22 iulie

marți · Semiluna în scădere

†) Sf. Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu; Sf. Mironosiță și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena; Sf. Cuv. Mc. Marcela

Se fac nunți · se fac parastase

Ap. 1 Corinteni 6, 20; 7, 1-12 · Ev. Matei 14, 1-13

Apostolul

Ap. 1 Corinteni 6, 20; 7, 1-12

Căci ați fost cumpărați cu preț! Slăviți, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.

1 Corinteni 7, 1-12

Cât despre cele ce mi-ați scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie. Dar din cauza desfrânării, fiecare să-și aibă femeia sa și fiecare femeie să-și aibă bărbatul său. Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea și femeia bărbatului. Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia. Să nu vă lipsiți unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciți cu postul și cu rugăciunea, și iarăși să fiți împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre. Și aceasta o spun ca un sfat, nu ca o poruncă. Eu voiesc ca toți oamenii să fie cum sunt eu însumi. Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul așa, altul într-alt fel. Celor ce sunt necăsătoriți și văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca și mine. Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă. Iar celor ce sunt căsătoriți, le poruncesc, nu eu, ci Domnul: Femeia să nu se despartă de bărbat! Iar dacă s-a despărțit, să rămână nemăritată, sau să se împace cu bărbatul său; tot așa bărbatul să nu-și lase femeia. Celorlalți le grăiesc eu, nu Domnul: Dacă un frate are o femeie necredincioasă, și ea voiește să viețuiască cu el, să nu o lase.

Sfânta Evanghelie

Ev. Matei 14, 1-13

În vremea aceea, a auzit tetrarhul Irod de vestea ce se dusese despre Iisus. Și a zis slujitorilor săi: Acesta este Ioan Botezătorul; el s-a sculat din morți și de aceea se fac minuni prin el. Căci Irod, prinzând pe Ioan, l-a legat și l-a pus în temniță, pentru Irodiada, femeia lui Filip, fratele său. Căci Ioan îi zicea lui: Nu ți se cuvine s-o ai de soție. Și voind să-l ucidă, s-a temut de mulțime, că-l socotea pe el ca prooroc. Iar prăznuind Irod ziua lui de naștere, fiica Irodiadei a jucat în mijloc și i-a plăcut lui Irod. De aceea, cu jurământ i-a făgăduit să-i dea orice va cere. Iar ea, îndemnată fiind de mama sa, a zis: Dă-mi, aici pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul. Și regele s-a întristat, dar, pentru jurământ și pentru cei care ședeau cu el la masă, a poruncit să i se dea. Și a trimis și a tăiat capul lui Ioan, în temniță. Și capul lui a fost adus pe tipsie și a fost dat fetei, iar ea l-a dus mamei sale. Și, venind ucenicii lui, au luat trupul lui și l-au înmormântat și s-au dus să dea de știre lui Iisus. Iar Iisus, auzind, S-a dus de acolo singur, cu corabia, în loc pustiu dar, aflând, mulțimile au venit după El, pe jos, din cetăți.

Sinaxar

Sf. Mironosiță și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena

Sfânta Maria Magdalena era din cetatea Magdala, aflată la hotarele Galileei cu Siria. Fiind bântuită de șapte duhuri necurate, ea ducea o viață de grele pătimiri.

Auzind, însă, de Hristos și de puterea propovăduirii Lui cea aducătoare de mântuire pentru tot neamul omenesc, în sufletul ei s-a născut nădejdea că va fi izbăvită de către Iisus.

Deci, mergând la El, s-a învrednicit de milostivirea Lui și El a tămăduit-o de lucrarea diavolească, luminându-i cugetul cu lumina unei noi vieți, plină de dumnezeiasca dragoste (cf. Marcu 16, 9; Luca 8, 2).

Tradiția ortodoxă nu o confundă cu femeia păcătoasă, ci dimpotrivă, o laudă pentru viața ei curată. De atunci, Maria s-a făcut următoare a lui Hristos și, împreună cu alte sfinte femei, a slujit Domnului pe tot drumul greu al vieții Lui.

În clipa cea mai grea, a răstignirii, când Apostolii au fugit de frică, Maria Magdalena a rămas lângă Crucea Mântuitorului. Iar când Sfântul Trup al Domnului a fost așezat în mormânt, ea era de față, vărsând multe lacrimi.

