Apostolul

Ap. Evrei 1, 1-12

După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri și în multe chipuri, a vorbit părinților noștri prin prooroci, În zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moștenitor a toate și prin Care a făcut și veacurile; Care, fiind strălucirea slavei și chipul ființei Lui și Care ține toate cu cuvântul puterii Sale, după ce a săvârșit, prin El însuși, curățirea păcatelor noastre, a șezut de-a dreapta slavei, întru cele prea înalte, Făcându-Se cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moștenit un nume mai deosebit decât ei. Căci căruia dintre îngeri i-a zis Dumnezeu vreodată: "Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi Te-am născut"; și iarăși: "Eu Îi voi fi Lui Tată și El Îmi va fi Mie Fiu"? Și iarăși, când aduce în lume pe Cel întâi născut, El zice: "Și să se închine Lui toți îngerii lui Dumnezeu". Și de îngeri zice: "Cel ce face pe îngerii Săi duhuri și pe slujitorii Săi pară de foc"; Iar către Fiul: "Tronul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului; și toiagul dreptății este toiagul împărăției Tale. Iubit-ai dreptatea și ai urât fărădelegea; pentru aceea Te-a uns pe Tine, Dumnezeule, Dumnezeul Tău cu untdelemnul bucuriei, mai mult decât pe părtașii Tăi". Și: "Întru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat și cerurile sunt lucrul mâinilor Tale; Ele vor pieri, dar Tu rămâi, și toate ca o haină se vor învechi; Și ca un pe un veșmânt le vei strânge și ca o haină vor fi schimbate. Dar Tu același ești și anii Tăi nu se vor sfârși".

Sfânta Evanghelie

Ev. Marcu 2, 23-28; 3, 1-5

Marcu 2, 23-28

Și pe când mergea El într-o sâmbătă prin semănături, ucenicii Lui, în drumul lor, au început să smulgă spice. Și fariseii Îi ziceau: Vezi, de ce fac sâmbăta ce nu se cuvine? Și Iisus le-a răspuns: Au niciodată n-ați citit ce a făcut David, când a avut nevoie și a flămânzit, el și cei ce erau cu el? Cum a intrat în casa lui Dumnezeu, în zilele lui Abiatar arhiereul, și a mâncat pâinile punerii înainte, pe care nu se cuvenea să le mănânce decât numai preoții, și a dat și celor ce erau cu el? Și le zicea lor: Sâmbăta a fost făcută pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă. Astfel că Fiul Omului este domn și al sâmbetei.

Marcu 3, 1-5

Și iarăși a intrat în sinagogă. Și era acolo un om având mâna uscată. Și Îl pândeau pe Iisus să vadă dacă îl va vindeca sâmbăta, ca să-L învinuiască. Și a zis omului care avea mâna uscată: Ridică-te în mijloc! Și a zis lor: Se cuvine, sâmbăta, a face bine sau a face rău, a mântui un suflet sau a-l pierde? Dar ei tăceau; Și privindu-i pe ei cu mânie și întristându-Se de învârtoșarea inimii lor, a zis omului: Întinde mâna ta! Și a întins-o, și mâna lui s-a făcut sănătoasă.

Sinaxar

În ziua a opta a lunii martie, săvârșim pomenirea Sfântului Preot Mucenic Liviu-Galaction de la Cluj.

