Apostolul

Ap. 1 Corinteni 2, 9-16; 3, 1-8

1 Corinteni 2, 9-16

Ci precum este scris: "Cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El". Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul toate le cercetează, chiar și adâncurile lui Dumnezeu. Căci cine dintre oameni știe ale omului, decât duhul omului, care este în el? Așa și cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decât Duhul lui Dumnezeu. Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaștem cele dăruite nouă de Dumnezeu; Pe care le și grăim, dar nu în cuvinte învățate din înțelepciunea omenească, ci în cuvinte învățate de la Duhul Sfânt, lămurind lucruri duhovnicești oamenilor duhovnicești. Omul firesc nu primește cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie și nu poate să le înțeleagă, fiindcă ele se judecă duhovnicește. Dar omul duhovnicesc toate le judecă, pe el însă nu-l judecă nimeni; Căci "Cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-L învețe pe El?" Noi însă avem gândul lui Hristos.

1 Corinteni 3, 1-8

Și eu, fraților, n-am putut să vă vorbesc ca unor oameni duhovnicești, ci ca unora trupești, ca unor prunci în Hristos. Cu lapte v-am hrănit, nu cu bucate, căci încă nu puteați mânca și încă nici acum nu puteți, Fiindcă sunteți tot trupești. Câtă vreme este între voi pizmă și ceartă și dezbinări, nu sunteți, oare, trupești și nu după firea omenească umblați? Căci, când zice unul: Eu sunt al lui Pavel, iar altul: Eu sunt al lui Apollo, au nu sunteți oameni trupești? Dar ce este Apollo? Și ce este Pavel? Slujitori prin care ați crezut voi și după cum i-a dat Domnul fiecăruia. Eu am sădit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească. Astfel nici cel ce sădește nu e ceva, nici cel ce udă, ci numai Dumnezeu care face să crească. Cel care sădește și cel care udă sunt una și fiecare își va lua plata după osteneala sa.

Sfânta Evanghelie

Ev. Matei 13, 31-36

O altă pildă le-a pus înainte, zicând: Împărăția cerurilor este asemenea grăuntelui de muștar, pe care, luându-l, omul l-a semănat în țarina sa, Și care este mai mic decât toate semințele, dar când a crescut este mai mare decât toate legumele și se face pom, încât vin păsările cerului și se sălășluiesc în ramurile lui. Altă pildă le-a spus lor: Asemenea este împărăția cerurilor aluatului pe care, luându-l, o femeie l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit toată. Toate acestea le-a vorbit Iisus mulțimilor în pilde, și fără pildă nu le grăia nimic, Ca să se împlinească ce s-a spus prin proorocul care zice: "Deschide-voi în pilde gura Mea, spune-voi cele ascunse de la întemeierea lumii". După aceea, lăsând mulțimile, a venit în casă, iar ucenicii Lui s-au apropiat de El, zicând: Lămurește-ne nouă pilda cu neghina din țarină.

Sinaxar

Sfântul Mucenic Atinoghen

Sfântul Sfințit Mucenic Atinoghen, originar din Sevastia Capadociei, a fost episcop al orașului Pidahtoea.

În timpul persecuției împăratului Dioclețian, Sfântul Atinoghen s-a retras într-un schit din apropierea satului Pidaton. Aici trăia împreună cu 10 ucenici în rugăciune. Într-o zi, pe când Sfântul Atinoghen nu se afla în schit, ucenicii săi au fost prinși din porunca guvernatorului Filomarh și apoi uciși.

Plecând în căutarea lor, Atinoghen i-a aflat în temnița dregătorului și l-a mustrat pe acesta, atrăgând mânia guvernatorului, care a poruncit să fie omorât.

I s-a respectat totuși ultima dorință, aceea de a primi moartea în mănăstirea sa, prin tăierea capului.

Pe drumul spre mănăstire, o căprioară pe care Atinoghen o hrănea uneori cu mâna lui a fugit înspre el și văzându-l în chinuri, a început să plângă.

Atinoghen, preoții și ucenicii lui s-au mutat la Domnul în 311.

Tropar, glasul 4

Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credința răbdând până la sânge Sfințite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Sfânta Muceniță Iulia

Tot, astăzi, Biserica Ortodoxă pomenește pe Sfânta Muceniță Iulia, care s-a născut la Cartagina dintr-o familie aristocrată. Când persanii au capturat Cartagina, ei au luat de acolo mulți prizonieri, ca sclavi.

Sfânta Iulia a fost capturată și făcută sclavă, căzând în mâinile unui păgân, negustor în Siria. Văzând că este creștină, el a sfătuit-o de multe ori să se lepede de Hristos și să se facă de o credință cu el, dar Iulia l-a privit cu dispreț.

Văzând că Iulia este foarte credincioasă și pricepută la treburile pe care i le încredința, negustorul a lăsat-o în pace și nu i-a mai vorbit niciodată de credință.

Odată negustorul și-a încărcat marfa în corabie și luând-o și pe Iulia cu el. Când au sosit în Corsica, au nimerit într-un festival idolesc.

Dar cumva păgânii au descoperit că Iulia stă în corabie și au scos-o afară cu sila, în ciuda împotrivirii mari a negustorului, stăpânul ei.

Păgânii i-au tăiat sânii, au urcat-o pe o stâncă și au răstignit-o pe o cruce, unde Iulia și-a dat sufletul.

Moartea ei a descoperit-o îngerul lui Dumnezeu unor monahi de pe o insulă din apropiere, Margarita (sau Gorgona), care au îngropat-o cu cinste.

De-a lungul secolelor la mormântul Sfintei Iulia s-au lucrat nenumărate minuni, iar unora dintre cei vii chiar mucenița li s-a înfățișat aievea.

Ea a luat mucenicia cu cinste în veacul al șaselea.

Tropar, glas 4

Mielușeaua Ta, Iisuse, Ιulia, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și împreună cu Tine mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primește-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.