Apostolul

Ap. Fapte 15, 35-41

Iar Pavel și Barnaba petreceau în Antiohia, învățând și binevestind, împreună cu mulți alții, cuvântul Domnului. Și după câteva zile, Pavel a zis către Barnaba: Întorcându-ne, să cercetăm cum se află frații noștri în toate cetățile în care am vestit cuvântul Domnului. Barnaba voia să ia împreună cu ei și pe Ioan cel numit Marcu; Dar Pavel cerea să nu-l ia pe acesta cu ei, fiindcă se despărțise de ei din Pamfilia și nu venise alături de ei la lucrul la care fuseseră trimiși. Deci s-a iscat neînțelegere între ei, încât s-au despărțit unul de altul, și Barnaba, luând pe Marcu, a plecat cu corabia în Cipru; Iar Pavel, alegând pe Sila, a plecat, fiind încredințat de către frați harului Domnului. Și străbătea Siria și Cilicia, întărind Bisericile.

Sfânta Evanghelie

Ev. Ioan 10, 27-38

Oile Mele ascultă de glasul Meu și Eu le cunosc pe ele, și ele vin după Mine. Și Eu le dau viață veșnică și nu vor pieri în veac, și din mâna Mea nimeni nu le va răpi. Tatăl Meu, Care Mi le-a dat, este mai mare decât toți, și nimeni nu poate să le răpească din mâna Tatălui Meu. Iar Eu și Tatăl Meu una suntem. Iarăși au luat pietre iudeii ca să arunce asupra Lui. Iisus le-a răspuns: Multe lucruri bune v-am arătat vouă de la Tatăl Meu. Pentru care din ele, aruncați cu pietre asupra Mea? I-au răspuns iudeii: Nu pentru lucru bun aruncăm cu pietre asupra Ta, ci pentru hulă și pentru că Tu, om fiind, Te faci pe Tine Dumnezeu. Iisus le-a răspuns: Nu e scris în Legea voastră că "Eu am zis: dumnezei sunteți?" Dacă i-a numit dumnezei pe aceia către care a fost cuvântul lui Dumnezeu - și Scriptura nu poate să fie desființată - Despre Cel pe care Tatăl L-a sfințit și L-a trimis în lume, voi ziceți: Tu hulești, căci am spus: Fiul lui Dumnezeu sunt? Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu credeți în Mine. Iar dacă le fac, chiar dacă nu credeți în Mine, credeți în aceste lucrări, ca să știți și să cunoașteți că Tatăl este în Mine și Eu în Tatăl.

Sinaxar

Sf. Cuv. Simeon cel din Muntele Minunat

Sf. Cuv. Simeon cel din Muntele Minunat s-a născut în Antiohia Siriei în anul 521. Încă de la șase ani, după ce tatăl său, Ioan, a murit în timpul unui cutremur, cu binecuvântarea mamei sale, Sfânta Marta (pomenită la 4 iulie), a mers în Seleucia, pustnicind în muntele Pilasa.

Descoperind pe vârful muntelui o mănăstire al cărei egumen era stâlpnic, cu numele Ioan, a deprins de la el pravila vieții de stâlpnic.

Și, nădăjduind tânărul Simeon să urmeze părintelui său, se trudea în priveghere necontenită, în rugăciune stăruitoare și în post neîntrerupt. Și se arăta atât de blând încât și fiarele cele sălbatice veneau la el, fără teamă, și îl urmau, ca niște mielușei.

Acolo a început a se deprinde cu viața călugărească cea grea și cu răbdarea. Deseori, avea dumnezeiești arătări, care-l îndemnau să facă faptele cele bune și de cele rele să fugă. Pentru aceasta, Dumnezeu l-a învrednicit cu puterea tămăduirii bolilor.

Fiindu-i tulburată liniștea, de vreme ce mult popor venea la el, a primit poruncă să meargă la Muntele Minunat, într-un loc înalt și stâncos, unde a zidit o mănăstire, cu ajutorul celor tămăduiți, și acolo viețuia în liniște.

Și, fiind sfințit preot, în fiecare duminică, după Sfânta Liturghie, primea de la înger pâine cerească, din care gustând de trei ori, nu mai avea nevoie de nicio altă hrană pământească.

La Muntele Minunat a continuat să ducă o viață aspră, urcându-se în vârful unui stâlp. Și stătea în picioare, sau rezemat de îngrăditura ce și-o făcuse în jurul său, sub cerul liber, și iarna, și vara. Și a trăit în această luptă și răbdare, peste firea omenească, vreme de 66 de ani, neputând să doarmă, ci doar ațipind puțin și rugându-se fără odihnă.

Pentru viața lui plină de sfințenie, a fost cinstit de toți creștinii ortodocși. El a trecut la cele veșnice, în vârstă de 71 de ani, în 24 mai 592.

El trebuie deosebit de celălalt Sfânt Simeon, tot stâlpnic, pomenit la 1 septembrie, care a trăit mai înainte, între anii 388-459, și a cărui mănăstire se afla aproape de Alep (astăzi în Siria).

Sfântul Cuvios Simeon a alcătuit mai multe scrieri: scrisori și cuvinte duhovnicești, tropare și rugăciuni, din care o parte s-au păstrat până astăzi. Mănăstirea sa, aflată nu departe de Antiohia (astăzi în Turcia), locuită mai ales de călugări georgieni, și-a continuat existența, în ciuda deselor năvăliri ale păgânilor, până în veacul al XIII-lea.

Moaștele sale au fost aduse mai târziu în Imperiul bizantin, iar cinstitul său cap a ajuns în Moldova, fiind așezat în Mănăstirea Neamț de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare (1457-1504).

Pentru rugăciunile Cuviosului Simeon, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin.

Tropar, glasul 1:

Al răbdării stâlp ai fost râvnind cuvioase, părinților celor mai dinainte: lui Iov întru patimi, lui losif întru ispite și vieții celor fără de trup fiind în trup. Simeoane părintele nostru, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.