Apostolul

Ap. Fapte 5, 21-32

Și, auzind, au intrat de dimineață în templu și învățau. Dar venind arhiereul și cei împreună cu el, au adunat sinedriul și tot sfatul bătrânilor fiilor lui Israel și au trimis la temniță să-i aducă pe apostoli. Dar, ducându-se, slugile nu i-au găsit în temniță și, întorcându-se, au vestit, Zicând: Temnița am găsit-o încuiată în toată siguranța și pe paznici stând la uși, dar când am descuiat, înăuntru n-am găsit pe nimeni. Când au auzit aceste cuvinte, căpetenia pazei templului și arhiereii erau nedumeriți cu privire la ei, ce-ar putea să fie aceasta. Dar venind cineva, le-a dat de veste: Iată, bărbații pe care i-ați pus în temniță sunt în templu, stând și învățând poporul. Atunci, ducându-se, căpetenia pazei templului împreună cu slujitorii i-au adus dar nu cu sila, că se temeau de popor să nu-i omoare cu pietre. Și, aducându-i, i-au pus în fața sinedriului. Iar arhiereul i-a întrebat, Zicând: Au nu v-am poruncit vouă cu poruncă să nu mai învățați în numele acesta? Și iată ați umplut Ierusalimul cu învățătura voastră și voiți să aduceți asupra noastră sângele Acestui Om! Iar Petru și apostolii, răspunzând, au zis: Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni. Dumnezeul părinților noștri a înviat pe Iisus, pe Care voi L-ați omorât, spânzurându-L pe lemn. Pe Acesta, Dumnezeu, prin dreapta Sa, L-a înălțat Stăpânitor și Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăință și iertarea păcatelor. Și suntem martori ai acestor cuvinte noi și Duhul Sfânt, pe Care Dumnezeu L-a dat celor ce Îl ascultă.

Sfânta Evanghelie

Ev. Ioan 6, 14-27

Iar oamenii văzând minunea pe care a făcut-o, ziceau: Acesta este într-adevăr Proorocul, Care va să vină în lume. Cunoscând deci Iisus că au să vină și să-L ia cu sila, ca să-L facă rege, S-a dus iarăși în munte, El singur. Și când s-a făcut seară, ucenicii Lui s-au coborât la mare. Și intrând în corabie, mergeau spre Capernaum, dincolo de mare. Și s-a făcut întuneric și Iisus încă nu venise la ei, Și suflând vânt mare, marea se întărâta. După ce au vâslit deci ca la douăzeci și cinci sau treizeci de stadii, au văzut pe Iisus umblând pe apă și apropiindu-Se de corabie, ei s-au înfricoșat. Iar El le-a zis: Eu sunt; nu vă temeți! Deci voiau să-L ia în corabie, și îndată corabia a sosit la țărmul la care mergeau. A doua zi, mulțimea, care sta de cealaltă parte a mării, a văzut că nu era acolo decât numai o corabie mai mică și că Iisus nu intrase în corabie împreună cu ucenicii Săi, ci plecaseră numai ucenicii Lui. Și alte corăbii mai mic au venit din Tiberiada în apropiere de locul unde ei mâncaseră pâinea, după ce Domnul mulțumise. Deci, când a văzut mulțimea că Iisus nu este acolo, nici ucenicii Lui, au intrat și ei în corăbiile cele mici și au venit în Capernaum, căutându-L pe Iisus. Și găsindu-L dincolo de mare, I-au zis: Învățătorule, când ai venit aici? Iisus le-a răspuns și a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Mă căutați nu pentru că ați văzut minuni, ci pentru că ați mâncat din pâini și v-ați săturat. Lucrați nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viața veșnică și pe care o va da vouă Fiul Omului, căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatăl.

Sinaxar

Sfântul Irodion de la Lainici

Sfântul Irodion s-a născut în București, în anul 1821, și a primit la botez numele de Ioan. La numai 20 de ani, tânărul cu viață de ascet își găsește adevărata menire închinoviindu-se ca frate în lavra Cernicăi.

După ce a trecut prin aproape toate ascultările, datorită aleselor sale calități, tânărul Ioan a fost tuns în monahism în data de 3 decembrie 1846.

Cuviosul Irodion s-a făcut remarcat prin viața sa aleasă: postea foarte mult, își împlinea cu osârdie pravila și canonul, nu lipsea niciodată de la slujbe, noaptea o petrecea în lacrimile rugăciunii, iar ziua lucra ală­turi de părinți la ascultările cele mai grele.

La numai câteva zile după călugărie, pe data de 22 decembrie 1846, cuviosul a fost hirotonit preot și duhovnic pentru întreaga obște a mă­năstirii. Experiența uceniciei lângă Sfântul Calinic îi conferea un mare echilibru în luarea deciziilor, iar virtuțile pe care le avea îl făcuseră unul dintre cei mai căutați duhovnici.

Odată cu învestirea Sfântului Calinic ca Episcop de Râmnic în anul 1850, Cuviosul Irodion a trebuit să părăsească Cernica pentru a se stabili la Mănăstirea Lainici, devenind duhovnicul sfântului.

