Apostolul

Ap. Evrei 11, 17-31

Prin credință, Avraam, când a fost încercat, a adus pe Isaac (jertfă). Cel ce primise făgăduințele aducea jertfă pe fiul său unul născut! Către el grăise Dumnezeu: "Că în Isaac ți se va chema ție urmaș". Dar Avraam a socotit că Dumnezeu este puternic să-l învieze și din morți; drept aceea l-a dobândit înapoi ca un fel de pildă (a învierii) Lui. Prin credința despre cele viitoare a binecuvântat Isaac pe Iacov și pe Esau. Prin credință Iacov, când a fost să moară, a binecuvântat pe fiecare din fiii lui Iosif și s-a închinat, rezemându-se pe vârful toiagului său. Prin credință Iosif, la sfârșitul vieții, a pomenit despre ieșirea fiilor lui Israel și a dat porunci cu privire la oasele sale. Prin credință, când s-a născut Moise, a fost ascuns de părinții lui trei luni, căci l-au văzut prunc frumos și nu s-au temut de porunca regelui. Prin credință, Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, Ci a ales mai bine să pătimească cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă dulceața cea trecătoare a păcatului, Socotind că batjocorirea pentru Hristos este mai mare bogăție decât comorile Egiptului, fiindcă se uita la răsplătire. Prin credință, a părăsit Egiptul, fără să se teamă de urgia regelui, căci a rămas neclintit, ca cel care vede pe Cel nevăzut. Prin credință, a rânduit Paștile și stropirea cu sânge, ca îngerul nimicitor să nu se atingă de cei întâi-născuți ai lor. Prin credință au trecut israeliții Marea Roșie, ca pe uscat, pe care egiptenii, încercând și ei s-o treacă, s-au înecat. Prin credință, zidurile Ierihonului au căzut, după ce au fost înconjurate șapte zile. Prin credință Rahav, desfrânata, fiindcă primise cu pace iscoadele, n-a pierit împreună cu cei neascultători.

Sfânta Evanghelie

Ev. Marcu 9, 42-50; 10, 1

Marcu 9, 42-50

Și cine va sminti pe unul din aceștia mici, care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui dacă și-ar lega de gât o piatră de moară și să fie aruncat în mare. Și de te smintește mâna ta, tai-o că mai bine îți este să intri ciung în viață, decât, amândouă mâinile având, să te duci în gheena, în focul cel nestins. Unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge. Și de te smintește piciorul tău, taie-l, că mai bine îți este ție să intri fără un picior în viață, decât având amândouă picioarele să fii azvârlit în gheena, în focul cel nestins, Unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge. Și de te smintește ochiul tău, scoate-l, că mai bine îți este ție cu un singur ochi în împărăția lui Dumnezeu, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în gheena focului. Unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge. Căci fiecare (om) va fi sărat cu foc, după cum orice jertfă va fi sărată cu sare. Bună este sarea; dacă însă sarea își pierde puterea, cu ce o veți drege? Aveți sare întru voi și trăiți în pace unii cu alții.

Marcu 10, 1

Și sculându-Se de acolo, a venit în hotarele Iudeii, de cealaltă parte a Iordanului, și mulțimile s-au adunat iarăși la El și iarăși le învăța, după cum obișnuia.

Sinaxar

Cuviosul Părinte Eftimie cel Mare

Era de neam din cetatea Melitina Armeniei și s-a născut în anul 377 din părinți binecredincioși, Pavel și Dionisia, fiind născut din făgăduință și primind, la botez, numele de Eftimie, care, în limba greacă, înseamnă ,,veselie”.

După moartea tatălui său, mama sa l-a încredințat fratelui ei, care era preot, iar acesta l-a dus la episcopul Armeniei, care l-a crescut cu dragoste, punându-l să învețe de la dascăli de seamă și rânduindu-l, de copil, printre slujitorii Bisericii. Deci, deprinzând bine Sfintele Scripturi, viața curată și toată învățătura credinței, la vreme potrivită a fost făcut preot, iar episcopul i-a dat în seamă grija mănăstirilor și a schiturilor din toată mitropolia Armeniei.

Fiind el de 29 de ani, s-a dus la Ierusalim și, închinându-se la Sfintele Locuri, s-a sălășluit acolo, aproape de Ierusalim, într-o mănăstire numită Fara, unde a cunoscut pe Cuviosul Teoctist, care a devenit sfătuitorul său de o viață și de un gând. Și, înțelegând ei că nu pot fi izvor de har pentru alții decât sfințindu-se mai întâi pe ei înșiși, au alergat împreună la adâncul însingurării de lume, cautând să se facă mai întâi ei plăcuți și apropiați ai lui Dumnezeu.