Cu nerăbdare a așteptat trecerea sâmbetei, ca să poată veni cu miruri la mormântul Domnului, pentru care ea s-a numit și mironosiță, adică purtătoare de mir. Pentru multa ei credință, Maria Magdalena s-a învrednicit a fi cea dintâi care a primit de la înger vestea Învierii Domnului. Și tot ea a fost cea dintâi care L-a văzut pe Hristos după dumnezeiasca Lui Înviere din morți. Ea este cea dintâi vestitoare a Învierii și cel dintâi martor al ei.

După Înălțarea la cer a Domnului, Maria Magdalena a pornit alături de Sfinții Apostoli la răspândirea credinței, semănând în suflete cuvântul dumnezeiesc pe care-l auzise din însăși gura lui Hristos. De aceea, ea este numită și întocmai cu Apostolii.

O tradiție ne spune că în apostoleasca ei strădanie, Maria Magdalena a ajuns până la Roma, unde s-a înfățișat înaintea împăratului Tiberiu (14-37), vorbindu-i despre nedreapta moarte a lui Iisus Hristos și despre Învierea Lui, iar în drumul ei de întoarcere de la Roma s-a oprit la Efes, slujind Sfântului Apostol Ioan în ostenelile lui de răspândire a cuvântului lui Dumnezeu. Și așa, nevoindu-se, a adormit în Domnul, fiind înmormântată la Efes.

Astăzi, părți importante din sfintele ei moaște se găsesc, în Răsărit, la Mănăstirile Simonos Petra, Dionisiu și Esfigmenu din Muntele Athos, iar în Apus, în bazilicile Lateran din Roma și Sfântul Maximin din Marsilia. În România, părticele din moaștele ei se găsesc la bisericile Mihai Vodă și Pajura din București, precum și în alte sfinte locașuri.

Pentru rugăciunile Sfintei Tale Mironosițe Maria Magdalena, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin.

Tropar, glas 1
Lui Hristos, Cel Ce pentru noi S-a născut din Fecioară, Cinstită Maria Magdalena, ai urmat și ai păzit îndreptările și legile Lui. Pentru aceasta, astăzi, preasfințită pomenirea ta prăznuind, te lăudăm cu credință și te cinstim cu dragoste.

Sf. Cuv. Mc. Marcela

Sfânta Muceniță Marcela (Marcelia, sau Marchella) este foarte cinstită de poporul locuitor al insulei Chios. În biserica din această insulă care poartă hramul ei au loc minuni în fiecare an. Cu toate acestea, viața ei nu este cunoscută.

Potrivit tradiției, Marcela a fost o copilă foarte cucernică care a rămas orfană de mamă la o vârstă foarte mică. Păgânul ei tată a vrut să-și necinstească propria fiică și să trăiască cu ea ca și cu o soție. Marcela a scăpat din mâinile sale, dar el, fugind, a prins-o și a tăiat-o în bucăți.

Stânca pe care a căzut mucenița există și azi pe locul cunoscut sub numele de „Martiriul Sfintei Marcela”. Este acoperită cu pământ în partea dinspre uscat, iar pe partea orientată spre mare este o gaură îngustă, cât un deget, prin care curge o apă vindecătoare.

Apa este limpede, dar unele pietre din apropiere sunt pătate cu roșu, ca și cum ar fi stropite cu sânge. Tradiția spune că părți din trupul sfintei ar fi rămas prinse în stâncă.

Când se face slujba de sfințire a apei în acest loc, din apa de lângă stâncă se ridică un abur care acoperă întreaga zonă ca o ceață. Marea revine la normal imediat ce se termină slujba sfințirii apei.

Aici s-au făcut multe minuni, iar pelerinii se adună din întreaga lume. Ei iau pietre pătate cu roșu, le duc în biserică, se roagă Sfintei Mucenițe Marcela, apoi le ating de bolnavi, care astfel se fac sănătoși.

Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu

Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu s-a născut la 8 decembrie 1909 în satul Țepești, comuna Crăpăturile, din județul Vâlcea. Părinții săi, Marin și Maria, erau oameni credincioși și se îndeletniceau cu lucrul pământului. Ei au avut șapte copii, Ilie fiind al doilea prunc al familiei.

Sfântul Ilie urmează școala în comuna Șerbănești-Tetoiu, apoi Seminarul Teologic Sfântul Nicolae din Râmnicu Vâlcea și își desăvârșește studiile la Facultatea de Teologie din București.

