Apostolul
Ap. Evrei 10, 32-38
Aduceți-vă, dar, aminte mai întâi de zilele în care, după ce ați fost luminați, ați răbdat luptă grea de suferințe, Parte făcându-vă priveliște cu ocările și cu necazurile îndurate, parte suferind împreună cu cei ce treceau prin unele ca acestea, Căci ați avut milă de cei închiși, iar răpirea averilor voastre ați primit-o cu bucurie, bine știind că voi aveți o mai bună și statornică avere. Nu lepădați dar încrederea voastră, care are mare răsplătire. Căci aveți nevoie de răbdare ca, făcând voia lui Dumnezeu, să dobândiți făgăduința. "Căci mai este puțin timp, prea puțin, și Cel ce e să vină, va veni și nu va întârzia; Iar dreptul din credință va fi viu; și de se va îndoi cineva, nu va binevoi sufletul Meu întru el".
Sfânta Evanghelie
Ev. Marcu 2, 14-17
Și trecând, a văzut pe Levi al lui Alfeu, șezând la vamă, și i-a zis: Urmează-Mi! Iar el, sculându-se, I-a urmat. Și când ședea El în casa lui Levi, mulți vameși și păcătoși ședeau la masă cu Iisus și cu ucenicii Lui. Că erau mulți și-I urmau. Iar cărturarii și fariseii, văzându-L că mănâncă împreună cu vameșii și păcătoșii, ziceau către ucenicii Lui: De ce mănâncă și bea Învățătorul vostru cu vameșii și păcătoșii? Dar, auzind, Iisus le-a zis: Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să chem pe cei drepți ci pe păcătoși la pocăință.
Sinaxar
Sfântul Mucenic Vasile, preotul din Ancira
A păstorit biserica din Ancira (Asia Mică) în timpul împăratului păgân Iulian Apostatul (361 -363) care a încercat revigorarea păgânismului.
Refuzând să se lepede de credința creștină, Sfântul Vasile a fost prins și întemnițat.
Împăratul Iulian a trimis pe slujitorii săi, Elpidiu, Pigasie și Asclepie să fie judecat, apoi, s-a oprit chiar el în Ancira deoarece se afla în campania pornită fiind împotriva perșilor. Fiind adus în fața împăratului a fost amenințat cu chinuri groaznice dacă nu se leapădă de credința ortodoxă, apoi a fost întemnițat din nou.
Fiind a fost adus a doua oară în fața împăratului Iulian, l-a înfruntat cu demnitate refuzând să aducă jertfă idolilor. A fost supus supliciilor și a suferit moarte martirică (+362) .
Tropar
Glasul 4
Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credința răbdând până la sânge, Sfințite Mucenice Vasile, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Sfânta Drosida, fiica împăratului Traian
A trăit la începutul secolului al II-lea, perioadă în care adunările creștine erau interzise în Imperiul Roman, iar creștinii, pedepsiți cu moartea.
În acele vremuri, cinci fecioare adunau trupurile martirilor din locurile de persecuție, le ungeau cu miruri și le înfășurau în giulgiuri curate, după care le ascundeau în locurile de sihăstrie unde viețuiau.
Drosida, fiica împăratului, era creștină în taină. Ea ieșea noaptea din palat și le ajuta pe acestea la acest lucru binecuvântat. Sfânta era logodită cu Adrian, unul din consilierii împăratului, care l-a îndemnat pe acesta să pună sub pază trupurile mucenicilor ca să vadă de către cine sunt furate.
Ascultând sfatul consilierului său, cele cinci femei au fost prinse, întemnițate, apoi au fost aruncate într-un cuptor în care se topea arama.
Spre deosebire de cele cinci fecioare, Drosida a primit șansa de a fi iertată, cu condiția să renunțe la credința creștină.
A refuzat și, rugându-se fierbinte lui Dumnezeu, a scăpat de sub supravegherea soldaților rânduiți să o păzească, apoi, ieșind s-a dus să se arunce în cuptor, dorind să se alăture celorlalte cinci fecioare.
Pe cale, gândindu-se că nu are haină de nuntă să meargă la Dumnezeu, fiind nebotezată, a luat mirul pe care-l avea la ea și ungându-se, s-a aruncat în apa unui lac și s-a botezat.
Apoi, timp de șapte zile s-a ascuns, trăind în post și rugăciune. În acest timp, creștinii au găsit-o și, alăturându-i-se, au aflat cine era și ce pătimise. Iar în a opta zi, Sfânta Muceniță Drosida a suferit moarte martirică, fiind aruncată în cuptorul de foc.