Apostolul

Ap. Romani 12, 4-5; 15-21

Romani 12, 4-5

Ci precum într-un singur trup avem multe mădulare și mădularele nu au toate aceeași lucrare, Așa și noi, cei mulți, un trup suntem în Hristos și fiecare suntem mădulare unii altora;

Romani 12, 15-21

Bucurați-vă cu cei ce se bucură; plângeți cu cei ce plâng. Cugetați același lucru unii pentru alții; nu cugetați la cele înalte, ci lăsați-vă duși de spre cele smerite. Nu vă socotiți voi înșivă înțelepți. Nu răsplătiți nimănui răul cu rău. Purtați grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor. Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiți în bună pace cu toți oamenii. Nu vă răzbunați singuri, iubiților, ci lăsați loc mâniei (lui Dumnezeu), căci scris este: "A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul". Deci, dacă vrăjmașul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci, făcând acestea, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul cu binele.

Sfânta Evanghelie

Ev. Matei 12, 9-13

Și trecând de acolo, a venit în sinagoga lor. Și iată un om având mâna uscată. Și L-au întrebat, zicând: Cade-se, oare, a vindeca sâmbăta? Ca să-L învinuiască. El le-a zis: Cine va fi între voi omul care va avea o oaie și, de va cădea ea sâmbăta în groapă, nu o va apuca și o va scoate? Cu cât se deosebește omul de oaie! De aceea se cade a face bine sâmbăta. Atunci i-a zis omului: Întinde mâna ta. El a întins-o și s-a făcut sănătoasă ca și cealaltă.

Sinaxar

Sfânta Mare Muceniță Chiriachi

În zilele împăratului Dioclețian (284-305), era un creștin pe nume Dorotei, cu soția sa, Eusebia, care, fiindcă nu aveau fii, se rugau lui Dumnezeu să le dea lor rod pântecelui, făgăduind să-l dăruiască Domnului pe copilul ce se va naște.

Deci, a ascultat Dumnezeu rugăciunea lor și au născut prunc de parte femeiască, în ziua Duminicii, pentru care pricină au numit-o Chiriachi (pentru că în limba greacă Ziua Domnului adică Duminica, se spune Chiriachi).

Și au păzit-o fecioară, fiindcă făgăduiseră să o dăruiască lui Dumnezeu. Dar, pe când Sfânta Chiriachi era de 16 ani, păgânul împărat Dioclețian a pornit prigoană împotriva creștinilor. Atunci au fost pârâți părinții Sfintei, împreună cu ea, că sunt creștini.

Deci, au venit slujitorii împărătești și, luându-i pe toți trei, au despărțit pe fecioară de părinții ei. Pe bătrâni i-au dus la Melitene în Armenia, unde au pătimit pentru Hristos de la dregătorul Iustus, iar pe frumoasa Chiriachi au trimis-o în lanțuri, la cezarul Maximian Galeriu (293-311), în Nicomidia.

Acesta, cercetând pe frumoasa fecioară și văzând statornicia ei în credință, a poruncit să fie crunt bătută. Sfânta a primit, în tăcere, cumplitele lovituri de toiege. Nu se văita, ci numai se ruga în tăcere. Văzând prigonitorul că nu izbutește să înduplece pe tânăra creștină să se lepede de credința ei, a lăsat-o în seama dregătorului Ilarian al Bitiniei.

Și, venind acesta la judecată chiar în capiștea idolească, mai înainte de a începe el să o întrebe pe Chiriachi, s-a făcut un mare cutremur de pământ, idolii au căzut și s-au prefăcut în pulbere și însuși Ilarian și-a aflat, acolo, moartea.

Peste câtva timp, a venit un alt dregător, care, aflând pe fecioară în temniță, a poruncit să se aprindă un foc mare și Sfânta să fie aruncată în flăcări. Și, începând atunci o ploaie mare, a potolit vâlvătaia și a stins focul, iar fecioara a scăpat nevătămată. A fost, apoi, aruncată la fiare sălbatice, dar fiarele, simțind sfințenia ei, se gudurau ca mieii.

Mulți păgâni, văzând lucrul acesta, au crezut în Hristos. Iar dregătorul, înțelegând că nimic nu izbutește, a poruncit ca Sfânta să fie scoasă din cetate și ucisă. Și, luând-o slujitorii, au scos-o afară din cetate, ca să-i taie capul, în ziua de 7 iulie din anul 303. Iar Sfânta a cerut voie să se roage.

După ce s-a rugat, a povățuit pe creștinii care îi urmaseră să mărturisească și ei credința. Apoi, culcându-se pe pământ, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Și ostașii, apropiindu-se de ea ca să-i taie capul și văzând-o deja moartă, s-au mirat. Deci, s-a făcut un glas dumnezeiesc, zicând: „Mergeți, fraților, și propovăduiți măririle lui Dumnezeu”. Atunci ostașii și cei ce erau de față au crezut în Hristos.

Moaștele Sfintei au fost îngropate cu evlavie de către creștini, fiind cunoscute pentru darul facerii de minuni. Prin voia lui Dumnezeu și purtarea de grijă a episcopului Iacob Stamati al Hușilor, în anul 1763, o mână din sfintele ei moaște a fost adusă de la Marea Lavră din Muntele Athos și așezată în biserica Mănăstirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel din Huși, ctitoria Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, catedrala de astăzi a Episcopiei Hușilor, Sfânta devenind ocrotitoare a acestei eparhii.

Pentru rugăciunile ei, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin.

Tropar, glasul 4:

Mielușeaua Ta, Iisuse, Chiriachi, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Sfântul Cuvios Toma din Maleon

Capul Maleo se află în sud-estul Greciei despărțind golful Argolic de cel Laconic, loc periculos pentru corăbieri. În vechime se afla acolo un templu al zeului Apolon.

Preacuviosul Toma Maleotul (sec. X) a fost un ostaș cinstit de toți cei ce-l cunoșteau. Iubirea pentru Hristos l-a îndemnat însă să părăsească lumea și astfel a îmbrăcat haina smereniei călugărești și s-a dus în pustie.

Dumnezeu a binecuvântat rugăciunea și nevoințele sale prin învrednicirea cu darul tămăduirilor minunate.

Tropar, glasul 8:

Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Toma, duhul tău.

Sfântul Mucenic Evanghel, Episcopul Tomisului

Sfântul Evanghel, ucenic al Sfântului Apostol Andrei (30 noiembrie), este primul episcop atestat documentar în Episcopia de Tomis (Constanța), situată în regiunea Dacia Pontica (Scythia Minor, sau Dobrogea). A păstorit credicioșii de la Gurile Dunării spre sfârșitul secolului al III-lea.

Sfântul Evanghel a convertit la creștinism mulți păgâni din Dacia Pontica to Christianity. Este menționat în relatarea martiriului Sfinților Epictet și Astion (8 iulie), unde este descris ca întemeietor al Bisericii din această regiune. Sfântul Evanghel i-a botezat pe părinții după trup ai Sfinților Epictet și Astion după ce preotul Bonosus i-a convertit la creștinism.

Se crede că Sfântul Evanghel a fost martirizat în timpul persecuției lui Dioclețian (284-305).