, cu multe strădanii, a redeschis Tipografia Eparhială, iar, începând cu anul 1908, a tipărit revista „Luminătorul”, buletinul eparhial al Arhiepiscopiei Chișinăului.
În anul 1918, a fost ales reprezentant al preoțimii basarabene în Sfatul Țării și, în 27 martie 1918, a votat pentru Unirea Basarabiei cu România.
A urmat un răstimp de pace și bună sporire. Sfântul Alexandru a intensificat propovăduirea Evangheliei lui Hristos în rândul credincioșilor, a organizat pelerinaje și procesiuni cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Kazan, aducând icoana la biserica din Călărași, în care slujea, spre ocrotirea și alinarea credincioșilor. Astfel, până în 1940, Basarabia a fost ferită de prigonirea credinței, care avea loc în Rusia vecină, unde, începând cu Revoluția Bolșevică din 1917, mulțime de ierarhi, preoți, călugări și credincioși au mărturisit pe Hristos, primind moarte mucenicească.
Însă, în anul 1940, Basarabia și Bucovina au fost ocupate de Uniunea Sovietică. Văzând pericolul dictaturii atee, Sfântul a hotărât să își salveze soția și copiii, trimițându-i dincolo de Prut, în inima țării mame-România, iar el a rămas în parohie, stând alături de credincioșii săi și îmbărbătându-i, pentru a face față prigoanei care tocmai începea în Basarabia.
Atunci, Sfântul Alexandru s-a arătat stâlp al credinței, mărturisind că nu-și va lăsa turma să fie înghițită de „lupii roșii”, adică de comuniștii fără de Dumnezeu. În acele vremuri de grea încercare, Sfântul a aflat singura scăpare la Dumnezeu, și mai cu seamă la Maica Domnului, față de care avea mare evlavie și căreia i-a cerut necontenit mijlocirea.
În ziua de 31 august 1940, necredincioșii au venit să îl aresteze chiar în timpul Sfintei Liturghii. Sfântul i-a rugat stăruitor să îl lase să termine Dumnezeiasca Liturghie, urmând ca apoi să se supună. A fost arestat și dus la Chișinău, fiind învinuit că a fost ostil Rusiei Sovietice și a militat pentru unirea cu țara mamă, România.
Atunci fericitul Alexandru, bărbat ales, neclintit în credință, nu s-a lăsat tulburat de lucrarea celor potrivnici, ci a stat drept înaintea acestora, mărturisind că tot ce a făcut, a făcut spre binele credincioșilor, care aveau nevoie să fie împreună cu frații lor de un neam și de o credință, să aibă dreptul să se roage și să învețe în limba lor maternă și să fie păziți de pericolul ateismului.
Auzind acestea, necredincioșii l-au torturat și, în batjocură, i-au zis: „Arată-ne pe Dumnezeul tău!”. Iar Sfântul, insuflat de Duhul Sfânt, a oferit răspunsul cel înțelept, zicând: „Atunci când voi îmi arătați mintea voastră, atunci vi-L arăt și eu pe Dumnezeul meu!”. Sfântul Alexandru a fost întemnițat până la 22 iunie 1941, când Armata Română a trecut Prutul pentru a elibera Basarabia.
Atunci, pentru că bătrânul mărturisitor nu apucase să fie condamnat, a fost deportat în regim de urgență la închisoarea din orașul Kazan, în actuala Republică Tatarstan din Federația Rusă. Pe calea spre exil, mucenicul lui Hristos a fost supus multor chinuri.
El a suportat ocara, a fost bătut, dezbrăcat de haine, tras de barbă, în condiții greu de îndurat, dar pe toate le-a răbdat, rugându-se lui Dumnezeu să îl întărească în suferințe. Din cauza torturilor la care a fost supus, și-a încredințat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, la vârsta de 80 de ani, în închisoarea din Kazan, în ziua de 7 august 1941, fiind împodobit cu slăvită cunună mucenicească.
Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.