Apostolul

Ap. Romani 14, 19-23; 16, 25-27

Romani 14, 19-23

Drept aceea să urmărim cele ale păcii și cele ale zidirii unuia de către altul. Nu strica, pentru mâncare, lucrul lui Dumnezeu. Toate sunt curate, dar rău este pentru omul care mănâncă spre poticnire. Bine este să nu mănânci carne, nici să bei vin, nici să faci ceva de care fratele tău se poticnește, se smintește sau slăbește (în credință). Credința pe care o ai, s-o ai pentru tine însuți, înaintea lui Dumnezeu. Fericit este cel ce nu se judecă pe sine în ceea ce aprobă! Iar cel ce se îndoiește, dacă va mânca, se osândește, fiindcă n-a fost din credință. Și tot ce nu este din credință este păcat.

Romani 16, 25-27

Iar celui ce poate să vă întărească după Evanghelia mea și după propovăduirea lui Iisus Hristos, potrivit cu descoperirea tainei celei ascunse din timpuri veșnice, Iar acum arătată prin Scripturile proorocilor, după porunca veșnicului Dumnezeu și cunoscută la toate neamurile spre ascultarea credinței, Unuia înțeleptului Dumnezeu, prin Iisus Hristos, fie slava în vecii vecilor. Amin!

Sfânta Evanghelie

Ev. Matei 6, 1-13

Luați aminte ca faptele dreptății voastre să nu le faceți înaintea oamenilor ca să fiți văzuți de ei; altfel nu veți avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri. Deci, când faci milostenie, nu trâmbița înaintea ta, cum fac fățarnicii în sinagogi și pe ulițe, ca să fie slăviți de oameni; adevărat grăiesc vouă: și-au luat plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta ta, Ca milostenia ta să fie într-ascuns și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție. Iar când vă rugați, nu fiți ca fățarnicii cărora le place, prin sinagogi și prin colțurile ulițelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: și-au luat plata lor. Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta și, închizând ușa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție. Când vă rugați, nu spuneți multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate. Deci nu vă asemănați lor, că știe Tatăl vostru de cele ce aveți trebuință mai înainte ca să cereți voi de la El. Deci voi așa să vă rugați: Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău; Vie împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi; Și ne iartă nouă greșealele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri; Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Că a Ta este împărăția și puterea și slava în veci. Amin!

Sinaxar

Sfânta Cuvioasă Muceniță Evdochia

Sfânta Cuvioasă Muceniță Evdochia (sec. II) – a trăit în timpul împăratului Traian (98-117) și ducea în orașul Iliopolis din Siria o viață de desfrâu și păcat din care își agonisise o avere destul de mare.

Într-o seară a ajuns în Iliopolis monahul Gherman care fusese la Ierusalim pentru a se închina și se afla în drum spre mănăstirea sa. A fost primit de un creștin a cărui casă era lângă cea a Evdochiei.

Peste noapte, Evdochia auzind rugăciunile monahului, dimineața l-a rugat cu stăruință să vină la ea pentru a discuta. Monahul Gherman a reușit să o convingă de adevărurile credinței creștine.

După îndemnul Cuviosului Gherman, Evdochia a stat închisă în rugăciuni, o săptămână întreagă. Apoi, a chemat preotul bisericii din Iliopolis să o lumineze și mai mult în dreapta credință.

După aceasta a mai stat Evdochia alte șapte zile în casă, rugându-se. În ultima noapte a visat că se urca spre cer împreună cu un tânăr în haine albe ca lumina.

Pe la jumătatea înălțimii s-a repezit asupra ei o creatură cu chip întunecat care vroia să o smulgă din mâna celui luminat. Evdochia s-a trezit înspăimântată și s-a închinat, deși nu era creștină încă.

Înainte de plecare, Gherman a îndemnat-o să se boteze, lucru care s-a și întâmplat, Evdochia primind sfântul botez prin mâinile episcopului Teodot.

În continuare, ea a eliberat slujitorii pe care îi avea în casă și a împărțit averea sa, iar casa și alte bunurile le-a lăsat preotului din oraș, retrăgându-se într-o mănăstire, nu de parte de cea monahului Gherman.

După 13 luni a murit maica Haritinia, stareța acelei mănăstiri, iar soborul mănăstirii a ales-o pe Evdochia stareță în locul ei.

Uneltirile diavolului nu au întârziat să apără. Astfel, mai mulți tineri care o cunoscuseră pe Evdochia pe când aceasta se afla în păcat, aflând locul unde s-a retras, au pârât-o că a luat cu ea aurul cuvenit vistieriei împărătești și că a necinstit pe zei îmbrățișând credința în Mântuitorul Iisus Hristos.

Dumnezeu i-a dat însă Evdochiei puterea să stea cu bărbăție în fața judecătorilor și să-i încredințeze de darului Domnului nostru Iisus Hristos prin multe minuni.

Aurelian, primul judecător, s-a creștinat cu soția și cu fiul lui și făcându-se diacon a ajuns episcop în locul lui Teodot. Chelasia, soția lui, a intrat în mănăstirea Evdochiei, deși era urmărită de Diogen, al doilea judecător.

Toată mânia lui Diogen s-a răsfrânt asupra stareței Evdochia care a suferit cu multă răbdare supliciile la care a fost supusă mărturisind pe Iisus Hristos.

În timpul chinurilor, Diogen orbise, însă Evdochia l-a vindecat. Pentru aceasta, Diogen s-a botezat.

Al treilea judecător, Vincentiu, auzind cele întâmplate și cum cei doi judecători dinainte de el au primit botezul, nu a mai chemat-o la judecată, ci a trimis direct ostașii în mănăstire să îi taie capul, primind astfel cununa muceniciei.

Troparul, glas 4:

Mielușeaua Ta, Iisuse, Evdochia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Sfânta Cuvioasă Domnina

Sfânta Domnina s-a născut din părinți binecredincioși și bogați. Încă din pruncie afierosindu-se lui Dumnezeu, s-a dedat nevoințelor pustnicești și înfrânării tuturor pornirilor trupului.

Făcându-și o colibă lângă grădina maicii sale, a petrecut zi și noapte în ea, udându-și cu lacrimi neîncetat nu numai obrajii ci și veșmintele ei cele din păr, căci de o astfel de îmbrăcăminte se slujea. Către cântările cocoșilor, intrând în biserică, laolaltă cu toată mulțimea credincioșilor, aducea lui Dumnezeu cântare de laudă.

Hrana ei era lintea înmuiată în apă; și a suferit toată osteneala aceasta a postului, cu toate că avea trup firav și era încă de vie aproape moartă. Își acoperea fața cu multă grijă cu o pânză, încât nici ea nu putea vedea fața cuiva și nici cineva pe a ei.

Îmbrăcămintea ei de păr o acoperea până la genunchi și grăia ușor și gingaș cu toți cei ce veneau la ea. Deci, petrecând în felul acesta ziua și noaptea, în cele din urmă s-a ridicat împreună cu faptele ei cele plăcute lui Dumnezeu, la Mirele ei cel iubit, Hristos.

Tropar, glasul 8:

Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Domnina, duhul tău.