În ziua de 5 iulie 1931 se căsătorește cu învățătoarea Ecaterina Popescu, alături de care întemeiază o frumoasă familie creștină. Dumnezeu le binecuvintează familia cu cinci copii, însă patru dintre ei trec la Domnul la vârste fragede, provocând multă durere în inimile părinților lor.

Tânărul Ilie este hirotonit diacon la 27 august 1934, apoi, în următoarea zi, preot pe seama parohiei Osica de Jos din județul Olt, de către Episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului-Noul Severin. La 5 octombrie 1934, Sfântul Ilie Lăcătușu este transferat la Parohia Pluta – Buicești din județul Mehedinți. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la 1 noiembrie 1942, Sfântul Ilie a fost trimis de Mitropolia Olteniei în Transnistria, slujind la parohia Șerșenița din raionul Rîbnița, unde a rămas până în martie 1943.

Odată cu instaurarea regimului comunist în România, s-a declanșat o mare prigoană atât asupra slujitorilor Sfântului Altar, cât și asupra credincioșilor ortodocși. În această perioadă s-a arătat mulțime de clerici, călugări și credincioși care au mărturisit pe Hristos, primind moarte mucenicească sau suferind pentru multă vreme temniță grea, umilințe și torturi nenumărate.

Sfântul Ilie a primit și el cu bărbăție duhovnicească această cruce grea a suferinței pentru dragostea lui Hristos. A fost arestat în perioada 18 iulie 1952 – 26 aprilie 1954 și trimis să lucreze în coloniile de muncă de la Galeșu – Constanța, apoi Peninsula – Constanța (Canalul Dunăre – Marea Neagră), iar în 1953 este dus la Târgu-Ocna de unde este eliberat și revine la Buicești pentru a-și continua activitatea preoțească. Între 1 iulie 1959 și 6 mai 1964 este din nou arestat și trimis la muncă silnică în Deltă, la Periprava.

În temniță, Sfântul Ilie Lăcătușu a fost ca un apostol care a îndrumat mulțime de oameni pe calea lui Hristos. Era un mare trăitor, se îndeletnicea permanent cu rugăciunea. Îi plăcea tăcerea; rar îl auzeai vorbind ceva, și atunci când o făcea, era foarte important ceea ce spunea. Avea cu adevărat darul smereniei, în toată vremea căutând să își ascundă virtuțile și să nu iasă în evidență. Îi îndemna pe mulți la rugăciune, mai ales atunci când erau în primejdie.

Sfântul Preot Mărturisitor Ilie era un model de lepădare de sine și împărțea orice lucru pe care îl avea. Ori de câte ori primea un pachet cu haine de acasă, îl oferea de îndată deținutului care era mai bolnav, iar el rămânea în zeghea lui ruptă. Sfântul a ales să se priveze pe sine de cele mai elementare lucruri și să renunțe până și la hrana sa, pentru a-i ajuta pe cei mai suferinzi dintre deținuți.

Fericitul Ilie îi ajuta pe cei care sufereau în urma torturilor la care erau supuși, preluând și normele lor de lucru pentru a nu fi din nou pedepsiți. Această forță imensă de dragoste și dăruire către celălalt i-a sfințit viața, fiind un model desăvârșit de smerenie, dragoste și bunătate.

După ce este eliberat în 1964, i se fixează domiciliu forțat la Bolintin unde va fi obligat să lucreze ca zidar. La 1 aprilie 1965, prin grija Patriarhului Justinian Marina, își reia slujirea preoțească la parohia Gârdești, din județul Teleorman. În 1970 este transferat la parohia Cucuruzu, din județul Giurgiu, unde slujește până la 1 ianuarie 1978.

Bineplăcând lui Dumnezeu și oamenilor, prin viețuirea sa cea desăvârșită, și-a sfârșit viața aceasta pământească la 22 iulie 1983, pe un pat de spital, după o perioadă de suferință trupească, înconjurat de familia sa. Strălucind în dragoste și smerenie, s-a făcut vas curat primitor al darurilor dumnezeiești, al discernământului și al înainte-vederii, arătându-se astfel îndrumător înțelept al sufletelor pe calea mântuirii și mare făcător de minuni.

După adormirea sa, la 15 ani de la mutarea la Domnul, trupul său a fost aflat întreg, binemirositor și frumos la vedere, numeroși credincioși alergând la cinstitele sale moaștele, prin care mulțime de bolnavi au primit tămăduire. Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.