Apostolul

Ap. Romani 9, 6-19

Dar nu așa că ar fi căzut cuvântul lui Dumnezeu: căci nu toți cei din Israel sunt și israeliți; Nici pentru că sunt urmașii lui Avraam, sunt toți fii, ci "întru Isaac, a zis, se vor chema ție urmași", Adică: Nu copiii trupului sunt copii ai lui Dumnezeu, ci fiii făgăduinței se socotesc urmași. Căci al făgăduinței este cuvântul acesta: "(La anul) pe vremea aceasta voi veni și Sara va avea un fiu". Dar nu numai ea, ci și Rebeca, având copii gemeni dintr-unul, Isaac, părintele nostru; Și nefiind ei încă născuți și nefăcând ei ceva bun sau rău, ca să rămână voia lui Dumnezeu cea după alegere, nu din fapte, ci de la Cel care cheamă, I s-a zis ei că "cel mai mare va sluji celui mai mic", Precum este scris: "Pe Iacov l-am iubit, iar pe Isav l-am urât". Ce vom zice dar? Nu cumva la Dumnezeu este nedreptate? Nicidecum! Căci grăiește către Moise: "Voi milui pe cine vreau să-l miluiesc și Mă voi îndura de cine vreau să Mă îndur". Deci, dar, nu este nici de la cel care voiește, nici de la cel ce aleargă, ci de la Dumnezeu care miluiește. Căci Scriptura zice lui Faraon: "Pentru aceasta chiar te-am ridicat, ca să arăt în tine puterea Mea și ca numele Meu să se vestească în tot pământul". Deci, dar, Dumnezeu pe cine voiește îl miluiește, iar pe cine voiește îl împietrește. Îmi vei zice deci: De ce mai dojenește? Căci voinței Lui cine i-a stat împotrivă?

Sfânta Evanghelie

Ev. Matei 10, 32-36; 11, 1

Matei 10, 32-36

Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Nu socotiți că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. Și dușmanii omului (vor fi) casnicii lui.

Matei 11, 1

Sfârșind Iisus de dat aceste învățături celor doisprezece ucenici ai Săi, a trecut de acolo ca să învețe și să propovăduiască mai departe prin cetățile lor.

Sinaxar

Sfântul Cuvios Samson, primitorul de străini

Cuviosul Samson († 530) a fost rudă cu împăratul Constantin cel Mare (306-337).

Animat de dorința de a fi folositor aproapelui, a învățat Sfânta Scriptură, dar și cum să trateze bolnavii, la care s-a adăugat și darul lui Dumnezeu de a vindeca pe cei aflați în suferință. Pentru aceasta s-a învrednicit a face parte din doctorii cei fără de arginți.

După trecerea la cele veșnice a părinților săi doctorul Samson a împărțit averea sa săracilor și a eliberat și robii.

Apoi, și-a părăsit toate rudele și cunoscuții, a părăsit Roma și s-a dus în pustie. Samson a venit la Constantinopol și, găsindu-și o casă, primea în ea pe cei săraci și străini și pentru aceasta a fost numit „primitorul de străini”.

Samson primea la dânsul pe cei neputincioși, îi slujea și îi tămăduia de boli, nu numai prin procedeele medicale, ci și cu darul lui Dumnezeu.

Vestea minunatelor tămăduiri făcute de Samson a ajuns și la palatul împărătesc. Împăratul Justinian (527-565) se afla în mare neputință. A căutat cei mai buni doctori, dar niciunul nu reușise să-l vindece.

Într-o noapte, Împăratul Justinian a visat un bărbat pe care l-a descris unuia dintre guvernatori, care a remarcat că descrierea corespundea Sfântului Samson. Aducându-l la Împărat, Samson l-a vindecat. În semn de mulțumire a fost numit schevofilax, adică păzitor al sfintelor vase ale bisericii mari din Constantinopol.

A trecut la cele vesnice in anul 530 si a fost ingropat in biserica Sfantului Mucenic Mochie.

Tropar, glasul 8:

În răbdare ți-ai agonisit plata ta, părinte cuvioase; în rugăciuni neîncetat răbdând, pe săraci iubind și pe aceia îndestulând. Ci te roagă lui Hristos Dumnezeu, Sfinte Samson, milostive fericite, să mântuiască sufletele noastre.

Sfânta Ioana Mironosița

A fost soția lui Huza (sec. I), chivernisitorul palatului lui Irod. Este amintită de sfinții evangheliști în rândul femeilor mironosițe (Luca VIII, 3).

A fost de față la ospățul pe care Regele Irod l-a dat de ziua lui de naștere și a fost martoră la decapitarea Sfântului Ioan Botezătorul. A aflat de la soțul său locul unde a fost îngropat capul, a cumpărat un vas de lut, l-a pus în vas și l-a dus le Ierusalim, unde l-a îngropat pe Muntele Măslinilor.

Când unicul ei fiu s-a îmbolnăvit grav și niciun doctor nu l-a putut salva, Ioana lui Huza a aflat despre Iisus Nazarineanul, cel despre care vorbise Sfântul Ioan Botezătorul. Și-a convins soțul, pe Huza, să Îl cheme pe Mântuitorul în ajutor. Domnul nu a mers la copil, ci doar i-a răspuns: „Du-te fiul tău trăiește.” (Ioan 4: 50).

La presiunea lui Irod, Huza a alungat-o de acasă, iar ea a ajuns să trăiască modest. L-a căutat pe Iisus și L-a urmat alături de celelalte femei mironosițe care Îi slujeau Domnului. I-a rămas alături lui Hristos până la sfârșit, numărându-se printre femeile care au mers la mormânt în dimineața Învierii. Este pomenită de Evanghelistul Luca de două ori, în capitolul 8 al Evangheliei sale, versetul 3 și capitolul 24, versetul 10.