Apostolul

Ap. Romani 15, 17-29

Așadar, în Hristos Iisus am laudă, în cele către Dumnezeu. Căci nu voi cuteza să spun ceva din cele ce n-a săvârșit Hristos prin mine, spre ascultarea neamurilor, prin cuvânt și prin faptă, Prin puterea semnelor și a minunilor, prin puterea Duhului Sfânt, așa încât de la Ierusalim și din ținuturile de primprejur până la Iliria, am împlinit propovăduirea Evangheliei lui Hristos, Râvnind astfel să binevestesc acolo unde Hristos nu fusese numit, ca să nu zidesc pe temelie străină, Ci precum este scris: "Cărora nu li s-a vestit despre El, aceia Îl vor vedea; și cei ce n-au auzit Îl vor înțelege". De aceea am și fost împiedicat, de multe ori, ca să vin la voi. Dar acum, nemaiavând loc în aceste ținuturi și având dorința de mulți ani să vin la voi, Când mă voi duce în Spania, voi veni la voi. Căci nădăjduiesc să vă văd în trecere și, de către voi, să fiu însoțit până acolo, după ce mă voi bucura întâi, în parte, de voi. Acum însă mă duc la Ierusalim, ca să slujesc sfinților. Căci Macedonia și Ahaia au binevoit să facă o strângere de ajutoare pentru săracii dintre sfinții de la Ierusalim. Căci ei au binevoit și sunt datori față de ei. Căci dacă neamurile s-au împărtășit de cele duhovnicești ale lor, datori sunt și ei să le slujească în cele trupești. Săvârșind deci aceasta și încredințându-le roada aceasta, voi trece pe la voi, în Spania. Și știu că, venind la voi, voi veni cu deplinătatea binecuvântării lui Hristos.

Sfânta Evanghelie

Ev. Matei 12, 46-50; 13, 1-3

Matei 12, 46-50

Și încă vorbind El mulțimilor, iată mama și frații Lui stăteau afară, căutând să vorbească cu El. Cineva I-a zis: Iată mama Ta și frații Tăi stau afară, căutând să-Ți vorbească. Iar El i-a zis: Cine este mama Mea și cine sunt frații Mei? Și, întinzând mâna către ucenicii Săi, a zis: Iată mama Mea și frații Mei. Că oricine va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri, acela îmi este frate și soră și mamă.

Matei 13, 1-3

În ziua aceea, ieșind Iisus din casă, ședea lângă mare. Și s-au adunat la El mulțimi multe, încât intrând în corabie ședea în ea și toată mulțimea sta pe țărm. Și le-a grăit lor multe, în pilde, zicând: Iată a ieșit semănătorul să semene.

Sinaxar

Sfinții 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei

Au trăit în timpul împăratului Liciniu (308-321).

În acea perioadă, deși creștinii erau prinși și omorâți, numărul lor, în loc să scadă, creștea fără încetare. Credința în Hristos luminase, în acel oraș, și cugetele căpeteniilor, între care se aflau: Leontie, Mavrichie, Daniil și Antonie.

Aceștia, fără vreo teamă, își arătau credința lor în Hristos Cel înviat din morți. Pentru aceasta au îndurat chinuri pe care numai o minte rătăcită le putea născoci și, împreună cu ei, au pătimit și alți 41 de creștini.

În Nicopolea Armeniei Sfântul Leontie a fost adus înaintea judecătorului Lysius, împreună cu mai mulți prieteni ai lui. Ei au mărturisit înaintea lui Lysius, care era reprezentant și prieten al lui Licinius, că sunt creștini.

„Și unde este Hristos al vostru?” a întrebat Lysius: „Au nu s-a răstignit el și nu a murit în chinuri?”

La acestea a dat răspuns Sfântul Leontie: „Din moment ce știi că Hristos al nostru a murit pe cruce, atunci cunoaște, judecătorule, că El a și înviat din morți și S-a înălțat la cer”.

După o vorbire lungă despre credință, Lysius a poruncit să fie biciuiți iar apoi aruncați în temniță, unde să nu li se dea nici mâncare, nici băutură.

O femeie creștină din înalta aristocrație, pe nume Vlassiana, le-a adus apă pe care le-a strecurat-o prin ferestruica temniței. Iar apoi un înger al Domnului a venit la ei, care i-a mângâiat și i-a întărit.

Când a sunat ceasul rostirii osândei, înaintea lui Lysius s-au înfățișat doi dintre soldații lui și i-au declarat în față că sunt creștini, împreună și cu mai mulți alții, întru totul patruzeci și cinci de suflete.

Judecătorul i-a osândit imediat pe toți la moarte, poruncind ca să li se taie mâinile și picioarele, iar trupurile astfel mutilate să le fie aruncate în foc. Această tortură bestială a fost împlinită întocmai, iar sufletele cele mucenicești s-au înălțat la împăratul Hristos, strămutându-se la viața veșnică.

Acești Sfinți patruzeci și cinci de mucenici au luat cu cinste cununa mărturisirii celei sângeroase la anul 319.

Troparul, glas 4:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.