Deși avea o experiență duhovnicească vastă, cuviosul părinte s-a supus întru totul rânduielii pe care a întâlnit-o aici. Cu acordul unanim al obștii, la data de 15 iunie 1854, cuviosul părinte a fost instalat de Sfântul Calinic în egumenia Mănăstirii Lainici.

Între 1854 și 1900, Sfântul Irodion a cerut de cinci ori să fie eliberat din ascultarea de stareț al mănăstirii și tot de atâtea ori a revenit la solicitarea și nevoile obștii. Strânsese în jurul lui o obște generoasă, mai mare decât cele de la Cozia sau Tismana.

Sfântul Irodion ajunsese să fie căutat de mulți credincioși, făcând minuni încă din timpul vieții: alunga duhurile rele, de multe ori le spunea oamenilor păcatele lor și ale înaintașilor lor. Pe 3 mai 1900, Sfântul Irodion a trecut la Domnul. După trecerea sa la Domnul, la mormântul său se petreceau multe minuni.

Sfintele sale moaște au fost descoperite cu post și rugăciune, după 109 ani de la trecerea sa la Domnul, sub purtarea de grijă a Mitropolitului Olteniei.

În ziua de 1 mai 2011 a avut loc la Mănăstirea Lainici slujba de canonizare a Sfântului Irodion, în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și a membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Tropar, glasul 5:

Pe luceafărul nostru cel din Oltenia, cu închinare de taină, ca pe un părinte ales să-l slăvim acum noi, ucenicii lui; că înainte-văzător s-a făcut Sfântul Irodion, de boli pe toți vindecându-i și duhovnic dumnezeiesc s-a arătat în viața sa.

Sfântul Mucenic Timotei și soția sa, Mavra

Acest sfânt Timotei aflându-se în chipul clericilor, în Egipt, fiind anagnost, învăța poporul din satul Penapeon sfintele cuvinte. După aceea luându-și femeie pe Mavra, și nelocuind cu dânsa nici douăzeci de zile, a fost pârât, și l-au dus la Arian, guvernatorul Tebaidei.

Acesta i-a poruncit să-și aducă cărțile pe care le citea creștinilor, el însă n-a voit să facă aceasta, ci încă a zis guvernatorului că el își ține cărțile în loc de copii, și cu acestea se întărește și de îngeri este păzit, când îi cheamă într-ajutor prin puterea dumnezeieștilor cuvinte ce erau scrise în cărți; și că nimeni nu-și va da de bunăvoie copiii săi spre moarte.

Pentru aceasta i-au băgat prin urechi piroane de fier arse, din care i s-au vătămat luminile ochilor, și i s-au scurs. După aceea îi legară gleznele la o roată i-au pus o zăbală în gură, și l-au spânzurat cu capul în jos, legându-i o piatră de grumaji. Dar neslăbindu-se el cu aceste chinuri, a gândit guvernatorul să amăgească pe femeia lui, Mavra, și a luat-o cu amăgiri, zicându-i să se împodobească și să slujească idolilor.

Iar ea nu a ascultat de dânsul, ci mai vârtos ascultând ce o învăța sfântul Timotei, soțul ei, ea a mărturisit înaintea guvernatorului că este creștină.

Atunci i-au smuls părul capului și i-au tăiat degetele și au băgat-o în apă clocotită, în care nefiind opărită sfânta, a crezut guvernatorul că apa nu este clocotită și a poruncit să i se toarne apă în mână. Atunci sfânta a luat cu mâna ei apă din căldare și turnându-i în mână s-a jupuit pielea de pe mâna guvernatorului.

Pentru aceasta au fost răstigniți amândoi, și stând nouă zile răstigniți, se învățau unul pe altul să rabde chinurile, și se sfătuiau să nu slăbească, și așa și-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu.

În vremea când se aflau sfinții pe cruce, diavolul venind în vedenie la sfânta muceniță Mavra, i-a dat un pahar de miere cu lapte, și o îndemna să-l bea, iar ea cu rugăciunea sa l-a alungat; și iarăși a văzut cum a dus-o la o apă curgătoare, și o îndemna să bea; dar ea zise:

„Nu voi bea dintr-acestea, ci din paharul vieții și al nemuririi ce mi-a pregătit Hristos.”

Și așa a fost diavolul biruit și s-a depărtat de la dânsa. Și venind îngerul lui Dumnezeu la dânsa, a văzut sfânta că a dus-o la cer, și luând-o de mână îi arătă un scaun, și haină luminoasă peste dânsa și o cunună, și-i zise: „Acestea ți s-au gătit ție”.

După aceea a dus-o într-un loc mai înalt, și iarăși îi arătă alt scaun și haină înfrumusețată și cunună, și-i zise: „Acestea s-au gătit spre moștenire bărbatului tău. Iar osebirea locului însemnează că bărbatul tău a fost pricinuitor al mântuirii tale”.

Tropar, glasul 4:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.