Apostolul

Ap. 1 Corinteni 11, 31-34; 12, 1-6

1 Corinteni 11, 31-34

Căci de ne-am fi judecat noi înșine, nu am mai fi judecați. Dar, fiind judecați de Domnul, suntem pedepsiți, ca să nu fim osândiți împreună cu lumea. De aceea, frații mei, când vă adunați ca să mâncați, așteptați-vă unii pe alții. Iar dacă îi este cuiva foame, să mănânce acasă, ca să nu vă adunați spre osândă. Celelalte însă le voi rândui când voi veni.

1 Corinteni 12, 1-6

Iar cât privește darurile duhovnicești nu vreau, fraților, să fiți în necunoștință. Știți că, pe când erați păgâni, vă duceați la idolii cei muți, ca și cum erați mânați. De aceea, vă fac cunoscut că precum nimeni, grăind în Duhul lui Dumnezeu, nu zice: Anatema fie Iisus! - tot așa nimeni nu poate să zică: Domn este Iisus, - decât în Duhul Sfânt. Darurile sunt felurite, dar același Duh. Și felurite slujiri sunt, dar același Domn. Și lucrările sunt felurite, dar este același Dumnezeu, care lucrează toate în toți.

Sfânta Evanghelie

Ev. Matei 18, 1-11

În ceasul acela, s-au apropiat ucenicii de Iisus și I-au zis: Cine, oare, este mai mare în împărăția cerurilor? Și chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor, Și a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în împărăția cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăția cerurilor. Și cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primește. Iar cine va sminti pe unul dintr-aceștia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară și să fie afundat în adâncul mării. Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala. Iar dacă mâna ta sau piciorul tău te smintește, taie-l și aruncă-l de la tine, că este bine pentru tine să intri în viață ciung sau șchiop, decât, având amândouă mâinile sau amândouă picioarele, să fii aruncat în focul cel veșnic. Și dacă ochiul tău te smintește, scoate-l și aruncă-l de la tine, că mai bine este pentru tine să intri în viață cu un singur ochi, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în gheena focului. Vedeți să nu disprețuiți pe vreunul din aceștia mici, că zic vouă: Că îngerii lor, în ceruri, pururea văd fața Tatălui Meu, Care este în ceruri. Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut.

Sinaxar

Cei șapte tineri din Efes

Biserica Ortodoxă îi sărbătorește astăzi, 4 august, dar și în data de 22 octombrie pe Sfinții 7 tineri din Efes: Maximilian, Exacustodian, Iamblic, Martinian, Dionisie, Antonin și Constantin.

Efesul a fost una din cele 12 cetăți întemeiate de grecii ionieni pe țărmul Asiatic al Mării Egee. Aici au înflorit din cele mai vechi timpuri comerțul și credința în zei. Foarte multe imperii au râvnit la bogăția Efesului. Templul zeiței Artemis (Diana) din Efes era de patru ori mai mare decât vestitul Panteon din Acropola Atenei, fiind una din cele șapte minuni ale lumii.

Biserica creștină a Efesului s-a dezvoltat încă din veacul apostolic. Răscoala argintarului Dimitrie și alungarea Sfântului Apostol Pavel din cetate n-au împiedicat progresul ei. Faptele Apostolilor și Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel dovedesc viața creștină ce s-a întemeiat în Efes.

Aici a păstorit Timotei, pus episcop de Sfântul Apostol Pavel, și tot aici a locuit Sfântul Ioan Evanghelistul după trecerea Sfintei Fecioare Maria din această viață.

Istoria celor șapte tineri, scrisă de Simeon Metafrastul, de Nichifor Calist, de Teodor, Rufin și de alți scriitori, ca și organizarea aici a celui de-al treilea Sinod Ecumenic în anul 431, precum și marele număr de mucenici efeseni, arată și mai mult locul de seamă pe care l-a avut Efesul în lumea creștină.

În timpul împăratului Deciu (249-251) – Caius Messius Quintus Decius -, în toamna anului 249, a fost emis un edict de persecuție generală a creștinilor.

În acest context al declanșării unei persecuții generalizate în Imperiul Roman împotriva creștinilor, Împăratul Deciu vine în jurul anului 250 în Efes și impune aplicarea imediată a Edictului de persecuție dat împotriva creștinilor. Între cei identificați ca fiind creștini au fost și cei șapte tineri pe care îi pomenim astăzi în Biserica noastră Ortodoxă, legionari importanți în trupele imperiale romane.

Unul dintre ei, Maximilian, era chiar fiul guvernatorului orașului Efes. Împăratul Deciu, aflând că acești tineri sunt creștini, a încercat printr-un interogatoriu direct să-i determine să apostazieze, însă, văzând că aceștia refuză, le-a dat un timp de reflecție între a muri pentru Hristos sau a-și păstra funcțiile în cadrul Armatei romane.

Cei șapte tineri s-au retras într-o peșteră din muntele Ohlon (azi muntele Pion) din imediata apropiere a Efesului. Cel mai tânăr dintre ei, Iamblic, cobora din când în când în Efes pentru a cumpăra hrană și pentru a aduce haine de schimb.

Împăratul Deciu, întorcându-se în Efes, și aflând că cei șapte nu au apostaziat, ci din contră s-au ascuns într-o peșteră din imediata apropiere a orașului, a ordonat să fie zidită intrarea în peșteră pentru ca cei șapte tineri să moară prin asfixiere și prin lipsa hranei.

Această sarcină ingrată a revenit unor doi ofițeri din Armata romană, Teodor și Rufin, care erau creștini în ascuns. Ei s-au aflat între ceilalți soldați romani care au îndeplinit ordinul împăratului și au scris pe două tăblițe de plumb pătimirea celor șapte tineri și le-au ascuns între pietrele puse la intrarea în peșteră.

Sursele siriene ale vieților celor șapte sfinți spun că ei au dormit, prin voia lui Dumnezeu, 200 de ani. Sfântul Simeon Metafrastul descrie acest moment în următorii termeni: „Iar milostivul și iubitorul de oameni Dumnezeu, Care totdeauna poartă grijă de cele folositoare Bisericii Sale și Se îngrijeste de robii Săi, a poruncit acestor șapte tineri să adoarmă cu oarecare străină și minunată adormire, ca Cel ce voia să facă prin ei, în vremea viitoare, o minune preaslăvită și să încredințeze pe cei care se îndoiau de învierea morților“.

Această minune s-a făcut în vremea împăratului Teodosie al II-lea (401-450), când învățătura ereticilor manihei spunea că nu este înviere. Atunci Dumnezeu i-a înviat pe cei șapte sfinți. Piatra cu care fusese zidită gura peșterii era luată de cineva, așa că Iamblichos a putut ieși, crezând că a dormit doar o noapte. Când a încercat să cumpere pâine cu banii săi, oamenii s-au mirat și astfel a ajuns vestea la proconsul și la Episcopiâul Ștefan al Efesului.

Așa s-a descoperit minunea învierii lor. Au mai trăit 7 zile pentru a da mărturie, inclusiv Împăratului Teodosie, și au adormit în Domnul în anul 434, fiind înmormântați cu mare cinste de către întregul popor.

Tropar, glasul 4

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătorește pe Sfântul Mucenic Tatuil.