Apostolul
Ap. Coloseni 1, 1-6
Pavel, apostol al lui Hristos Iisus prin voința lui Dumnezeu, și Timotei, fratele nostru, Sfinților și credincioșilor frați întru Hristos, care sunt în Colose: Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Iisus Hristos. Mulțumim lui Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, rugându-ne totdeauna pentru voi, Căci am auzit despre credința voastră în Hristos Iisus și despre dragostea ce aveți către toți sfinții, Pentru nădejdea cea gătită vouă în ceruri, de care ați auzit mai înainte în cuvântul adevărului Evangheliei, Care, ajungând la voi, precum și în toată lumea, aduce roadă și sporește întocmai ca la voi, din ziua în care ați auzit și ați cunoscut, întru adevăr, harul lui Dumnezeu.
Sinaxar
Sf. Ier. Grigorie Teologul
Sfântul Ierarh Grigorie, Cuvântătorul de Dumnezeu (Teologul), s-a născut în anul 328 în cetatea Nazianz din Capadocia și a trăit în vremea împăraților Valens (364-378) și Teodosie cel Mare (379-395).
S-a născut într-o familie de neam ales, din oameni drepți, Sfinții Grigorie cel Bătrân și Nona. Tatăl său, deși venise la credință de puțină vreme, a fost hirotonit episcop de Nazianz pentru vredniciile sale.
Din tinerețe, Sfântul Grigorie a învățat la școlile cele mai de seamă din vremea sa: la Cezareea Capadociei, unde s-a împrietenit cu Sfântul Vasile, la Cezareea Palestinei, la Alexandria și la Atena, școala cea mai înaltă de atunci, unde a și fost rugat să rămână ca profesor.
S-a întors în Capadocia, iar tatăl său, care era acum bătrân, l-a sfințit preot, fără voia lui. Voind tatăl său să-l sfințească episcop în locul său, Sfântul Grigorie a fugit în pustie, lângă Sfântul Vasile cel Mare, prietenul său, de unde s-a întors peste o vreme, fiind chemat în ajutor de tatăl său, ajuns la neputință din cauza bătrâneții. Mai târziu a fost sfințit episcop pentru cetatea Sasima, tot fără voia lui, de către Sfântul Vasile cel Mare.
Era un cuvântător înnăscut. Iubea viața duhovnicească, poezia creștină și teologia pe înțelesul oamenilor.
Când Biserica din Constantinopol a fost amenințată de rătăcire, întrucât dreapta credință a fost primejduită de înșelătoarele învățături ale ereticilor Arie și Macedonie, Sfântul Grigorie a fost chemat de puținii drept-credincioși care mai erau în cetate ca să le fie păstor, iar el a primit. Sfântul Grigorie a adunat pe credincioși într-o bisericuță mărginașă, pe care a numit-o biserica Învierii, deschisă chiar în casa uneia dintre rudele sale.
Aici a rostit și vestitele cinci Cuvântări teologice, care i-au adus faima de mare cuvântător de Dumnezeu, adică teolog, pentru că tâlcuia, pe înțelesul oamenilor, dreapta învățătură despre Sfânta Treime. Astfel, el i-a întors pe cei mai mulți la dreapta credință, devenind arhiepiscop al cetății imperiale, Constantinopolul.
În această calitate, el a participat la cel de-al doilea Sinod Ecumenic, care s-a ținut în anul 381, la Constantinopol, pe vremea binecredinciosului împărat Teodosie cel Mare (379-395).
Sfântul Grigorie a adus multe dovezi contra învățăturilor greșite care tulburau atunci Biserica, el susținând dumnezeirea Duhului Sfânt și învățătura ortodoxă despre Sfânta Treime. Din pricina unor neînțelegeri provocate de invidia unora, în scurtă vreme, Sfântul a părăsit scaunul arhieresc al capitalei și s-a retras în singurătate, unde, până la sfârșitul vieții sale, a alcătuit multe scrieri și poeme despre viața duhovnicească și despre teologia ortodoxă, pe care le-a lăsat moștenire Bisericii.
În teologia sa, Biserica Răsăritului regăsește tâlcuită propria ei teologie despre Sfânta Treime; de aceea, creștinătatea îl cinstește pe Sfântul Grigorie ca fiind cel mai mare teolog al Sfintei Treimi.
Și astfel, trăindu-și credința și tâlcuind oamenilor învățătura despre Dumnezeu și tainele Lui, Sfântul Grigorie s-a mutat la Domnul la 25 ianuarie, în anul 389.
Tropar Glasul 1
Fluierul cel păstoresc al teologiei tale a biruit trâmbițele ritorilor; că ție, celui ce ai încercat adâncurile duhului, ți s-au adăugat și Frumusețile Cuvântului. Ci, roagă pe Hristos Dumnezeu, Sfinte Părinte Grigorie, să mântuiască sufletele noastre.
Sf. Ier. Bretanion
Sfântul Bretanion (sau Vetranion) a fost episcop de Tomis (Constanța de astăzi), în Dobrogea, și s-a făcut cunoscut mai ales datorită luptei sale împotriva ereziei ariene.
În vremea aceea, împăratul Valens (364-378) cerceta episcopii, pentru a-i atrage la arianism. Ajuns și la Tomis, pe când se îndrepta spre biserica orașului însoțit de popor mult, a fost întâmpinat de Sfântul Bretanion, care îl aștepta împreună cu clerul și cu poporul ortodox în biserică, și care l-a înfruntat, spunându-i că nu este decât un crez, cel de la Niceea.
Împăratul a încercat la rândul său să-l înfrunte pe fericitul Bretanion, dar acesta, ieșind din biserică împreună cu preoții, a mers într-alt loc pentru a săvârși Liturghia.
Poporul, urmând episcopului, l-a lăsat pe împărat singur cu alaiul său. Supărat de aceasta, Valens a poruncit ca episcopul Bretanion să fie închis și trimis în exil, însă, la împotrivirea poporului, a fost eliberat.
Sfântul Bretanion era sprijinit în lucrarea sa de povețele și exemplul Sfântului Vasile cel Mare, la cererea căruia a trimis în Capadocia moaștele Sfântului Sava de Buzău, care pătimise pentru Hristos în anul 372.
Bine povățuind poporul dobrogean, Sfântul Bretanion s-a mutat către Domnul în jurul anului 380, fiind urmat în scaun de Fericitul Gherontie, care avea să fie unul dintre Sfinții Părinți de la al doilea Sinod a toată lumea din Constantinopol, din anul 381.
Tropar Glasul 3
Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Bretanion, roagă-L pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.