Apostolul
Ap. 2 Petru 2, 9-22
Domnul poate să scape din ispite pe cei credincioși, iar pe cei nedrepți să-i păstreze, ca să fie pedepsiți în ziua judecății, Și mai vârtos pe cei ce umblă după îmboldirile cărnii, în pofte spurcate și disprețuiesc domnia cerească. Îndrăzneți, îngâmfați, ei nu se cutremură să hulească măririle (din cer), Pe când îngerii, deși sunt mai mari în tărie și în putere, nu aduc în fața Domnului judecată defăimătoare împotriva lor. Aceștia însă, ca niște dobitoace fără minte, din fire făcute să fie prinse și nimicite, hulind cele ce nu cunosc vor pieri în stricăciunea lor; Ei înșiși fiind nedrepți își vor lua plata nedreptății, socotind o plăcere desfătarea de fiecare zi; ei sunt pete și ocară, făcându-și plăcere, în rătăcirile lor, să ospăteze cu voi la mesele voastre; Având ochii plini de pofta desfrânării și fiind nesățioși de păcat, ei amăgesc sufletele cele nestatornice; inima lor e deprinsă la lăcomie și sunt fiii blestemului. Părăsind calea cea dreaptă, au rătăcit și au apucat calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata nedreptății, Dar a primit mustrare pentru călcarea lui de lege; căci dobitocul fără grai, pe care era călare, grăind cu glas omenesc, a oprit nebunia proorocului. Aceștia sunt izvoare fără de apă și nori purtați fără de furtună, cărora li se păstrează, în veac, întunericul cel de nepătruns, Căci rostind vorbe trufașe și deșarte, ei momesc întru poftele trupului, cu desfrânări, pe cei care de abia au scăpat de cei ce viețuiesc în rătăcire. Ei le făgăduiesc libertate, fiind ei înșiși robii stricăciunii, fiindcă ceea ce te biruiește, aceea te și stăpânește. Căci dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iarăși se încurcă în acestea, ei sunt învinși; li s-au făcut cele de pe urmă mai rele decât cele dintâi. Căci mai bine era pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptății, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă, dată lor. Cu ei s-a întâmplat adevărul din zicală: Câinele se întoarce la vărsătura lui și porcul scăldat la noroiul mocirlei lui.
Sfânta Evanghelie
Ev. Marcu 13, 14-23
Iar când veți vedea urâciunea pustiirii, stând unde nu se cuvine - cine citește să înțeleagă - atunci cei ce vor fi în Iudeea să fugă în munți, Și cel de pe acoperiș să nu se coboare în casă, nici să intre ca să-și ia ceva din casa sa, Și cel ce va fi în țarină să nu se întoarcă îndărăt, ca să-și ia haina. Dar vai celor ce vor avea în pântece și celor ce vor alăpta în zilele acelea! Rugați-vă, dar, ca să nu fie fuga voastră iarna. Căci în zilele acelea va fi necaz cum nu a mai fost până acum, de la începutul făpturii, pe care a zidit-o Dumnezeu, și nici nu va mai fi. Și de nu ar fi scurtat Domnul zilele acelea, n-ar scăpa nici un trup, dar pentru cei aleși, pe care i-a ales, a scurtat acele zile. Și atunci dacă vă va zice cineva: Iată, aci este Hristos, sau iată acolo, să nu credeți. Se vor scula hristoși mincinoși și prooroci mincinoși și vor face semne și minuni, ca să ducă în rătăcire, de se poate, pe cei aleși. Dar voi luați seama. Iată dinainte v-am spus vouă toate.
Sinaxar
Sfântul Sfințit Mucenic Vlasie, Episcopul Sevastiei
Sfântul Mucenic Vlasie a trăit la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea.
A fost învrednicit de Dumnezeu să fie episcop al Sevastiei (Armenia). Pentru viața sa curată a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni, vindecând mulți bolnavi. A fost asuprit atât în timpul lui Dioclețian (284-305), cât și în vremea lui Liciniu (307-323).
Marele mucenic Eustație i-a încredințat testamentul când era cu el în temniță. În timpul prigoanei lui Liciniu împotriva creștinilor, Sfântul Vlasie s-a ascuns într-o peșteră din muntele Argeus. Acolo a fost prins și adus în fața dregătorului Agricolau.
În drumul spre închisoare șapte femei care au fost alături de Sfântul Vlasie au suferit moarte martirică. Sfântul nu a părăsit înaintea dregătorului credința în Iisus Hristos și din porunca acestuia a fost chinuit cumplit, închis în temniță, apoi ucis, împreună cu doi copii.
Tropar Glasul 4
Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credința răbdând până la sânge Sfințite Mucenice Vlasie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Sfânta împărăteasă Teodora
Soția împăratului bizantin Teofil (829-842) era din Peflagonia (Asia Mică). Teodora se născuse într-o familie de funcționari, oameni credincioși, foarte legați de cinstirea icoanelor, iar Sfânta a urmat modelul părinților ei.
Împăratul Teofil află că soția lui se închina sfintelor icoane, dar Sfânta Teodora a reușit să nu dezvăluie lumii acest lucru.
După ce împăratul a trecut la Domnul în anul 842, Sfânta a rămas regentă, deoarece urmașul împăratului, Mihail al III-lea nu avea decât trei sau patru ani. A păstrat la conducerea imperiului pe cei mai buni miniștri ai soțului ei, care erau oameni credincioși și îngrijorați de lupta nefolositoare împotriva icoanelor.
Apoi, a întrunit un sinod care a hotărât restabilirea cultului icoanelor, urmat la 19 februarie 843 de o ceremonie măreață cu rugăciuni în Bisericile din Vlaherne și Sfânta Sofia, dar și cu procesiuni pe străzile Constantinopolului. Aceasta a fost numită sărbătoarea Ortodoxiei.
Atunci au fost aduse în capitala imperiului și moaștele Sfântului Teodor Studitul, fostul stareț al Mănăstirii Studion și ale Sfântului Nichifor, patriarhul Constantinopolului.
În urma luptelor politice interne ale imperiului Sfânta Teodora a hotărât să se retragă la Mănăstirea Gastria, părăsind puterea cu noblețe, după ce a depus în mâinile Senatului sumele de bani pe care buna ei administrare financiară le strânsese în tezaurul Statului.
Tropar glas 5
Ca cea vrednică de darurile lui Dumnezeu, și chip preasfânt de înțelepciune și credință luminat-ai prin a ta evlavie Biserica. Și ai arătat tuturor că sfinții au cinstit sfintele icoane, prealăudată Teodora, podoaba ortodocșilor.