Drept aceea, după cinci ani au ieșit din Fara și au mers de s-au sălășluit într-o peșteră din râpa unui munte din pustie, către Iordan. Și au locuit acolo mulți ani, în viață aspră de sihaștri, trudindu-și neîncetat trupul și dorind a vorbi în liniște cu Dumnezeu prin rugăciune, aducând astfel sufletului lor hrana duhovnicească întru răbdare, bunătate și gând smerit. Iar, din nevoința aceasta, a primit marele Eftimie de la Dumnezeu harul Sfântului Duh, darul facerii de minuni și al prorociei.

Deci, când a binevoit Dumnezeu, au fost descoperiți de niște păstori. Și au început a veni la ei mulți care se lepădau de lume. Și au întemeiat mănăstire de obște și lavră de sihaștri, că mulți auzind pe fericitul Eftimie, nu voiau să se îndepărteze de locul unde era el. Și mulți îl căutau și îl împresurau, iar bolnavii așteptau tămăduire. Însă el dorea a fi mai mult cu Dumnezeu, prin liniștea rugăciunii în pustie.

De aceea, luând pe ucenicul său Dometian, a ieșit din chilia sa și a venit în munții dinspre Marea Moartă. Și, găsind o fântână cu apă, a ridicat chilii și a rămas acolo o vreme. Dar și acolo, văzându-se împresurat de mulțime, s-a întors la chilia sa, la Cuviosul Teoctist. Și era în pustie toată săptămâna, iar sâmbăta și Duminica se întâlnea cu cei care-l căutau, și multe fapte și semne minunate a lucrat Dumnezeu prin el.

Cuviosul Eftimie era cunoscut și cinstit chiar și de cei trei mari îndrumători ai vieții pustnicești din vremea lui: Simeon Stâlpnicul, Sava cel Sfințit și Teodosie din Palestina; și toți patru apărau dreapta credință statornicită la Sinodul din Calcedon (451), vorbind împotriva ereticilor din vremea aceea, mai ales împotriva monofiziților.

Iar fericitul Eftimie a întors la dreapta credință chiar și pe împărăteasa Evdochia (†460), care căzuse și ea în rătăcirea lui Eutihie. Și s-a sfârșit acest Sfânt și mare Părinte, prorocind că doi dintre ucenicii lui, anume Ilie (494-516) și Macarie (544-552, 564-574), vor fi patriarhi ai Ierusalimului, lucru care s-a întâmplat întocmai.

N-a căutat niciodată vreo mărire omenească, ci toată viața a rămas un simplu iubitor de străini și un îndrumător de sihaștri. Astfel a adormit în Domnul la 20 ianuarie, în anul 473, fiind cinstit de atunci în toată Biserica Ortodoxă la aceeași dată.

Astăzi, părți importante din moaștele sale se găsesc la Mănăstirile Marea Lavră și Iviron din Muntele Athos, dar și în alte locașuri ale lumii creștine.

Tropar – Glasul 4

Veselește-te pustiu care nu rodeai, bucură-te ceea ce nu aveai durere; că bărbatul doririlor Duhului ți-a înmulțit ție fii, sădindu-i cu dreapta cinstire de Dumnezeu și hrănindu-i cu înfrânarea, spre împlinirea faptelor bune. Cu ale cărui rugăciuni, Hristoase Dumne­zeule, mântuiește sufletele noastre.

Sfinții Mucenici Vas și Eusebiu

Au pătimit în timpul împăratului Dioclețian (284-305). Erau senatori și oameni bogați. Au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos și au primit sfântul botez. Fiind de față în Nicomidia în momentul când Episcopul Teopempt a pătimit și mărturisind și ei că sunt creștini, au fost supuși supliciilor împreună cu cinci slujitori ai lor, primind în cele din urmă cununa muceniciei.

Sfinții Mucenici In, Pin și Rim

De neamul lor dintr-o țară de la miazănoapte, fiind prinși de barbarii închinători la idoli, au fost duși la stăpânitorul locului, care, văzând că mucenicii mărturisesc pe Hristos, i-a osândit să piară prin înghețare.

Deci sfinții au fost legați de niște stâlpi, înfipți în apa unui râu. Și era iarnă. Apa a înghețat ajungând nemișcătoare ca și trupurile nemișcate ale sfinților. În acest chip și-au sfârșit viața și și-au dat sufletele lor fericite în mâinile lui Dumnezeu.