Sfântul preot Liviu-Galaction s-a născut în 16 mai 1898, în localitatea Cristian, din județul Brașov. Tatăl său, Nicolae Munteanu, învățător, iar mama sa Maria, casnică, au dat naștere la șase copii, dintre care Liviu Galaction a fost al doilea. Din copilărie, el a fost iubitor de Dumnezeu și plin de evlavie față de Biserică. A învățat mai întâi la școală românească din Cristian, întemeiată și condusă de tatăl său, apoi a urmat Liceul Andrei Șaguna din Brașov și Institutul Teologic din Sibiu, pe care l-a absolvit în anul 1920. În 1923 a obținut titlul de doctor în teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cernăuți. În același an s-a căsătorit cu Silvia, Dumnezeu binecuvântându-i cu trei copii. În anul 1924, după ce Episcopul Nicolae Ivan a înființat Academia Teologică din Cluj, tânărul Liviu-Galaction a fost chemat ca profesor la școala care avea să formeze viitorii slujitori ai altarelor străbune din Eparhia Clujului. Darul preoției l-a primit prin punerea mâinilor aceluiași episcop, în 17 februarie 1927. A fost profesorul cu cea mai lungă activitate în cadrul Academiei Teologice din Cluj, ajungând și rector al ei. Teologia lui se putea caracteriza ca mărturisitoare, nu numai prin conținutul și modul predării ei, ci și prin pilda propriei vieți. Cei care l-au cunoscut mărturiseau că era „profesorul desăvârșit, care știe să fie față de studentul său, în același timp, părinte și frate; să fie dascăl și părtaș la știință și la neștiință”. A publicat numeroase articole teologice și culturale, în multe dintre ele prezentând pericolul pe care îl constituiau ideologiile fără Dumnezeu, care erau tot mai prezente în acea perioadă. După ocuparea Ardealului de Nord de către regimul horthyst, în 1940, Părintele Liviu-Galaction, arătând mult curaj și statornicie, nu a părăsit Clujul, ci a rămas împreună cu Episcopul Nicolae Colan și cu unii intelectuali români, ca să insufle speranță românilor transilvăneni asupriți. Inima lui iubitoare l-a îndemnat să sprijine nu numai pe cei de un neam cu el, ci și pe alți clujeni de alte neamuri și credințe, cunoscându-se, de exemplu, că a salvat, de la deportare și de la o moarte sigură, trei tineri evrei, pe care i-a ajutat să treacă dincolo de graniță. După eliberarea Ardealului de Nord, greutățile nu s-au împuținat, deoarece în România s-a instaurat regimul comunist ateu, care propovăduia ura de clasă și materialismul dialectic, aspecte ale ideologiei marxiste pe care părintele le combătuse în scrierile sale. Început al prigoanei și al suferințelor Părintelui a fost desființarea, în anul 1952, a Institutului Teologic din Cluj, pe care îl conducea. Nu i s-a permis să se transfere ca profesor la un alt institut, și, sub pretextul unor acuzații calomnioase, i s-a confiscat și naționalizat locuința. A fost numit preot slujitor la biserica Sfinții Trei Ierarhi din Bistrița, unde, timp de șase ani, s-a ostenit cu multă râvnă și dăruire, întărindu-i în credința ortodoxă pe cei încredințați lui spre păstorire. Cuvântările pe care le rostea au atras mulțimea credincioșilor, fapt care nu era deloc pe placul Securității Statului, care a inițiat urmărirea sa. În 1958, Episcopul Teofil Herineanu, care dorea să revigoreze viața duhovnicească din Eparhie, l-a rechemat la Cluj, ca vicar administrativ. La soborul protopopilor din august 1958, părintele Liviu-Galaction a primit sarcina de a realiza o programă analitică orientativă pentru catehizarea copiilor și a adulților. Planul de cateheză, pregătit în colaborare cu preotul profesor Ioan Bunea, de la Seminarul Teologic, a fost aprobat de Episcopul Teofil și trimis către protopopiatele din Eparhie. Proiectul catehetic însă nu a apucat să fie implementat în parohii. În 21 noiembrie 1958, părintele Liviu-Galaction a fost arestat, anchetat și torturat fizic și psihic, până la judecarea sa, petrecută la 6 mai 1959. În timpul procesului a dat dovadă de credință și nădejde în Dumnezeu, spunând că este gata să primească martiriul pentru credința în Hristos. A fost condamnat la 17 ani de temniță grea, dar, în urma recursului, pedeapsa i-a fost redusă la 8 ani. A fost închis la Gherla, apoi la Aiud, unde a mărturisit dreapta credință ortodoxă cu prețul vieții sale, întrucât, în urma suferințelor îndurate, și-a încredințat sufletul în mâinile Mântuitorului Hristos, la 8 martie 1961, trupul său fiind aruncat în groapa comună a martirilor de la Aiud.

Pentru iubirea sa jertfelnică față de Stăpânul Hristos pe care l-a slujit în toată viața sa și pentru mărturisirea desăvârșită a credinței creștine străbune, trecut prin proba de sânge, într-o vreme a necredinței și a ateismului, Dumnezeu l-a proslăvit pe preotul și mărturisitorul Său, Liviu-Galaction, în soborul sfinților mucenici.

Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

Sfântul Teofilact Mărturisitorul

Sfântul Teofilact Mărturisitorul, Episcopul Nicomidiei – Provenea dintr-o familie bogată. Părinții săi l-au trimis la Constantinopol pentru a studia, aici împrietenindu-se cu Tarasie, secretarul împărătesei Irina (780-802) și cu Mihail, viitorul episcop al Sinadelor.

Tarasie a ajuns patriarh. Mihail și Teofilact au intrat într-o mănăstire de pe țărmul Mării Negre.

Patriarhul Tarasie l-a hirotonit pe Teofilact episcop al Nicomidiei, iar pe Mihail episcop al Sinadelor.

Când la conducerea Bizanțului a venit Leon Armeanul (813-820) au început luptele împotriva cinstirii icoanelor.

Marii ierarhi ai bisericii de atunci, în frunte cu patriarhul Nichifor, urmașul lui Tarasie, printre care și Teofliact al Nicomidiei s-au dus la împărat cu rugămintea de a înceta tulburarea apărută în Biserică, având în vedere că cinstirea sfintelor icoane a fost hotărâtă de Sinodul VII Ecumenic, de la Niceea, în anul 787.

Împăratul nu a ascultat sfaturile înțelepte ale ierarhilor, ci a luat chiar aspre hotărâri împotriva lor. Patriarhul Nichifor a fost exilat în insula Tasos, Mihail al Sinadelor, în Evdochiada. Teofilact a fost exilat în Strovila, un oraș lângă mare.

Acolo a mai petrecut timp de 30 de ani, după care a trecut cu pace la Domnul.

Trupul lui a fost dus în Nicomidia, în timpul împărătesei Teodora (842-867) și îngropat cu cinstea cuvenită.

Troparul, glas 6

Neștiut ai trăit, preafericite, dar Hristos te-a arătat pe tine tuturor, luminând ca un astru, punându-te ca pe o lumină în­țelegătoare în sfeșnic. Și ți-a înmânat tablele dogmelor Du­hului, cu care luminează-ne și pe noi.